Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este, de fapt, un muzeu realizat într-o fostă închisoare politică din Sighetu Marmaţiei. Acesta a fost realizat pentru a aduce la cunoştinţa publicului că, timp de câteva zeci de ani, istoria pe care au învăţat-o nu a fost şi cea reală.

Închisoarea Sighet a fost construită în anul 1897, când autorităţile austro-ungare au serbat “primul mileniu maghiar”. După 1918, a devenit închisoare de drept comun, iar începând cu anul 1945 aici erau trimişi foştii prizonieri şi foştii deportaţi din URSS. Trei ani mai târziu, aici, au fost aduşi nişte ţărani, elevi şi studenţi maramureşeni, iar unii dintre ei trăiesc şi astăzi în această zonă. Anul 1950 este cunoscut ca fiind anul în care în închisoare au ajuns în jur de o sută de demnitari strânşi din toată ţara, mulţi dintre ei nefiind nici măcar judecaţi. În această închisoare, au murit personalităţi ca Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Mihai I. Racoviţă, Constantin I.C. Brătianu şi mulţi alţii.

Cei care au avut neşansa să ajungă în închisoarea Sighet au fost întâmpinaţi de nişte condiţii greu de imaginat: mâncarea era foarte puţină, nu există încălzire şi nu aveau voie ziua să se aşeze pe paturi. Mai mult, nu aveau voie nici măcar să se uite pe ferestre, iar cei care îndrăzneau să facă acest lucru erau pedepsiţi şi băgaţi în carceră. În cele din urmă, conducerea închisorii a hotărât să pună obloane la geamuri, iar deţinuţii erau zilnic bătuţi şi umiliţi. Odată cu intrarea României în ONU, în anul 1955, situaţia de la această închisoare s-a mai schimbat: unii deţinuţi politici au fost eliberaţi, în timp ce alţii au fost transferaţi sau trimişi în domiciliu obligatoriu. Închisoarea a redevenit una de drept comun, iar în anul 1977 a fost dezafectată şi lăsată în paragină.

Închisoarea Sighet a fost preluată, în anul 1993, de către Fundaţia Academia Civică, pe când era doar o ruină, dorind să realizeze în ea Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Tot din acest an, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, al cărui sediu se află la Bucureşti, a început să adune materialele necesare: acte, fotografii, scrisori, manuale școlare şi chiar înregistrări orale. În acelaşi timp, au fost organizate ateliere, simpozioane şi seminarii, în interiorul cărora victimele comunismului s-au întâlnit cu istorici din România şi de peste hotare şi au povestit umilinţele prin care au trecut. În momentul actual, centrul de studii a reuşit să strângă cinci mii de ore de înregistrări şi zeci de mii de păgâni şi documente.

Reabilitarea închisorii în care Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a fost constituit a încetat abia în anul 2000. Din cauza vechimii foarte mari a închisorii, de peste un secol, edificiul a avut nevoie de refacerea fundaţiei, a acoperişului şi a izolaţiilor. Fiecare celulă a închisorii a fost transformată în sala de muzeu – temele sunt prezentate în ordine cronologică şi înfăţişează momente de la represiunea comunistă, până la înlocuirea statului de drept cu totalitarismul.

În anul 1996, Fundaţia Academia Civică a organizat un concurs pentru a adăuga o nouă construcţie clădirii, a cărui temă a fost fraza “N-aş fi rezistat dacă nu credeam în Dumnezeu”, fraza ce apare scrisă în toate memoriile de detenţie. Concursul a fost câştigat de arhitectul Radu Mihăilescu, iar construcţia realizată de el a primit numele de “Spaţiul de Reculegere şi Rugăciune”. Opera de artă îmbină stilul antic cu cel modern, iar pe pereţii rampei de coborâre au fost gravate numele a aproape opt mii de oameni care au murit în lagăre, în închisori şi în locurile de deportare.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei cuprinde şi alte opere de artă, cu aceeaşi încărcătură emoţională. Acestea sunt pictura “Înviere”, tapiseria “Libertate, te iubim”, sculptura în bronz “Marea Neagră” şi sculpturile “Omagiu deţinutului politic”. Însă cea mai impresionantă lucrare de aici este “Cortegiul Sacrificaţilor”, un grup statuar ce înfăţişează 18 siluete care se îndreaptă spre un zid, analogie la faptul că regimul comunist a închis orizontul multor oameni. Lucrarea a fost realizată în 1997, în lemn, şi apoi a fost turnată în bronz.

Cimitirul Săracilor, aflat la aproape trei kilometri de închisoare, face parte şi el din Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Legendele din această zonă spun că aici ar fi fost îngropaţi, în mare secret, cei 54 de deţinuţi politici care au murit până ca închisoarea să fie graţiată. Cum gropile nu au fost identificate, s-a imaginat un proiect peisagistic, care să comemoreze sacrificiul acestor oameni. Mai întâi, a fost desenat conturul ţării pe întreaga suprafaţă a cimitirului. Apoi, în exteriorul conturului s-au plantat brazi, molizi, jnepeni şi jepi care, atunci când vor creşte, vor ţine “țara” în interiorul lor. Ideea care a stat la baza acestui proiect a fost aceea că martirii sunt ţinuţi în braţe de către patrie şi plânşi la fiecare generaţie a vegetaţiilor. În anul 2008, aici, a fost adăugat un altar din piatră şi o cruce de calcar, în stil bizantin. Sub masă altarului, au fost depuse urne pline cu pământ din locurile de execuţie, locurile de deportare şi cimitirele închisorilor.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei include şi un modul în care a fost amenajată o sală de conferinţe, care poate fi folosită şi pentru diverse manifestări internaţionale. Tot aici, au loc simpozioane, seminarii, dezbateri şi cursurile şcolii de vară.

memorialul-victimelor-comunismului.jpg
strada-cu-memorialul-victimelor-comunismului-si-al-rezistentei-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
privire-spre-memorialul-victimelor-comunismului-si-al-rezistentei-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
memorialul-victimelor-comunismului-si-al-rezistentei-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
placuta-de-la-memorialul-victimelor-comunismului-si-al-rezistentei-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
inchisoarea-unde-se-afla-memorialul-victimelor-comunismului-si-al-rezistentei-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