Un exemplu al vointei si al devotamentului fata de poporul sau, Akbar (1542-1605) avea doar 14 ani cand a ocupat tronul, dupa tatal sau Humayun. Nu stia sa scrie sau sa citeasca, insa isi manifesta un interes mare in arte, facand tot ce ii statea in putinta pentru a le sprijini. Curios din fire, cu o vointa remarcabila si tare pasionat de povestile si legendele cu aventuri, tanar Akbar se relaxa ducandu-se la vanatoare, ba chiar, s-ar putea spune ca aceasta era singura activitate care ii facea cea mai mare placere.
Atat tatal sau, cat si stramosii acestuia au respectat traditia ce se pastrase de peste generatii intregi, drept pentru care si Akbra a dorit sa continue Akbarnama, un fel de ilustratii care prezenta viata de zi cu zi a imparatului. Aici apar portrete ale tanarului imparat, precum si desene ale constructiilor ridicate la ordinul sau.
Se poate remarca, de altminteri, pana si in acest Akbarnama, ca majoritatea structurilor construite in timpul domniei sale sunt un amestec straniu de elemente indiene si iraniene, cu influente mogule, ce-i drept, resimtite doar la cateva constructii. Una dintre cele mai reprezentative edificii din epoca sa, daca nu cumva cel mai reprezentativ pentru imparatul Akbar insusi, este mausoleul sau, lucrarile de constructie la aceasta impresionanta structura fiind demarate inca din timpul domniei sale, numai ca acestea au fost finalizate abia in anul 1613, de catre fiul sau, Jahangir. Mausoleul imparatului Akbar, situat langa Agra, India, este un complex format din doua parti, iar cea care impresioneaza la prima vedere este poarta cea mare ce conduce direct spre mausoleu.
Pe langa minaretele specifice stilului islamic, de remarcat este si alaturarea gresiei rosii cu marmura alba, care creeaza un efect aproape naucitor si chiar inovator pentru acele vremuri si, mai ales, pentru arhitectura Indiei secolelor al XVI-lea si al XVII-lea. Totodata, la fel de frumoasa este si arcada principala, mai cu seama partea interioara a acesteia, care este realizata in forma de mirhab; mai mult, aceasta este sprijinita de alte doua arcade construite cu aceleasi forme, artificiu arhitectural ce confera arcadei principale un efect impresionant.
Sculptat dintr-un singur bloc de marmura si amplasat pe ultima terasa din Mausoleul imparatului Akbar, cenotaful cu cele 99 de atribute ale lui Allah le aminteste vizitatorilor importanta deosebita pe care acest loc a avut-o atat in timpul domniei lui Akbar, cat si mai apoi, pentru celelalte generatii, fie ca vorbim de perioadele imperiale, fie de cele coloniale.
Cu toate acestea, Mausoleului imparatului Akbar ii lipseste exact mormantul sau, camera funerara cazand prada tribului jat, care a jefuit mormantul in anul 1761. In prezent, aceasta incapere este goala, insa chiar si asa, zidurile impresionantului edificiu inca poarta amintirea acelor ani, spiritul vremii, vointa si devotamentul celui de-al treilea imparat mogul, Akbar. Iar acest mausoleu este cu atat mai important pentru istoria si cultura Indiei cu cat chiar domnia lui Akbar a influentat formele artei din acea perioada, insusi imparatul fiind patronul artei si arhitecturii, cel care s-a ingrijit indeaproape de infrumusetarea palatelor sale.