Ministerul fericirii există în ţara în care PIB-ul se numeşte “Fericirea Internă Brută”

Ministerul fericirii există în ţara în care PIB-ul se numeşte “Fericirea Internă Brută”, nu este o utopie, oricât de paradoxală ar părea o astfel de posibilitate, într-o lume în care valoarea se măsoară aproape exclusiv în bani, în care goana după putere este acerbă, în care mecanismele economice, politice şi sociale par a ignora tot mai mult nevoile celor mulţi.

Această ţară în care fericirea este o prioritate naţională, prevăzută explicit în Articolul 9 al Constituţiei sale, se numeşte Bhutan, oficial Regatul Bhutan (Regatul Dragonului), o monarhie constituţională din sudul Asiei, de la poalele Munţilor Himalaya, care se învecinează, în nord, cu China, iar la sud cu India şi este singura ţară din lume în care religia oficială este budismul tibetan.

Regatul Bhutan este o ţară unică în lume din multe puncte de vedere. Într-un studiu publicat în 2008, de către Universitatea Leicester (Marea Britanie), Regatul Bhutan, cu o suprafaţă de 38 000 de kilometri pătraţi şi aproximativ 800 000 de locuitori, deşi încă în curs de dezvoltare, era înregistrat imediat după ţările scandinave, în “Carta Mondială a Fericirii”.

Directorul Comisiei pentru “Fericirea Internă Brută”, din Bhutan, declara de curând: “Noi vrem să creăm condiţii care să permită oamenilor să trăiască fericiţi şi să conducem dezvoltarea ţării astfel încât progresul să se regăsească în creşterea binelui individual, nu numai în prosperitatea economică a ţării, iar educaţia are un rol esenţial în realizarea visului nostru naţional – o societate educată şi luminată de valorile în care credem” – o “filosofie” despre viaţă care intrigă şi provoacă, în acelaşi timp, lumea supertehnologizată occidentală.

Chiar dacă “Fericirea Internă Brută”, un concept propriu Bhutanului, nu este un “indicator” perfect, acesta atrage atenţia asupra modului în care lumea modernă s-a obişnuit să definească “bogăţia” unei ţări, asupra priorităţilor şi mentalităţilor care, poate, ne-au îndepărtat de adevărata noastră natură.

Regatul Bhutan (Regatul Dragonului) – o ţară atipică

Cu o suprafaţă ceva mai mică decât a Elveţiei, Regatul Bhutan este aşezat într-o zonă geografică cu peisaje încântătoare, pe versantul sudic al Munţilor Himalaya, la altitudini cuprinse între 2000 şi 5000 de metri, iar locuitorii sunt extrem de ataşaţi de valorile tradiţionale şi culturale ale ţării lor.

Rezistând de-a lungul unei istorii îndelungate şi zbuciumate, care începe aproximativ cu 2000 de ani i.Hr., apărându-şi cu hotărâre autonomia ameninţată, în timp, de marile puteri asiatice (China, India) sau de expansiunea Marii Britanii, Bhutanul, prin Tratatul de la 8 august 1949, a fost reprezentat pe plan extern de India, abia în ultimii 40 de ani dezvoltându-şi un sistem politic propriu.

Primele alegeri libere au avut loc la data de 24 martie 2008, când Jigme Khesar Namgyel Wangchuck a fost încoronat ca al cincilea rege al Bhutanului, la cei 28 de ani ai săi devenind cel mai tânăr rege din istoria acestei ţări. Parlamentul este format din 47 de membri în Camera Reprezentanţilor şi 25 de membri în Senat. Începând cu anul 1971, Bhutanul este ţară membră a ONU şi a altor organizaţii internaţionale.

Ţara în care există Ministerul fericirii şi în care PIB-ul se numeşte “Fericirea Internă Brută” se caracterizează prin nenumărate alte particularităţi, care, pentru lumea modernă, sunt atipice, definesc un mod de viaţă şi profilul unui popor care nu seamănă cu niciun altul. Iată câteva dintre acestea:

• Având privilegiul de a trăi într-un spaţiu geografic deosebit de frumos, locuitorii din Bhutan sunt foarte atenţi cu flora şi fauna ţării, cu sănătatea vieţii în toate ipostazele ei, astfel încât este interzis importul oricărei substanţe chimice. În 2015, această ţară s-a remarcat printr-un alt record inedit – 108 000 de arbori au fost plantaţi în onoarea Prinţului lor, Jigme Namgyel Wangchuck, dintre care 50 000 într-o singură oră.
• Trei sferturi din teritoriul ţării este acoperit de păduri, s-au creat Parcuri şi Rezervaţii naturale, pentru a le proteja, iar Constituţia ţării prevede că orice guvern va fi la conducere are obligaţia de a menţine cel puţin 60% din averea forestieră. Pădurile din Bhutan pot absorbi şase milioane tone de dioxid de carbon, iar Bhutanul este, astăzi, avanpostul luptei contra poluării şi a încălzirii globale.

