Mastodonsaurus este unul dintre cei mai cunoscuți și voluminoși amfibieni preistorici, trăind acum aproximativ 210 milioane de ani, în perioada Triasic. Cu o lungime de până la 4-5 metri, acest uriaș amfibian domina apele joase și mlaștinile unde își vâna prada.
Capul său, care măsura aproape jumătate din lungimea totală a corpului, era înarmat cu dinți mari și ascuțiți, ideali pentru a prinde pești și animale mici. Descoperirile fosile, realizate în Europa în anul 1928, ne oferă o imagine fascinantă despre acest prădător masiv care trăia predominant în mediul acvatic.
Cum a fost descoperit Mastodonsaurus și unde a trăit?
Amfibianul Mastodonsaurus este una dintre creaturile preistorice, care au parte de o mare popularitate, fiind cel mai mare animal al perioadei in care a trait, Triasic, in urma cu 210 milioane de ani in urma. Nu este doar cel mai mare animal din Triasic, este si printre cei mai mari amfibieni care au existat vreodata. Fosilele acestui amfibian au fost descoperite in anul 1928, in Europa, de catre Jaeger si a fost impresionant prin maniera ciudata in care era proportionat.
Trăsături fizice impresionante ale amfibianului Mastodonsaurus
Lungimea corpului amfibianului Mastodonsaurus putea atinge 4-5 metri si arata precum o broasca imensa cu un cap mare si alungit. Doar capul masura 1,3 metri din lungimea corpului, fiind aproape jumatate din intreg corpul.
Traind in Triasic, acesta apartinea unui grup mai evoluat de amfibiei, triasicul fiind prima parte a erei dinozaurilor, numita mezozoic. Orbitele acestui amfibian erau foarte mari si se aflau la mijlocul craniului, iar botul era de asemenea, de mari dimensiuni, fiind lung. Narile ridicate il asemanau foarte mult cu un crocodil.
Falcile amfibianului Mastodonsaurus aveau dinti foarte potriviti pentru vanatoare. Astfel, pe partea anterioara a maxilarului se aflau multi incisivi, care aveau o lungme de 7 centimetri, iar dintii de pe cele doua parti ale maxilarului inferior aveau 15 centimetri lungime, fiind incastrati in craniu cu doua deschideri suplimentare.
Strategii de vânătoare și dieta lui Mastodonsaurus
Era imposibil ca acesti dinti sa nu fie practici atunci cand vana, deoarece lateral era dotat cu un numar de 200 de dinti, dispusi sub forma de perechi. In general se hranea cu pesti, dar vana si animale mici.
Datorita corpului sau mare si greoi, amfibianul Mastodonsaurus statea mai mult in apa, astfel, el era mai mult un animal acvatic, care iesea rar din apa. Membrele sale nu erau foarte dezvoltate, iar degetele erau prevazute cu membrana interdigitala. De asmenenea, coada sa era foarte scurta.
Prefera apele joase si mlastinile, iar pentru a vana actiona precum crocodilii. Astfel, acest amfibian isi ascundea greutatea corpului sub apa, lasand deasupra apei doar ochii si narile si isi ademenea victimele, fie pesti, fie alte animale, pe care le inghitea cu totul. De altfel, avea capacitatea de a-si deschide gura foarte repede, incat avea o putere mare de a-si atrage prada.
Cu un cap mare in comparatie cu restul corpului, amfibianul Mastodonsaurus a iesit in evident tocmai prin proportionarea neobisnuita a corpului, fiind un animal mult mai dezvoltat fata de primii amfibieni si deschizand usi catre noi descoperiri cu privire la existenta amfibienilor.
Importanța lui Mastodonsaurus în lanțul trofic preistoric
Mastodonsaurus a jucat un rol esențial în ecosistemele acvatice ale Triasicului, fiind unul dintre cei mai mari prădători din mediul său. Dimensiunile sale impresionante și dinții puternici îl situau în vârful lanțului trofic, dominând asupra prăzii acvatice precum peștii și alte animale mici. Spre deosebire de alți amfibieni mai mici, Mastodonsaurus era capabil să prindă și să înghită prada dintr-o singură mușcătură, datorită falcilor sale uriașe.
Pe lângă rolul său de prădător, Mastodonsaurus reprezintă o verigă importantă în înțelegerea evoluției amfibienilor mari din Triasic. Corpul său voluminos și adaptările sale la viața acvatică oferă cercetătorilor indicii despre tranziția amfibienilor de la animale terestre la prădători predominant acvatici. De asemenea, studiul acestui amfibian masiv ajută la înțelegerea modului în care mediile mlăștinoase și apele puțin adânci au influențat evoluția unor specii gigantice precum Mastodonsaurus.
