Minoritatile etnice in Transilvania

Pozitia geografica a Transilvaniei, varietatea conditiilor naturale, social-istorice, economice si politice au facut ca spatiul transilvanean sa inregistreze si o mare diversitate etnica, religioasa, lingvistica, spirituala si culturala. Toate aceste caracteristici sunt adevarate valori ce dau personalitate locuitorilor din aceasta provincie istorica a Romaniei.

Una din aceste caracteristici, si anume structura etnica, da o frumusete aparte si un pitoresc deosebit oricarui popor. Structura etnica a unui popor este un proces istoric indelungat, cu perioade complicate, care genereaza situatii deosebit de complexe. In asemenea conditii, se realizeaza selectia elementelor comune care definesc continutul notiunii de etnie. La baza oricarei etnii stau limba, obiceiurile, traditiile culturale, aspiratiile comune si constiinta unor urmasi, toate grupate pe un teritoriu bine determinat. Etniile astfel constituite releva totodata elemente comune ale activitatilor economice, o structura psihica unitara.

Datorita faptului ca fiecare minoritate etnica are propriul sau model cultural, numarul mare de minoritati creeaza in cadrul unei populatii o diversitate multiculturala care va avea implicatii majore in toate domeniile vietii sociale, economice si politice. Istoriografia contemporana a staruit in ultima vreme mai cu seama asupra minoritatilor etnice din Transilvania care au reprezentat din punct de vedere numeric mai mult de 1% in ansamblul populatiei provinciei. Astfel, din punct de vedere demografic-statistic, maghiarii, germanii ori evreii s-au bucurat de o atentie sporita din partea istoricilor-demografi, in vreme ce armenii, slovenii, croatii, sarbii, rutenii, romii, bulgarii, etc. au fost tangential sau chiar deloc abordati. Tocmai de aceea, in acest articol ne-am propus reconstituirea evolutiei numerice a armenilor, romilor si ucrainenilor, in masura in care sursele demografice permit acest lucru. In acest context, propunem notiunea de “minoritar minor” nu in sens peiorativ, ci strict cu referire la aspectul cantitativ, aceste etnii fiind in clara “minoritate” numerica fata de maghiari, germani si evrei.

Evolutia demografica a minoritatilor etnice in perioada 1850-2002

Analiza evolutiei demografice a minoritatilor etnice intampina anumite dificultati ce rezida in modalitatile de inregistrare a populatiei, in recensamanturile efectuate in Transilvania in perioada 1850-2002. Astfel, in recensamanturile din 1850 si 1857 nu pot fi identificate decat putine minoritati etnice. De asemenea, recensamanturile din 1880, 1900 si 1910, desi mai complexe, ofera informatii doar pentru un numar destul de restrans de minoritati etnice. Incepand cu anul 1930 inregistrarea populatiei se face conform unei metodologii stiintifice riguroase, recensamanturile cuprinzand date despre un numar mult mai mare de populatii etnice.

Armenii

Tabelul nr.1. Evolutia demografica a populatiei armene intre 1850-2002

In intervalul 1850-2002, evolutia demografica a populatiei armene a fost marcata de o tendinta de scadere continua cu ritmuri diferite. Intre aceste limite temporale, populatia pierde 7505 locuitori, reprezentand 97,7%, cu o rata anuala negativa de -0,64%.

Intre recensamanturile efectuate in 1850-1857, populatia armeana cunoaste o depreciere semnificativa de 1778 locuitori. Decaderea economica traditionala a armenilor, in principal a comertului cu vite, a determinat emigrarea in Ungaria a numeroase familii armenesti, fapt ce a contribuit la reducerea substantiala a numarului etnicilor armeni.

Recensamanturile din 1880, 1900 si 1910, nu ii mai consemneaza pe armeni ca pe o etnie distincta, ca urmare a asimilarii acestora in elementul etnic maghiar. La aceste recensamanturi, unde populatia a fost inregistrata dupa limba materna, populatia armeana, in cea mai mare parte, a fost inclusa in rubrica destinata etniei maghiare. Aceasta strategie a fost folosita de autoritati pentru a spori ponderea elementului maghiar in cadrul populatiei totale a Transilvaniei, strategie des utilizata de autoritatile de la Budapesta dupa 1867.

In 1930, populatia armeana reapare in statisticile demografice ca etnie distincta. Pe fondul crizei economice a anilor ’30 se produce o depreciere a nivelului de trai, fapt ce afecteaza natalitatea, care se manifesta la valori tot mai scazute; pierderile umane suferite in cel de-al doilea razboi mondial au ridicat rata mortalitatii, contribuind astfel si mai mult la declinul populatiei; nationalizarea economiei este de asemenea un element care franeaza dezvoltarea demografica a armenilor in perioada 1930-1956.

