Arta împodobirii manuscriselor cu miniaturi are origini tocmai în Egiptul antic. Rolul acestei arte, minuțios lucrate, a fost de a istorisi prin imagini conținutul anumitor texte sacre sau profane, având fie un scop didactic, fie scopul de a încânta cititorii, cât și de a propaga, de a face cunoscut numele unei persoane care comanda un astfel de manuscris miniat.
Din fragmentele ajunse până în zilele noastre pe suluri de papirus, pe pergament sau pe hârtie, se poate constata stadiul artistic pe care l-a atins miniatura într-o anumită epocă, cât și calitatea materialelor folosite și conținutul textelor.
În Țările Române, miniatura apare destul de târziu, dacă luăm în considerare numai datele certe pe care le avem până acum. Aceste date sunt reprezentate de „Tetraevangheliarul” lui Gavril Uric, caligrafiat și miniat în 1429, la Mănăstirea Neamț. Aceasta e opera de artă care va deschide drumul miniaturisticii românești.
Lucrarea lui Gavril Uric este de inspirație bizantină, caligraful și miniaturistul moldovean inspirându-se dintr-un model de manuscris din Constantinopol.
Stabilirea unor relații bune cu Bizanțul facilitează pătrunderea în Moldova a gustului și rafinamentului artistic prin intermediul unor obiecte de artă specifice culturii bizantine.
„Tetraevangheliarul” lui Gavril Uric face parte din acest curent, atât ca dată de execuție, cât și prin stilul său, creând atmosfera și premisele unei noi variante de artă bizantină, cu influențe românești. Cu toate că manuscrisul lui Uric apare la această dată certă ca un exemplar unic în Moldova, analizându-i forma de prezentare din punct de vedere estetic se poate observa că miniaturistul nu se află la prima sa lucrare, fiind un experimentat și desăvârșit pictor și caligraf.
În miniaturile acestei lucrări, Gavril Uric introduce, printre elementele bizantine, câteva sugestii autohtone care se pot observa în miniatura evanghelistului Matei, reprezentate de o turlă a unei biserici moldovenești, într-un context arhitectural bizantin. Manuscrisul lui Uric conține patru miniaturi, fiecare distribuite pe câte o pagină întreagă, la începutul unei evanghelii, reprezentându-i pe evangheliștii Matei, Marcu, Luca și Ioan șezând în jilțuri în fața unor arhitecturi.
Toate miniaturile sunt construite în stilul clasic, al echilibrului piramidal, sugerând prin aceasta calmul și profunzimea gândirii acestor personaje. Autorul a folosit ca stil de pictură asocierile de perspectivă paralelă și inversă, caracteristici ale stilului bizantin, evidente în special în miniatura pentru Evanghelia lui Matei.
Gavril Uric folosește modalități ale artei elenistice prin caligrafierea veșmintelor și modelarea fină a fizionomiei, evidențiind formele anatomice; mișcarea personajelor sugerează statuarul grec. Portretele celor patru miniaturi sunt interesante, mai ales prin interiorizarea și caracterul particular al fiecărei figuri în parte.
Frizele decorative care formează chenarul fiecărei miniaturi sunt în concordanță cu compoziția paginii, susținând-o și completând-o. În toate chenarele, elementul decorativ de bază este palmeta (frunză de palmier stilizată), redată în diferite variante. Alături de palmetă sunt redate și elemente decorative din arta populară moldovenească.
Gavril Uric reușește să creeze o cromatică excelentă. În raport cu miniatura bizantină, dominată de culori pure și violente, sau de culori terne și mohorâte, folosite alături de fonduri de aur, cromatica lui Uric are o prospețime și o armonie pură, discretă a culorilor. El a întrebuințat o variată gamă de nuanțe calde și reci, cu o dozare perfectă a tonalităților închise și deschise.
Concepțiile plastice din „Tetraevangheliarul” lui Uric vor rămâne în decursul anilor ca fiind cel mai important etalon, opera sa influențându-i atât pe pictorii miniaturiști care au urmat, cât și pe pictorii moldoveni de frescă.
„Tetraevangheliarul” lui Gavril Uric se găsește azi în Oxford, la biblioteca Bodleiana.
