In regiunea Sichuan a Chinei se afla Muntele Emei, in mijlocul unui adevarat paradis natural, care ar fi meritat prin insasi existenta sa includerea in patrimoniul mondial. Insa “muntele stralucirii”, dupa cum este numit de budisti, etaleaza mult mai mult, fiind considerat unul dintre cele mai sfinte locuri ale religiei asiatice. Timp de 90 de ani, artisti talentati au imblanzit muntele, sculptandu-l astfel incat sa dea nastere Marelui Buddha din Leshan, cea mai mare statuie de acest fel din lume, chiar si 1200 de ani dupa finalizarea sa. Un loc al sacrificiului, misterului si miturilor, muntele si statuia care ia nastere din el reprezinta cea mai apreciata destinatie a acestei parti a Chinei.
Inceperea constructiei statuii este invaluita in mit, fiind greu de separat legenda de istorie. Cum la poalele muntelui are loc confluenta a trei rauri, vartejurile formate aici duceau la pieirea a zeci de barci, care duceau cu ele si vietile celor pe care ii transportau. S-a considerat ca responsabil era un spirit rauvoitor, ce trebuia imblanzit. Ca urmare, Marele Buddha din Leshan a devenit o necesitatea in viziunea celor de atunci. S-a remarcat calugarul budist Haitong, care era complet devotat proiectului.
Acesta a inceput sa stranga bani pentru crearea structurii, ajungand sa stranga o suma frumusica, conform legendei. In acel moment, a fost abordat de mai multi oficiali ai statului, care doreau investirea banilor in alte proiecte mai valoaroase in opinia lor. Haitong insa le-a spus ca mai bine ar renunta la un ochi decat la banii stransi, moment in care si-a scos unul dintre ochi, speriind oficialii, care au fugit de acolo. Alte variante spun ca Haitong si-a scos un ochi pentru ca nu stransese suficienti bani pentru Marele Buddha din Leshan.
Cert este ca sculptura a fost inceputa in 713 era noastra, fiind terminata 90 de ani mai tarziu. Conditiile erau dificile, uneltele destul de rudimentare, iar munca titanica. Rezultatul insa a fost uimitor. Statuia are 71 de metri inaltime, reprezentandu-l pe Buddha in pozitie asezata. Cu o privire senina si un chip zambitor, acesta vegheza de la inaltime barcile care trec pe la picioarele sale. Scultptura este un adevarat gigant, avand o latime a umerilor de 38 de metri, o lungime a capului de aproape 15 metri si picioarele suficient de mari incat 100 de oameni ar putea sta pe ele fara nicio probleme. Insa mai mult decat dimensiunile, impresioneaza detaliile folosite pentru Marele Buddha din Leshan. Parul statuii este grupat in 1200 de bobite sculptate, dand impresia de realism si fluiditate. Nu ne putem decat imagina efortul depus pentru crearea fiecarui detaliu, cat de mic.
Statuia a veghet nederanjata zona din jurul sau, primind des pelerinii veniti aici pentru a-si arata devotamentul. Din pacate insa, timpul si vremea si-au spus cuvantul, in secolul XX sculptura gasindu-se aproape de punctul distrugerii. Din fericire autoritatile chineze au intervenit in 1968, readucand monumetul la forma sa initiala. Odata cu declararea locului parte a patrimoniului UNESCO, noi specialisti au fost trimisi aici pentru a coordona lucrarile.
In decizia de a declara zona drept parte a patrimoniului a contribuit insa foarte mult si natura ce inconjoara Marele Buddha din Leshan. Aici se gasesc cateva mii se specii de plante, pornind de la copaci batrani de 1000 de ani si ajungand la 600 de specii de plante medicinale. Li se adauga in jur de 2300 de specii de animale, multe dintre ele pe cale de disparitie. Panda rosu, macaci, pasari colorate, toate dau impresia unui adevarat paradis pe pamant, paradis vegheat de chipul calm al lui Buddha.
Avand in vedere motivele de mai sus, este clar de ce multi turisti doresc sa vada aceste locuri in cadrul vizitei lor in China. Din fericire, astazi vartejurile apei au fost imblanzite; pot fi simtite, insa nimeni nu risca nimic alegand sa ajunga aici cu ajutorul unei ambarcatiuni. Numeroase astfel de curse duc turistii pana aprope de Marele Buddha din Leshan, dandu-le ocazia sa isi gaseasca linistea interioara. Nu rareori, pot fi vazuti budisti devotati cu lacrimi in ochi in fata statuii; si chiar si cei apartinand altor confesiuni pot sa inteleaga de ce. In zona se gasesc si multe temple, pastrate foarte bine, care indeamna parca la un scurt popas. Impresioneaza mai ales Pagoda Huayan, aflata la poalele Muntelui Emei.
Are un aspect specific, multumita cuprului folosit in constructie, inca cel mai mult impresioneaza cele 4700 de imagini ale lui Buddha prezente pe peretii acesteia, dar si textul complet al Sutrei budiste. Pe vremuri, au fost 100 de astfel de locatii pe munte, insa numai 20 au ramas in picioare dupa trecerea timpului. Multumita tuturor acestor elemente, dar mai ales Marelui Buddha din Leshan, Muntele Emei este considerat unul dintre cei pantru muntii sfinti ai budismului din China, atragand mii de pelerini. Insa asta nu insemana ca doar budistii pot avea o experienta spirituala aparte aici, dupa cum au povestit cei care au fost deja in paradisul sacru din Sichuan.