Pe langa piramide, Egiptul mai are de oferit multe constructii maiestuoase, una dintre acestea fiind Marele Sfinx din Giza. Misteriosul urias cu corp de leu si cap de om nu este ceva neobisnuit in arhitectura egipteana, insa Marele Sfinx aflat in fata Piramidei lui Khafre, copleseste privitorul prin dimensiunile sale monumentale. Este lung de 57 metri, lat de 6 metri si are inaltimea de 20 de metri. Labele au lungimea de 15 metri fiecare, iar capul este lung de 10 metri si lat de 4 metri. Sfinxul este atat de mare, incat intrece o cladire cu 6 etaje. In antichitate a fost considerata a fi una din cele 7 Minuni ale Lumii. Pana in 1925 a fost ingropat in nisip pana la barbie, abia atunci reusind sa fie scos in intregime la suprafata.
Marele Sfinx este situat pe Platoul Giza, aflat la granita cu Desertul Sahara, pe malul vestic al raului Nil, langa orasul Cairo si este orientat cu fata spre est. Acesta este legat de Piramida lui Khafre, aflat la aproximativ 91 de metri spre vest, prin niste pasaje misterioase. Arabii cunosc Marele Sfinx dupa alt nume, si anume “Abul – hol”, care inseamna parintele terorii. Cuvantul “Sfinx” provine din greaca si se presupune a fi un derivat al cuvantului egiptean “shesep ankh”, care inseamna imagine reala. Numele de Sfinx i-a fost atribuit statuii in antichitate pe baza legendei grecesti despre creatura cu cap de femei si corp de leu. Exista trei tipuri de sfincsi egipteni. Primul este Androsfinxul, care are corp de leu si cap de barbat. Al doilea este Criosfinxul, care are corp de leu si cap de berbec. Iar al treilea este Hieracosfinxul, cu corp de leu si cap de soim.
Nimeni nu stie cand a fost construita exact aceasta statuie grandioasa. Marele Sfinx este construit din piatra, deci nu poate fi datat prin metoda cu carbon. Singura metoda care ar putea fi folosita la datarea Sfinxului este cu ajutorul unor texte vechi egiptene, care sa contina referinte la constructia sa. Problema este ca astfel de texte nu au fost descoperite, deci nu se poate afla data constructiei. Acest monument exista cu siguranta pe vremea faraonului Keops. Faraonul Thutmos al patrulea a comandat sa fie plasata o stela, cunoscuta sub numele de Stela Visului, intre labele Sfinxului.
Marele Sfinx probabil dateaza inca din vremea generatiilor dinaintea Faraonului Menes, cel care a inceput prima dinastie egipteana. Acesti oameni se numeau “servitorii lui Horus” in cronicile preotilor, si au fost primii oameni ce s-au stabilit in Egipt. Totusi, unii cercetatori sunt de parere ca Marele Sfinx a fost construit in timpul Vechiului Regat al Egiptului, aproximativ 3000 I.Hr. Vechiul Regat al Egiptului este considerat a fi perioada construirii Marilot Piramide de la Giza, inclusiv a Sfinxului, numita si “Era Piramidelor”. Perioada de timp care se refera la Vechiul Regat al Egiptului este cuprinsa intre anii 2686 si 2181 I.Hr. Deci nu exista inca un raspuns la cand a fost construit Sfinxul si de catre cine, poate de aceea oamenii vorbesc deseori despre “ghicitoarea Sfinxului”.
In ce priveste conditia in care se afla statuia dupa atatea mii de ani, era de asteptat sa nu se fi pastrat intacta. Cel mai mult a avut de suferit capul Sfinxului. Partea inferioara a acoperamantului a cazut, iar gatul s-a subtiat intr-atat, incat ai putea spune ca n-o sa mai fie in stare sa sustina greutatea capului foarte mult timp. Exista unii oameni care spun ca de fapt capul original era un cap de leu, nu de om, de unde si disproportionalitatea aceasta. Nasul si barba au fost distruse de fanatici si nuanta rosiatica ce anima trasaturile fetei s-a sters aproape in totalitate.
Peretii exteriori ai statuii au fost supusi la eroziuneconstanta, cauzata de apa, desi se afla in apropierea desertului. Asta nu face decat sa adanceasca misterul. De asemenea, urmele cauzate de eroziune pe suprafata Sfinxului sunt verticale, nu orizontale cum ar fi trebuit sa fie daca nisipul si vantul ar fi fost responsabile pentru eroziune. De exemplu, Marile Piramide au acele urme orizontale care dovedesc eroziunea datorata nispului si vantului, Marele Sfinx insa nu. Totusi stim ca DesertulSaharaa fost acoperit cu iarba si a devenit desert abia intre 10 000 si 5000 I.Hr., timp in care au fost multe ploi torentiale. Aceasta ar explica eroziunile verticale aflate pe suprafata Sfinxului si ar putea chiar demonstra ca acesta este mult mai vechi decat se credea.
Sfinxul ramane un mister pentru toata lumea din mai multe motive. Guvernul Egiptului nu a permis ca incaperile de sub Sfinx sa fie excavate si explorate. Nu au fost descoperite inscriptii care sa ne spuna cine l-a construit, nici in afara, nici inauntrul Sfinxului. Originea si scopul construirii sale raman un mister. Atata de adanc este misterul legat de aceasta constructie, incat cuvantul “sfinx” este folosit pentru a descrie o persoana care isi tine intentiile si gandurile secrete.