Micul rechin-pisică pătat (Scyliorhinus canicula) este una dintre cele mai comune specii de rechini din Europa, întâlnită în Marea Mediterană, Oceanul Atlantic de Nord și Marea Nordului.
Habitatul și distribuția geografică
Micul rechin-pisica patat este o specie zvelta care masoara doar cel mult 1 m si cantareste 3 kg. Numele sau vine de la aspectul sau exterior, de la coloritul pielii sale netede in nuante deschise si inchise sub forma unor mici pete distribuite pe toata suprafata corpului. Comparativ cu alte specii acest rechin apare intr-un numar mare de exemplare ceea ce a facut sa fie considerat cel mai comun rechin european. Avand in vedere faptul ca este si mic a fost numit si rechinul pitic patat.
Este raspandit in Marea Mediterana, estul Oceanului Atlantic de Nord, Marea Nordului, Canalul Manecii, de-a lungul coastei Norvegiei si Insulele Shetland in Senegal. Inoata atat la adancimi mici de pana la 85 m dar si mari de 150-400 m.
Caracteristicile fizice ale micului rechin-pisică pătat
Aceasta specie de rechin traieste solitar, iar uneori se aduna in bancuri formate din multi masculi si femele. Are coloritul corpului atat de asemanator mediului in care traieste incat trece de cele mai multe ori neobservat. Coloritul poate varia foarte mult de la nuante maronii-deschise la maronii-roscate, poate fi de asemenea in nuante gri-cenusii sau gri-galbui. Petele cele mari sunt mai intunecate in tonuri maronii sau negre, iar cele mici albe sau galbene.
Corpul sau este subtire si alungit, iar capul ingust cu botul scurt, la varf rotunjit, iar maxilarele inzestrate cu numerosi dinti mici dar foarte ascutiti. Sus pe partile laterale ale capului apar ochii mari, ce au irisul de culoare inchisa, iar pe linia de mijloc a capului si foarte aproape de deschiderea gurii sunt pozitionate deschiderile nazale.
Deasupra aripioarelor pectorale se pot observa cinci fante mici branhiale, aranjate la distanta egala intre ele. De-a lungul spatelui apar cele doua inotatoare dorsale, prima mai mare, iar a doua mai mica situata destul de aproape de peduncului codal.
Aripioarele ventrale sunt mult mai mici decat aripioarele pectorale, iar inotatoarea codala are o forma triunghiulara si este situata chiar intre cele doua inotatoare dorsale insa pe partea inferioara a corpului. Inotatoarea codala este alungita, are lobul inferior foarte larg iar cel superior putin curbat in sus.
Dieta și comportamentul de vânătoare
Hrana acestui rechin consta din mici pesti ososi, moluste, viermi, crustacee pe care ii prinde de pe fundul marii folosindu-se in detectarea lor de senzori electrici si simtul olfactiv foarte dezvoltat, acuitatea vizuala fiind destul de slab dezvoltata. Acest rechin este inofensiv pentru om, insa pentru micile vietuitoare acvatice care constituie prada sa preferata este periculos, le poate prinde atat ziua cat si noaptea.
Reproducerea și dezvoltarea puilor
Reproducerea la micul rechin-pisica patat este ovipara. Femela si masculul se imperecheaza in apa la adancimi realtiv mari, iar apoi femela isi depune icrele in alte zone, pe algele dense care se gasesc la adancimi mai mici.
Fiecare femela poate depune un numar de 18-20 de oua in niste capsule lungi numite ouateci, de forma dreptunghiulara, lungi de 6 cm, flexibile si prevazute la colturi cu mici carcei cu ajutorul carora stau ancorate de alge. Dupa eclozarea oualor apar puii de rechin, acestia cresc destul de incet, ajung la maturitatea sexuala in momentul in care masoara cel putin 60 cm.
Micul rechin-pisica patat are denumirea stiintifica de Scyliorhinus canicula, face parte din ordinul Carcharhiniformes, familia Scyliorhinidea si nu este o specie in pericol de disparitie. Carnea sa foarte gustoasa face sa fie pescuit frecvent, mai ales in Europa si de asemenea folosit la obtinerea uleiului de rechin.
Adaptările micului rechin-pisică pătat la habitatul său
Micul rechin-pisică pătat este bine adaptat la mediile marine variate, de la ape puțin adânci, bogate în vegetație, până la fundurile marine adânci și nisipoase. Corpul său alungit și flexibil îi permite să se strecoare în spații înguste, iar coloritul său variabil îl ajută să se camufleze eficient în fața prădătorilor. De asemenea, abilitatea sa de a detecta câmpurile electrice generate de pradă îl transformă într-un prădător eficient chiar și în condiții de vizibilitate redusă.
Rolul micului rechin-pisică pătat în ecosistem
Fiind un prădător bentonic, micul rechin-pisică pătat contribuie la controlul populațiilor de crustacee, moluște și pești mici. În același timp, este o pradă importantă pentru rechini mai mari și alte specii marine, precum tonul sau focile. Acest echilibru îl face o verigă importantă în lanțul trofic marin, subliniind necesitatea protejării habitatelor sale pentru menținerea biodiversității.
Video – Micul rechin-pisica patat (Scyliorhinus canicula):
