Home Invenții & Descoperiri Misiunea Apollo 13: „Houston, am avut o problema”

Misiunea Apollo 13: „Houston, am avut o problema”

0
Apollo 13

S-a spus ca omenirea va asista, in urmatorii 10 ani, la alte calatorii spatiale, menite sa reia programele de cercetare demult incepute de NASA, in conditiile in care multe dintre ele nu au avut rezultatele scontate ori pur si simplu nu au fost finalizate. Si aceasta informatie a fost vehiculata 4 ani la rand, numai ca agentia NASA a parut ca este din ce in ce mai tacuta in privinta devoalarii planurilor indraznete de viitor, de altfel, din motive lesne de inteles. Si desi, tot acum cativa ani, ni s-a prezentat un plan maret, ce avea sa se desfasoare pe urmatorii 20 de ani, nu am avut oportunitatea sa asistam la o alta calatorie spatiala, respectiv la o misiune ce ar fi urmat sa ramana in istorie.

Apollo 131

E drept ca riscurile sunt mari, sa nu mai mentionam de misiunile NASA esuate si de impactul acestora pe intreg mapamondul. Apollo 13, de pilda, cea de-a treia misiune umana a agentiei NASA, cu scopul de a cobori pe Luna, a intampinat probleme tehnice, care, pana la urma, au obligat echipajul sa renunte la obiectivul lui. La 11 aprilie 1970, orele 13:13 CST, avea sa fie lansarea, dupa doua zile, cand misiunea inca nu isi atinsese obiectivul, a aparut o disfunctionalitate la sistemul electric al unuia dintre rezervoarele de oxigen, ceea ce a generat intr-o explozie a modulului de serviciu, ca mai apoi, sa nu mai functioneze niciun rezervor de oxigen din cele doua. Bineinteles ca pierderea energiei electrice a fost inevitabila in aceste conditii. Si desi rezervorul de oxigen si bateriile ar fi trebuit folosite abia in ultimele ore ale misiunii Apollo 13, echipajul a trebuit sa treaca a le utiliza in vederea functionarii modulului de comanda, alta alternativa neexistand.

Comandantul misiunii, James A Lovell, alaturi de pilotul modulului lunar, Fred W. Haise, si de cel al modulului de comanda, John L. Swigert, au reusit sa ajunga inapoi pe Pamant, in siguranta, de altfel, in pofida unor probleme destul de grave, cum au fost lipsa apei potabile sau pierderea caldurii din cabina echipajului. De fapt, dificultatile intampinate nu s-au rezumat doar la acestea, pe tot parcursul misiunii Apollo 13, existand temeri justificate ca ar putea aparea mici defectiuni ale sistemului electric, sa nu mai spunem ca echipajul nu a stiut imediat de problema ce aparuse imediat ce treapta a doua a fost propulsata, motorul central oprindu-se chiar.

In aceasta misiune, a fost rostita acea replica ce a ramas bine intiparita in cultura oamenilor, mai precis „Houston, we’ve had a problem”, ceea ce se traduce prin „Houston, am avut o problema”. Bineinteles ca, in cultura populara, nu este folosita ca atare, ci este gresit utilizata, mai cu seama, „Houston, we have a problem”, respectiv „Houston, avem o problema”. In sfarsit, misiunea Apollo 13, totodata, ar fi trebuit sa ajunga si la formatiunea Fra Mauro, acest obiectiv fiind dus la bun sfarsit mai tarziu de Apollo 14.`

Filmul Apollo 13, Foto: blackboxblue.wordpress.com

Chiar si asa, de remarcat a fost faptul ca atat echipajul, cat si personalul au fost incredibil de ingeniosi, reusind sa ajunga, in cele din urma, pe Pamant, in siguranta. Oamenii, pe de alta parte, au urmarit cu sufletul la gura transmisiunile TV exact din mijlocul evenimentului din acea vreme. De fapt, multe voci au criticat aceaste transmisiuni TV, deoarece energia electrica era si asa extrem de redusa, iar in acest conditii, transmisiunile TV nici ca mai trebuiau sa aiba loc. In cele din urma insa, au renuntat la a mai transmite imagini in direct. De asemenea, lipsa de energie avea sa le cauzeze echipajului si mai multe probleme, in cele din urma, scazand dramatic chiar si temperatura interna. Inevitabil, s-a format condens in modulul de comanda, de aici aparand si alte temeri, de altfel, justificate. A existat riscul ca odata ce modulul de comanda ar fi fost reactivat, sistemele electrice s-ar fi dereglat. De cealalta parte, cei insarcinati cu misiunea Apollo 13, aflati, bineinteles, pe Pamant, au asigurat echipajul ca aceste temeri sunt justificate, insa nu se vor transforma in probleme reale.

Interesant este ca in anii ‘70, NASA deja dezvoltase sisteme de siguranta foarte performante, sisteme, care au si ajutat echipajul misiunii sa ajunga in siguranta pe Pamant. De fapt, in alte conditii, aselenizarea celebra a lui Neil Armostrong nu ar fi fost posibila, in cazul in care, desigur, a si fost reala, in acest sens, dupa cum bine stim, aparand tot felul de speculatii. Apoi, asa cum era si de asteptat, au aparut diferite voci superstitioase care au pus esecul misiunii Apollo 13 pe seama cifrei 13, numar care aduce ghinionul.

Si totusi este interesant faptul ca primele probleme ale misiunii au inceput in ziua de 13 aprilie, ca mai apoi, ora exploziei sa fie raportata ca fiind 19: 13 CST (Central Standard Time). Superstitiile nu s-au oprit aici, ba chiar au mers mai departe, estimand ca daca acea explozie, care le-au cauzat probleme echipajului, s-ar fi intamplat la sol, reparatiile nu ar fi costat nici mai mult, dar nici mai putin de 13 milioane de dolari. Dupa ce echipajul a ajuns in siguranta pe Pamant, cei trei, James A. Lovell, Fred W. Haise si John L. Swigert, au fost decorati de catre presedintele Richard Nixon cu Medalia Prezidentiala a Libertatii (Presidential Medal of Freedom).

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version