Relansarea economica din anii ’60 si inceputul anilor ’70 nu a reusit sa determine o crestere a populatiei armene, care este tot mai mult asimilata de elementul etnic romanesc (1956-1977). Dupa 1977, pe fondul deteriorarii progresive a nivelului de trai, o parte din armeni emigreaza.

Romii

In perioada 1850-2002, evolutia demografica a populatiei rome cunoaste o dinamica viguroasa, ilustrata de cresterea cu 165.590 locuitori, reprezentand 209%, cu o rata anuala de 1,37%.

Dupa sporul demografic ce a marcat secventa temporala 1850-1880 determinat in principal de rata natalitatii ridicate, specifice acestei etnii, populatia roma inregistreaza un recul pana in 1930, ca urmare a deceselor mult mai numeroase decat nasterile, provocate de consecintele militare, economice si sociale ale primului razboi mondial, si a conditiilor precare de viata din primul deceniu interbelic.

Tabelul nr.2. Evolutia demografica a populatiei rome intre 1850-2002

Recensamanturile efectuate in 1956 si 1977 inregistreaza pentru populatia roma valori tot mai mici care nu reflecta adevarata dinamica demografica a acestei etnii. In realitate, nu este vorba de o scadere a populatiei rome, ci de faptul ca o parte insemnata a locuitorilor de etnie roma s-a declarat ca apartinand etniei romane, altei etnii, sau nu si-a declarat deloc apartenenta etnica. Ca in toate regimurile politice de dictatura, discriminarea minoritatilor etnice sau de alta natura (religioasa, culturala, sexuala etc) a fost si in Romania o practica obisnuita, aceste minoritati nefiind vazute cu ochi buni de catre reprezentantii puterii. In aceste conditii, romii, ca si alte minoritati, s-au vazut nevoiti sa adopte diferite strategii pentru a-si asigura supravietuirea si linistea. Unii s-au declarat romani, iar altii, care datorita trasaturilor biologice specifice, ar fi fost greu sa treaca drept romani, au preferat sa-si treaca sub tacere apartenenta etnica, pentru a evita eventualele probleme ce puteau sa apara datorita statutului de “minoritar”.

Caderea dictaturii comuniste din Romania, in 1989, si instaurarea unui regim politic democratic in care sunt respectate drepturile minoritatilor etnice, a scos la lumina realitatea evolutiei demografice a etniei rome, ilustrata de recensamanturile din 1992 si 2002.

Ucraineni – Ruteni

Tabelul nr. 3. Evolutia demografica a populaţiei ucrainene intre 1880-2002

Intre recensamanturile efectuate in 1880 si 2002, populatia ucraineana se inscrie pe o traiectorie ascendenta, corespunzand unei cresteri de 32772 (199%, rata anuala de 1,6%) locuitori, manifestata cu intensitati variabile.

In intervalul 1880-1910, evolutia demografica a etniei ucrainene este marcata de o tendinta de crestere, mai accentuata intre 1900-1910, fenomen ce trebuie pus in legatura cu avantul economic incepand cu 1880. Inmultirea investitiilor industriale, sporirea suprafetelor de pamant cultivate, introducerea unor masini in agricultura, obtinerea unor recolte mai bune, au avut ca efect cresterea numarului de casatorii si implicit a nasterilor. De asemenea, ca urmare a legii sanatatii publice din Ungaria, din 1876, s-a trecut la o mai buna organizare a sistemului sanitar, iar introducerea vaccinarii contra variolei a determinat o scadere a mortalitatii.

In deceniile urmatoare, (1910-1930), tendinta de crestere a populatiei ucrainene se atenueaza, pentru a-si incetini si mai mult ritmul in intervalul 1930-1956. Dezvoltarea populatiei a fost franata de mortalitatea mai ridicata din timpul celor doua conflagratii mondiale si de progresul economic lent din perioada interbelica si primul deceniu postbelic, cu impact direct asupra nivelului de trai.

Dupa 1956, dinamica demografica dobandeste un ritm mai accelerat pana in 1992. In zona Maramuresului, unde era concentrata populatia ucraineana, colectivizarea agriculturii s-a realizat intr-o masura mult mai mica. Acest fapt a permis populatiei ucrainene sa-si pastreze un standard de viata mai ridicat in raport cu populatia din alte zone ale Transilvaniei si implicit o mai mare dezvoltare demografica.

Deteriorarea progresiva a nivelului de trai dupa 1992, i-a determinat pe ucrainieni sa-si paraseasca locul de bastina in cautarea unei vieti mai decente, contribuind astfel la declinul demografic al acestei etnii.