In suburbiile regiunii Lintong din China poate fi vazuta o colina, care initial pare sa se fi format in cel mai firesc mod cu putinta. Insa adevarul este mai spectaculos decat orice asteptari. Delusorul este nici mai mult, nici mai putin, decat cel mai mare mausoleu construit vreodata, mai mare decat piramidele egiptene si ascunzand unul dintre miracolele lumii antice: armata de teracota. Si cu toate ca a trecut ceva vreme de cand primul cercetator a intrat in Mausoleul Imparatului Qin Shi Huangdi, inca nu stim in totalitate ce alte minuni au mai fost ascunse aici pentru unul dintre cei mai megalomani conducatori care au existat vreodata pe planeta.
Pentru a intelege cum anume a fost cladita aceasta constructie impresionanta, este necesara o mica incursiune in viata primului membru al dinastiei Qin. Acesta a trait in secolul 3 inaintea erei noastre, de existenta sa legandu-se atat fapte infioratoare si despotice, cat si prima unificare a Chinei. Imparatul a urcat pe tron la 13 ani, dovedindu-se un lider puternic si intransigent, considerat de origine divina. A contribuit la crearea unui alt simbol chinez, Marele Zid, sub domnia sa creandu-se prima versiune a acestuia. Considerandu-le vatamatoare, imparatul a ordonat arderea a mii si mii de carti de filosifie, stiinta si literatura, acest eveniment ducand la pierderea unei mari parti din cultura de atunci. Insa Mausoleul lui Qin Shi Huangdi este cel care l-a facut cu adevarat nemuritor, pentru cladirea sa lucrand 700.000 de oameni, pe o durata de 36 de ani.
Imparatul era obsedat de moarte si urmarile sale, dorind cu orice pret sa ajunga nemuritor. In timp ce monumentul sau funerar era deja in curs de construire, conducatorul a investit sume uriase in trimiterea de expeditii in cautarea unui leac impotriva imbatranirii si mortii, de care era convins ca exista. Spre sfarsitul vietii devenise ipohondru si paranoic, avand impresia ca orice putea sa ii curme destinul. Si-a intalnit sfarsitul chiar imediat dupa construirea mausoleului, unde a fost depus, impreuna cu armata de teracota si alte comori. Se spune ca la moartea imparatului a cazut un meteorit, pe care era profetita in scris destramarea imperiului dupa decesul sau.
Mausoleul lui Qin Shi Huangdi insa a ramas aparat de aspectul natural, indiferent de razboaie, schimbari de regim politic si dezastre naturale. In plus, nimeni nu a avut curaj sa il jefuiasca, atat din cauza blestemului zvonit, cat si din cauza capcanelor letale ascunse dupa cate se pare in peretii constructiei. Mausoleul ocupa o suprafata de peste doua milioane de metri patrati, fiind inalt de 166 de metri. Marturiile unui istoric al vremii vorbesc despre deocratiuni scumpe care sa reproduca perfect lumea terestra, dar si bolta cereasca.
Se mai zvoneste si existenta unui lac din mercur, a unui cer plin de perle si pietre pretioase, dar si a unei replici perfecte a capitalei imperiale, create special pentru viata de apoi a imparatului. Insa cum aceste marturii apartin unei perioade demult trecute, puternic incarcata de mit, nu se stie cat de exacte sunt aceste descrieri. Insa oricum ar fi, multora li s-a infierbantat imaginatia la gandul comorilor imparatului.
Si poate cel mai cunoscut aspect al Mausoleului lui Qin Shi Huangdi este armata de teracota, mentionata printre minunile lumii, care insa a fost catalogat dupa crearea listei, care ar fi fost astfel putin mai mare. In jur de 8.000 soldati facuti din teracota, la dimensiuni naturale, insotiti de cai si arme, au pazit credinciosi mormantul conducatorului pana la descoperirea lor epocala. Arhelologii nu mai vazusera niciodata asa ceva, detaliile fiind reproduse la perfectie, fizionomiile fiind reproduse probabil dupa unele reale. Munca trebuie sa fi durat foarte mult, fiind o adevarata proba de rezistenta. In prezent, soldatii din teracota pot fi vazuti intr-un cadru muzeal, mii de oameni dorind sa ii vada in fiecare an.
Operele gasite in Mausoleul Imparatului Qin Shi Huangdi reprezinta in mod clar unul dintre punctele maximale la care a ajuns cultura chineza pe parcursul timpului. Insa constructia nu a fost nicidecum o binecuvantare pentru populatie. Daca specialistii si artistii au avut parte de un tratament mai bun, celelalte categorii de muncitori au suferit mult pentru construirea mausolelui. Acestia erau de obicei detinuti sau oameni care nu si-au putut plati datoriile, acestia suportand o munca fizica extrem de dificila. Multi dintre ei mureau in accidente sau au fost ingropati deodata cu imparatul pentru ca nimeni sa nu stie ce comori se ascund inauntru. Concubinele conducatorului au avut parte de aceeasi soarta cruda.
Astazi, Mausoleul Imparatului Qin Shi Huangdi a intrat la randul sau in modernitate, turistii putand sa aleaga mai multe autobuze pentru a vedea armata de teracota si a asculta povestirile ghizilor in mai multe limbi de circulatie internationala. Pentru suma de 20 de yuani, vizitatorii isi pot petrece trei ore prinsi in vraja istoriei Chinei, imaginandu-si posibilele comori ce inca stau nedescoperite in adancul colinei. Pana atunci insa, China are suficiente de oferit oricui doreste sa vina aici.