  

• Uciderea animalelor este interzisă, iar cei mai mulţi bhutanezi sunt vegetarieni.
• În Bhutan, chiar dacă nu este o ţară bogată, din punctul de vedere al dezvoltării economice, nu există niciun locuitor fără adăpost. Cel care nu are o casă sau o pierde din diverse pricini trebuie doar să se adreseze regelui şi va primi o locuinţă şi un teren pentru a-l cultiva.
• Casele traditionale ale bhutanezilor sunt vopsite în culori foarte vii şi fiecare casă cuprinde trei spaţii distincte: parterul – un spaţiu destinat creşterii animalelor, primul etaj este format din camerele de locuit, iar al doilea etaj este amenajat ca depozit pentru hrana animalelor.
• Regatul Bhutan este singura ţară din lume în care fiecare poate decide pentru ce tip de medicină/tratament optează – tradiţional sau modern – ambele gratuite.

  

• Codul vestimentar prevede ca bărbaţii şi femeile să se îmbrace potrivit tradiţiei, diferenţele dintre clase făcându-se doar prin culorile simple ale veşmintelor.
• Până în 1999, era în vigoare un decret prin care se interzicea vizionarea posturilor de televiziune şi accesul la Internet. S-a anulat însă acest decret, de către rege, în scopul modernizării ţării şi al sporirii fericirii individuale, atrăgându-se însă atenţia asupra utilizării în exces, situatie care ar putea duce la pierderea tradiţiilor.
• Începând cu anul 2010, fumatul este interzis în întreaga ţară. Vizitatorii străini, care fumează, trebuie să plătească taxe uriaşe.
• În privinţa turismului în această ţară, regulile sunt foarte stricte, totul trebuie plătit dinainte – bilete de avion, hotel, taxe, servicii etc. Niciun oraş sau obiectiv turistic nu se poate vizita fără un ghid local.
• Bhutanul are o populaţie foarte tânără, dintre cei aproximativ 800 000 de locuitori, mai mult de jumătate având vârsta sub 24 de ani. Cei mai mulţi bhutanezi îşi câştigă existenţa din agricultură şi chiar dacă nivelul de trai este modest, accesul la sistemul de sănătate şi învăţământ este gratuit (peste 90% dintre copii sunt şcolarizaţi).
• În privinţa moştenirii familiale, femeile sunt cele care moştenesc averea, nu bărbaţii. De asemenea, sunt interzise căsătoriile cu persoane din altă ţară, iar ceremonia nunţii este extrem de complexă în privinţa ritualurilor.

  

• În urmă cu 40 de ani, Bhutanul, o ţară închisă, fără drumuri, fără hoteluri, fără telefon, fără monedă naţională, are astăzi unul dintre cele mai ridicate venituri medii pe cap de locuitor din Asia, de 2 370 dolari, în comparaţie cu 1 590, cât are India, de exemplu.
• În numai câteva decenii, speranţa de viaţă în Bhutan a crescut, de la 50 de ani, în 1987, la 70 de ani, în 2017, iar venitul pe cap de locuitor a crescut cu 450%, după cum se consemnează într-un Raport al Băncii Mondiale.
• Şeful statului este regele, care, dacă împlineşte vârsta de 60 de ani, trebuie să abdice şi care poate fi schimbat, dacă este cazul, cu votul a două treimi dintre parlamentari. Regele este garantul libertăţii credinţei, rolul cel mai important, în Bhutan, avându-l totuşi budismul tibetan, religie definitorie pentru profilul spiritual al bhutanezilor, care au trăit mare parte a istoriei lor în umbra Indiei, de care sunt încă legaţi politic şi economic.

Ministerul fericirii şi “Fericirea Internă Brută”

În dzongkha, limba vorbită în Regatul Bhutan, “Fericirea Internă Brută” înseamnă, de fapt, “Fericiţi împreună”. Înainte de a fi un “indicator” al planificării activităţii guvernului, este vorba de o viziune asupra vieţii ancorată în tradiţie, în valorile şi cultura autohtonă.

Cel care a avut ideea de a înfiinţa “Ministerul fericirii” şi de a propune conceptul de “Fericire Internă Brută” a fost, în 1972, tânărul rege al Bhutanului, Jigme Singye Wangchuck, care s-a stins din viaţă în 2006. A fost nevoie să treacă timp, până în 1998, pentru ca o astfel de idee să se transpună în fapt, când a fost prezentată la Summit-ul Asia-Pacific, obiectivul fiind formulat sintetic: concilierea valorilor spirituale ale budismului cu posibilitatea creşterii economice durabile.

