Grandiosul mormant al unui sultan care s-a facut remarcat prin actele sale pline de cruzime, Mausoleul lui Moulay Ismail, aflat in Meknes, Maroc, este, in primul rand, unul dintre cele mai graitoare exemple ale megalomaniei titanicului sultan cu privire la constructiile legate de numele sau si, nu in ultimul rand, un adevarat giuvaier arhitectonic. Moulay Ismail, care a domnit incepand cu anul 1672 pana la moartea sa din 1727, la varsta de 81 de ani, a ramas unul dintre cei mai mari sultani marocani, unul dintre cei mai eficienti dar, din pacate, si unul dintre cei mai cruzi.

Mausoleum-Moulay-Ismail-2-CTH

Exista nenumarate legende in privinta acestui sultan, iar potrivit uneia dintre cele mai interesante, Moulay Ismail ar fi avut mai mult de 500 de femei in haremul sau, femei cu care a avut nu mai putin de 800 de copii. De protectia sultanului s-a ocupa o garda speciala, numita Garda Neagra.

In sfarsit, dincolo de toate aceste detalii referitoare la viata sa personala, numele sultanului marocan a ramas bine intiparit in randurile istoriei si datorita constructiilor pe care acesta le-a comandat. Demn de mentionat este, bineinteles, complexul imens de palate din orasul Meknes, ridicate, potrivit multora, pentru a-si asigura gloria eterna. Se stie ca sultanul Ismail il admira extrem de mult pe contemporanul sau, regele Ludovic al XIV-lea al Frantei; ba chiar, este bine cunoscut faptul ca i-a propus acestuia sa se converteasca la Islam. Mai mult decat atat, Moulay Ismail a incercat sa se casatoreasca si cu una dintre fiicele lui Ludovic al XIV-lea, insa fara prea mult succes, intrucat a fost refuzat.

Mausoleum-Moulay-Ismail-2-CTH1

Si totusi, sultanul marocan isi dorea cu tot dinadinsul sa semene cu contemporanul sau francez, astfel incat a si construit un palat care semana cu cel de la Versailles. Numai ca realizarile sultanului nu au fost doar acestea: el a inconjurat orasul Meknes cu ziduri uriase de aparare. La fel de impresionante erau si portile, printre care si Bab el-Mansour, adica Poarta Cuceritorului. In orasul sau, mai fusesera construite si moschei, gradini frumoase, cazarmi, precum si o gradina zoologica. Cat despre muncitorii care lucrau la construirea tuturor acestor structuri, acestia faceau parte din randurile sclavilor si criminalilor; multi erau rebeli marocani sau crestini.

Peste 2.500 de sclavi crestini si 30.000 de rebeli marocani au fost folositi la ridicarea unor structuri impresionante si, in acelasi timp, la consolidarea altora. Sultanul Moulay Ismail cerea ca acestia sa fie tratati cu mare cruzime, batuti pana la moarte, insetati si infometati pana ce inima le statea in loc. Insa de departe cel mai macabru detaliu este cel legat de trupurile celor care mureau – ramasitele pamantesti ale acestora erau folosite ca material de constructie suplimentar pentru ziduri. Asa cum era si de asteptat, lucrarile de constructie la Mausoleul lui Moulay Ismail au fost demarate de insusi sultanul marocan.

Mausoleum-Moulay-Ismail-2-CTH11

Cateva curti interioare, unde umbra este la mare pret, cu fantani centrale si lucrari in ceramica si stuc, extrem de frumoase, ne invita sa inaintam spre incaperea in care se afla mormantul propriu-zis al sultanului, al sotiei sale preferate, Lalla Khnouata, si ale celor doi fii ai sai, care, la randul lor, au fost sultani. O dovada a admiratiei dintre cei doi conducatori, sultanul Moulay Ismail si Ludovic al XIV-lea este si prezenta unor ceasuri franuzesti primite in dar de la regele Frantei.

De-a lungul anilor, Mausoleul lui Moulay Ismail a suferit cateva stricaciuni, drept pentru care, in anii 1950, regele Mohammed al V-lea al Marocului a decis restaurarea structurii. Astfel, a fost deschis si vizitatorilor de alta religie. Orasul Meknes reprezinta intocmai amintirea secolului al XVII-lea, cand mai multe edificii au fost ridicate. Nici dezvoltarea, nici vremurile nu au stirbit din frumusetea originara a acestei asezari remarcabile prin potentialul turistic mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.