Măsurarea inteligenţei – ce este fundamental greşit în utilizarea testelor IQ?

Măsurarea inteligenţei cu ajutorul testelor IQ, se spune tot mai clar, chiar vehement, în ultima vreme, este fundamental greşită şi utilizarea lor pentru a obține o imagine a capacităților și potențialului unei persoane este o “eroare”, deoarece acestea nu iau în considerare natura complexă a intelectului uman și diferitele sale componente.

Zeci de ani, testele IQ (Intelligence Quotient) au fost considerate esenţiale ( (unii încă le consideră aşa) în măsurarea inteligenţei şi, odată cu trecerea timpului, se pare că s-a dezvoltat o adevărată obsesie pentru a cuantifica totul, aplicând adesea măsurători și valori numerice acolo unde acestea nu sunt absolut necesare.

Primul test IQ nu a fost inventat pentru a măsura coeficientul de inteligenţă. În 1905, doi psihologi francezi au dezvoltat testul care le poartă numele, Binet-Simon, pentru a identifica, printre şcolari, pe aceia care aveau nevoie de ajutor individualizat în afara școlii. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, psihologii au perfecționat testul Binet-Simon și au început să interpreteze rezultatele ca măsură a „inteligenței generale” a cuiva, indiferent de vârstă.

Inteligenţa, un concept dificil de definit, iar măsurarea inteligenţei, un demers relativ

Inteligenţa este un concept atât de important şi complex, încât este greu de cuprins într-o formulare generală, iar măsurarea inteligenţei este un demers relativ. Una dintre cele mai frecvente definiții ale inteligenței este capacitatea unei persoane de a învăța din experiență, de a rezolva probleme și de a se adapta la medii și situații noi. Această definiție subliniază flexibilitatea și adaptabilitatea cognitivă a individului.

Charles Spearman, “g-factor”

Inteligența este adesea definită ca o capacitate mentală generală, care implică raționamentul, planificarea, rezolvarea problemelor, gândirea abstractă, înțelegerea ideilor complexe și învățarea rapidă. Această perspectivă este legată de conceptul de „g-factor” (factor general), introdus de Charles Spearman, care sugerează că există o abilitate cognitivă de bază, care influențează performanțele în diverse domenii ale cunoasterii.

Howard Gardner, “ Teoria inteligențelor multiple”

Howard Gardner, cel care a formulat “Teoria inteligențelor multiple”, consideră că inteligența nu este o capacitate singulară, ci un set de abilități distincte, care includ inteligența lingvistică, logico-matematică, spațială, muzicală, kinestezică, interpersonală şi intrapersonală. Fiecare persoană poate avea un profil unic de inteligențe multiple.

Robert Sternberg, “Teoria triadică a inteligenţei”

Robert Sternberg, autorul “Teoriei triadice a inteligenţei”, spune că inteligența constă din trei componente principale: inteligența analitică (abilitatea de a analiza și rezolva probleme), inteligența creativă (abilitatea de a inova și a face față situațiilor noi) și inteligența practică (abilitatea de a se adapta la mediul real și de a gestiona provocările cotidiene).

Daniel Goleman, “Inteligenţa emoţională”

Psihologul Daniel Goleman, care a definit inteligenţa emoţională în toate manifestările ei, consideră că aceasta se referă la capacitatea de a recunoaște, înțelege și gestiona propriile emoții, precum și de a înțelege și influența emoțiile altora. Acest tip de inteligență este esențial în relațiile interpersonale și în gestionarea stresului.

Pe de altă parte, există şi o inteligenţă socială, care se referă la capacitatea de a naviga eficient în relațiile sociale și de a înțelege dinamica socială. Este strâns legată de inteligența emoțională și implică abilități precum empatia, comunicarea eficientă și înțelegerea normelor sociale.

Din perspectiva neuroștiințelor, inteligența este asociată cu structurile și funcțiile creierului, incluzând eficiența conectivității neuronale, dimensiunea anumitor regiuni ale creierului (cum ar fi cortexul prefrontal) și activitatea neurochimică. Această abordare încearcă să coreleze aspectele fiziologice ale creierului cu performanțele cognitive.

Aşadar, la modul cel mai general, specialiştii definesc inteligenţa (din latinescul “intellegentia” – “înţelegere”) ca o combinație de abilități cognitive, adaptative și emoționale, care permit individului să învețe, să rezolve probleme, să se adapteze la mediu și să gestioneze relațiile sociale. În funcție de contextul în care este studiată sau aplicată, inteligența poate avea diverse manifestări și interpretări, ceea ce face dificilă oferirea unei definiții unice și exhaustive.

Cât de relevante pentru nivelul de inteligenţă al unei persoane sunt testele IQ?