Patru sunt criteriile stabilite de Ministerul fericirii, pentru a susţine “Fericirea Internă Brută”: creşterea şi dezvoltarea economică, protejarea mediului şi exploatarea durabilă a resurselor, conservarea şi promovarea culturii şi guvernarea responsabilă. Dacă un guvern nu reuşeşte să asigure fericirea şi pacea pentru locuitorii ţării, acesta nu merită să existe, se menţionează în Codul de legi al statului.

În Bhutan, cu ocazia recensământului populaţiei, se adresează şi întrebarea: “Eşti fericit?”. În 2015, la un astfel de recensământ, 35% dintre bhutanezi au răspuns că sunt foarte fericiţi, 47,9%, că sunt “destul de fericiţi”, iar 8,8% că sunt nefericiţi.

Potrivit Centrului de Studii din Bhutan, indicele de “Fericire Naţională Brută” se defineşte prin noua domenii şi 124 de variabile. Astfel, o persoană este considerată ca fiind “fericită”, dacă atinge un prag al mulţumirii în şase dintre cele nouă domenii: standardul de viaţă, sănătatea, educaţia, utilizarea timpului, nivelul ecologic, confortul psihologic, vitalitatea comunităţii şi nivelul cultural.

Ministerul fericirii îşi are sediul în Thimphu, capitala Ragatului Bhutan, acolo unde îşi are reşedinţa şi regele şi unde îşi desfăşoară activitatea Guvernul şi Parlamentul şi niciun proiect nu poate fi adoptat fără aprobarea acestui minister. De exemplu, în urmă cu câţiva ani, s-a anulat construirea unui drum, pentru că ar fi trebuit să traverseze un Parc Naţional, ca şi construcţia unei hidrocentrale într-un loc în care trăiau mulţi tigri.

Oricât de atipic este demersul Bhutanului, o ţară mică şi fără forţă economică, de a crea şi a face să funcţioneze Ministerul fericirii şi “Fericirea Internă Brută”, idee considerată, poate, de mulţi, ca fiind naivă, se pare, totuşi, că ecourile încep să apară la nivel mondial. Oraşe precum Sao Paulo, din Brazilia, principalul centru economic, financiar şi comercial al Americii latine, ca şi Seattle, cel mai mare oraş din Regiunea Pacific Northwest, SUA, au prelut acest concept, al “Fericirii Interne Brute” şi încearcă să-l adapteze realităţii lor.

În Emiratele Arabe Unite, în 2016, a fost înfiinţat, după modelul din Regatul Bhutan, Ministerul fericirii, la conducerea sa fiind numită o tânără absolventă Oxford, în vârstă de 22 de ani, scopul declarat fiind acela ca, prin politicile guvernamentale, să se asigure “bunăstarea socială şi satisfacţia” fiecărui cetăţean.

Fericirea individuală şi colectivă, ca problema de stat, nu este nouă. Încă din Antichitate, Aristotel, în lucrarea “Metafizica”, sublinia că “toţi oamenii vor să fie fericiţi şi că o bună guvernare este cea care dă oamenilor o astfel de posibilitate”. Constituţia Franceză, din 1793, inspirată din Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, enunţa ca scop al societăţii umane “fericirea comună”.

În tradiţia budistă, fericirea este înţeleasă nu ca un cumul de bunuri efemere, ci ca “o stare de plenitudine durabilă”, o căutare interioară, personală. Transpunerea în politica de stat a unei astfel de aspiraţii, aşa cum face Ministerul Fericirii din Bhutan, presupune crearea de condiţii pentru ca fiecare să descopere acel drum personal.

Chiar dacă bhutanezii nu sunt cel mai fericit popor din lume şi mai au un drum lung de parcurs, spre o economie puternică şi diversificată, care să-i elibereze de dependenţa de India, este remarcabilă încercarea lor de a se reconstrui, într-un mod inedit, prin echilibrul dintre modernitate şi prezervarea mediului înconjurător, sănătos şi generos cu viaţa lor, şi prin respectul faţă de tradiţie.

Este şi un fel de a atrage atenţia asupra greşelilor din societăţile dezvoltate, în care cuvintele de ordine sunt “bogăţie”, “competiţie”, “tehnologizare”, “industrializare”,”consumerism”, ignorându-se sau trecându-se sub tăcere riscurile, derapajele, indiferenţa faţă de sănătatea planetei şi binele individual. Şi este şi un prilej pentru fiecare om, indiferent în ce parte a lumii trăieşte, să se întrebe în ce constă adevărata bogăţie a unei ţări, care este rostul conducătorilor, guvernelor, autorităţilor, care este sensul fericirii individuale şi colective şi care este drumul cel mai potrivit spre toate acestea.