Minele de carbune Zollverein din Essen, Germania, sunt un complex de cladiri intr-un stil modernist, diferit prin faptul ca este mult prea ostentativ pentru scopul ridicarii sale, exploatarile in aceasta zona incepand odata cu saparea primei galerii, in anul 1847, pentru a procura carbune otelariilor aflate in bazinul Ruhr. Dupa ce reteaua feroviara s-a extins considerabil, minele au inceput sa se dezvolte treptat si, de-a lungul secolului al XIX-lea, aveau sa fie sapate noi galerii, tot mai multe, de altfel, in cele din urma, Zollverein devenind cel mai mare complex minier din intreaga Europa.
Mai apoi, in prima jumatate a secolului al XX-lea, anii 1920, minele au intrat in administratia statului german si, pentru a creste semnificativ productivitatea, complexul a fost reexecutat prin saparea unei noi galerii, „12”, in aceasta maniera construindu-se si alte instalatii. Cei care au lucrat la aceste instalatii au fost arhitectii Fritz Schupp si Martin Kremmer, influentele scolii Bauhaus fiind vizibile. Mai mult, cei doi arhitecti au urmat ideea potrivit careia „forma se supune functiei”, drept pentru care au realizat o lucrare de-a dreptul remarcabila, o capodopera ostentativa a arhitecturii moderniste, opusa, in orice caz, scopului initial al ridicarii.
Lucrarile au fost demarate in anul 1928, iar noua mina avea sa fie finalizata dupa patru ani, mai cu seama in 1932, cu un an inainte ca Germania sa intre in cea mai nefasta perioada din intreaga sa istorie moderna. Noua mina, construite de Kremmer si Schupp, cuprindea un turn vopsit in rosu, de altfel, extrem de mare, in forma literei A, aflat chiar deasupra intrarii in galerie – acesta este unul dintre simbolurile industriale ale Ruhrului.
Dupa cateva decenii in care productia a mers ca pe roate, in anii 1980, aceasta a intrat intr-o perioada deloc prospera ca peste sase ani, in 1986, minele de carbune Zollverein din Essen sa fie inchise. Inevitabil, si cladirile au fost abandonate, intrucat nu mai reprezentau un punct de interes real pentru nimeni.
Cu toate acestea, aceasta perioada de declin total nu a durat decat cativa ani, in 1990, complexul intrat sub administratia guvernului local. In acelasi timp, minele de carbune Zollverein urmau sa fie incluse de UNESCO pe Lista Patrimoniului Mondial, drept pentru care a fost supusa mai multor lucrari masive de restaurare si reabilitare. Una dintre cele mai frumoase si deopotriva incaperi de aici este vechea sala a boilerului, in prezent renovata dupa planurile arhitectului Norman Foster.
O alta cladire importanta este si instalatia de spalare a carbunelui, unde se afla, de altminteri, si Muzeul Bazinului Ruhr. Iar ceea ce este cu adevarat interesant este faptul ca s-a dorit, in primul rand, revitalizarea din punct de vedere economic a zonei, tocmai de aceea, unele firme au decis sa-si mute sediul in complexul Zollverein.