Testele IQ (Intelligence Quotient) sunt utilizate pentru a evalua abilitățile cognitive ale unei persoane, dar relevanța lor pentru nivelul general de inteligență este un subiect de controverse. Iată câteva aspecte cheie despre relevanța testelor IQ:

• Măsurarea abilităților cognitive specifice – testele IQ sunt concepute pentru a măsura anumite abilități cognitive, cum ar fi raționamentul logic, capacitatea de rezolvare a problemelor, memoria și abilitățile verbale, dar care nu sunt singurele aspecte ale inteligenței umane.
• Predicția performanței academice și profesionale – scorurile IQ sunt corelate cu performanța academică și profesională. Persoanele cu scoruri mai mari la testele IQ tind să obțină rezultate mai bune în educație și să aibă cariere de succes în domenii care necesită abilități cognitive avansate.
• Limitele testelor IQ – testele IQ nu măsoară toate aspectele inteligenței. De exemplu, ele nu iau în considerare inteligența emoțională, creativitatea, abilitățile sociale sau aptitudinile practice. Aceste aspecte pot fi esențiale pentru succesul personal și profesional, dar nu sunt reflectate în scorurile IQ.
• Influențele culturale și socio-economice – performanța la testele IQ poate fi influențată de factori culturali, educaționali și socio-economici. Persoanele din medii defavorizate pot avea acces limitat la resursele educaționale necesare pentru a dezvolta abilitățile cognitive măsurate de testele IQ, ceea ce poate afecta scorurile acestora, implicit măsurarea inteligenţei.
• Variabilitatea individuală – inteligența este un construct complex și variabil. O persoană poate avea puncte forte în anumite domenii și puncte slabe în altele. Testele IQ oferă o imagine parțială și specifică a abilităților cognitive, dar nu pot capta întreaga complexitate a inteligenței unei persoane.
• Aplicabilitatea în contexte diverse – în anumite contexte, cum ar fi selecția pentru anumite locuri de muncă sau programe educaționale, măsurarea inteligenţei prin testele IQ pot fi utilă pentru identificarea persoanelor cu abilități cognitive avansate. Cu toate acestea, în alte contexte, relevanța lor poate fi limitată.

Un experiment care demontează valabilitatea testelor IQ în măsurarea inteligenţei

Un studiu realizat de Adam Hampshire ,de la “Brain and Mind Institute”, din Londra, a confirmat ceea ce mulți specialişti ştiau şi mulţi oameni care au efectuat măcar o dată un test IQ au înţeles intuitiv – măsurarea inteligenţei printr-un astfel de test este deficitară din multe puncte de vedere. În plus, măsurarea defectuoasă a inteligenţei poate genera încredere scăzută, așteptări nerealiste și doar o orientare foarte generală asupra potențialului unei persoane.

În experimentul online au fost implicaţi peste 100 000 de oameni, cărora li s-a cerut să completeze 12 teste, pentru măsurarea diferitelor aspecte ale abilităților cognitive, iar rezultatele au demonstrat că nu există un “coeficient” unic pentru măsurarea inteligenţei. S-au identificat, în acest context, foarte mulţi factori esențiali în măsurarea inteligenței – memoria pe termen scurt, raţionamentul, componenta verbală, creativitatea, inteligenţa emoţională şi cea socială, atenţia, planificarea etc.

Apoi, au fost analizate circuitele creierului a 16 participanți cu un scaner RMN și s-a constatat că, de exemplu, trei componente ale capacitaţii cognitive – memoria pe termen scurt, raționamentul și o componentă verbală – corespundeau la trei modele distincte de activitate neuronală în creier.

Unul dintre psihologii care s-au ocupat de coordonarea experimentului mărturisea că: “Întotdeauna mi s-a părut ciudat că ne place să numim creierul uman cel mai complex “obiect” cunoscut din Univers, totuși mulți dintre noi acceptăm că putem măsura funcția creierului făcând așa-numitele teste IQ […] De un secol sau mai mult, mulți oameni au crezut că putem distinge între oameni sau între populații, pe baza ideii de inteligență generală despre care se vorbește adesea în termenii unui singur număr: IQ. Este pur și simplu greșit ”.

Măsurarea inteligenţei şi un paradox al lumii contemporane

Cu cât tentaţia, în lumea contemporană, de a măsura inteligenţa prin metode standardizate este mai evidentă, cu atât realitatea demonstrează altceva. Preocuparea pentru măsurarea inteligenţei este justificată şi din perspectiva unei tendinţe paradoxale şi periculoase, în acelaşi timp, a acestui început de secol XXI, aceea de “stupidizare” a umanităţii, tendinţă căreia, în neurostiinte, i s-a dat şi un nume –Efectul Flynn – conform căruia, în ciuda progreselor pe toate planurile, a dinamicii vieţii şi a posibilităţilor de afirmare individuală, omul contemporan a regresat din punctul de vedere al inteligenţei.

Până la urmă, ce înseamnă a fi inteligent? A fi instruit, educat? A rezolva probleme complicate? A citi mult? A şti ce se petrece în lume? Prin nivelul IQ-ului? Prin acţiuni? Prin deciziile luate?

“Inteligenţa umană – spunea Victor Cherbuliez, un scriitor francez din secolul al XIX-lea – conţine în sine formele tuturor lucrurilor şi are capacitatea de a se asimila oricărui gând, motiv pentru care putem spune că întreg Universul se află, de fapt, în interiorul ei, inteligenţa oferă cea mai profundă înţelegere a lucrurilor şi este cea care dezvăluie cel mai bine adevărata lor frumuseţe”.

A putea identifica şi a cunoaşte caracteristicile oamenilor inteligenţi, a înţelege că felul de a gândi şi de a reacţiona al unei persoane se află în punctul de convergenţă al educaţiei, cu moştenirea genetică şi cu eforturile constante de autodepăşire, de adaptare, este esenţial pentru ordinea şi echilibrul lumii în care trăim. Dar, cu siguranţă, decelarea acestor aspecte este mult mai complicată şi mai importantă decât evaluarea standardizată, în cifre şi procente discutabile, a inteligenţei unui om.