Biserica a primit mai multe lovituri din parte regelui Angliei și a oamenilor săi în timpul încercărilor regelui de a divorța de soția sa Catherina de Aragon pentru a se putea recăsători.

În timp ce cazul pentru divorțul de Catherina de Aragon se construia, un aspect al bisericii pe care consilierii lui Henry al VIII-lea îl studiau se învârtea în jurul a ceea ce erau percepute ca abuzuri ale bisericii (abuzuri de putere și de autoritate ale bisericii).

Dacă cei precum Thomas Cromwell ar fi putut dovedi că biserica își dezamăgea enoriașii ca urmare a acestor abuzuri, atunci ar fi fost mult mai ușor de convins publicul englez de faptul că biserica avea nevoie de o reformă fără să provoace nici un fel de reacție negativă din partea poporului.

Cele mai multe dintre abuzurile identificate de consilierii lui Henry implicau banii. Biserica era o organizație foarte bogată și deținea foarte mult teren în toată Anglia și Țara Galilor. În pofida acestei mari averi, biserica taxa în continuare pentru serviciile sale, botez, nuntă sau înmormântare.

Chiar dacă suma individuală pentru fiecare astfel de serviciu a fost mică, pentru săraci acești bani erau greu de plătit. Aceasta a fost o problemă pe care Henry putea să o atace foarte ușor, el prezenta situația astfel: banii sunt luați de către o organizație foarte bogată pentru servicii pe care biserica le cere pentru a se putea ajunge în Rai.

Consilierii regelui puteau să se folosească de această problemă a banilor, cu toate acestea ceea ce afirmau și adevărul, erau două chestiuni foarte diferite. În timp ce biserica era o organizație foarte bogată și oameni precum cardinalul Wolsey erau bogați și trăiau o viață luxoasă, acest lucru nu era general valabil.

Nu toți preoții percepeau taxe pentru efectuarea serviciilor iar mulți dintre ei erau săraci. Mulți preoți chiar lucrau pentru enoriași. Cu siguranță preotul de rând nu ducea un trai precum episcopul, arhiepiscopul și restul. Cu toate acestea, mulți serveau mai multe parohii și erau văzuți ca absenți. Prin urmare ei nu puteau servi toți membrii unei parohii motiv pentru care erau ținta sigură a unui atac din partea consilierilor lui Henry al VIII-lea care încercau să cultive o atitudine negativă nu față de creștinism ci față de cei care lucrau pentru biserică. Din moment ce biserica juca un rol important în viața de zi cu zi a tuturor, aceasta a fost o țintă ușoară.

O listă a abuzurilor bisericii a fost emisă în 1529 de către un grup de membri ai Parlamentului. Din moment ce nu se țineau înregistrări parlamentare la acea vreme, acum nu avem nici o înregistrare oficială. Singurele lucruri pe care le știm de atunci vin din scrierile lui Edward Hall (membru al Parlamentului). Cât de exacte sunt aceste scrieri nu avem de unde știm, mai ales că cel mai probabil el a fost unul dintre cei care au emis lista abuzurilor.

Citește și:  Razboiul Civil American — schimbarea la fata a S.U.A.

Cu toate acestea, trei măsuri au fost adoptate de Parlament pentru a limita pluralismul și non-reședința. Faptul că Henry nu a fost deranjat de reforma Parlamentului a demonstrat Papei că în Anglia exista un sentiment împotriva clericilor și nici o măsură nu era luată pentru a face presiuni asupra Papei pentru a acorda anularea căsătoriei lui Henry cu Catherina.

Abuzurile bisericii erau folosite ca motiv pentru atacul guvernului. Nu există nici o îndoială că Henry era interesat să pună mâna pe averea bisericii. El fusese sfătuit să ia măsuri legale împotriva unui mic grup de clerici de rang înalt sau împotriva clericilor în general în cazul în care loialitatea lor față de rege era pusă sub semnul întrebării.

O altă abordare împotriva bisericii era de a pune presiune pe ea pentru a o face să cedeze o sumă foarte mare de bani ca semn de loialitate față de rege. Deasemenea, regele fusese sfătuit să preia controlul legal asupra bisericii, lucru pe care l-a și făcut. Prin combinarea acestor măsuri, Henry începuse o mișcare ce urma să încheie autoritatea Papei în Anglia și în Țara Galilor și în cele din urmă a culminat cu înființarea Bisericii Anglicane în timpul reginei Elisabeta.

La sfârșitul lui 1530, toți clericii din Anglia și Țara Galilor fuseseră acuzați de acțiuni ce reduceau autoritatea și competențele coroanei. În esență, clericilor le era interzis să recunoască orice autoritate străină ca fiind mai puternică decât regele, cu excepția cazului în care ar fi avut permisiunea expresă a monarhului de a face acest lucru.

Aceste legi au fost folosite pentru a-i lua puterea cardinalului Wolsey. Apoi au fost folosite asupra tuturor clericilor din moment ce prin vocația lor ei îl plasau pe Papă pe primul loc atunci când era vorba de loialitate, acest lucru întâmplându-se fără permisiunea regelui.

În timpul domniei lui Henry al VII-lea aceste legi nu au reprezentat o problemă din moment ce regele era un catolic devotat și în acea perioadă nu există nici o dovadă a unor probleme cu Papa.

Cu toate acestea, pe parcursul întregii probleme ce privea anularea căsătoriei, aceste legi au devenit foarte importante, mai ales că Henry al VIII-lea putea pretinde că acestea nu aveau intenția de a influența nici o decizie și că el, pur și simplu, folosea legea așa cum fusese scrisă. În cazul în care s-ar fi dovedit că erau vinovați de încălcarea prevederilor, clericii puteau să-și piardă toată averea.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.