Misofonia – când zgomotele comune devin de nesuportat. Misofonii sunt geniali?

Misofonia este un termen recent, prezent, deocamdată, doar în dicţionarele de specialitate şi care se referă la o realitate cotidiană, pe care, poate, nu o conştientizăm întotdeauna, o atribuim unor cauze contextuale sau nu-i acordăm decât o atenţie pasageră.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă creeze o stare de rău, să vă enerveze până la exasperare zgomotul făcut de cineva care mestecă mâncare sau chewing-gum, soarbe un lichid, plescăie, ronţăie pop-corn? Sau bate darabana cu unghiile, îşi trosneşte degetele? Sau zgomotul făcut de apa de la duş, atunci când este provocat de altcineva, sau de scârţâitul parchetului, de tastatura computerului, de spălatul pe dinţi, de tăierea unghiilor? Este foarte probabil ca persoanele care au astfel de sensibilităţi să sufere de misofonie.

Ce este misofonia?

Misofonia, literal, înseamnă “aversiune faţă de zgomote”. Nu trebuie confundată cu “misofobia”, care se referă la teama patologică de murdărie sau de contaminare. Este un termen lansat în anii 2000, de către doi cercetători de la Universitatea Emory, din Atlanta, şi vizează o tulburare neuropsihică, rareori diagnosticată, deşi întâlnită frecvent, caracterizată prin stări de furie, de ură, anxietate, dezgust, declanşate de zgomote familiare, specifice, de felul celor mentionate anterior, de intensitate mai mică sau mai puternică.

Este o tulburare diagnosticată rar deoarece, în general, a fost considerată ca fiind doar o sensibilitate accentuată a unor persoane faţă de anumite zgomote. Studii recente însă, aparţinând unei echipe de psihiatri de la Centrul Medical Academic din Amsterdam, o încadrează în categoria afecţiunilor sistemului nervos, folosind şi termeni mai specializaţi, precum “Selective Sound Sensitivity Syndrome” (prescurtat “4S” sau “SSSS”) sau “ Soft Sound Sensitivity Syndrome”.

Misofonia poate să apară la vârsta copilăriei (5-6 ani), mai frecvent în jurul vârstei de 12 ani, se accentuează în adolescenţă, dar, mai ales, la vârsta adultă. Pe lângă diversele cauze neurologice, un rol important în declanşarea misofoniei îl are şi realitatea în care trăim, de pildă marile aglomerări urbane, zgomotoase, pe care oamenii le suportă din ce în ce mai greu. Liniştea, pentru mulţi dintre noi, a devenit un lux.

Într-o carte intitulată “Creierul şi liniştea”, a neurobiologului Michel Le Van Quyen, acesta subliniază că: “Atunci când ne cufundăm în linişte, în starea favorabilă meditaţiei, creierul nostru intră într-o stare particulară. Această deconectare de agitaţia şi zgomotele cotidiene îl ajută să se regenereze, să elimine toxinele care provoacă boli neuro-degenerative. În plus, liniştea, în toate formele ei, este benefică pentru creativitate, memorie, pentru construcţia şi reconstrucţia eului”. Zgomotul, dimpotrivă.

Misofonia – o disfuncţionalitate neurologică

Anul trecut, în 2019, şi o echipă de la Universitatea Newcastle (Marea Britanie) a publicat rezultatele unor experimente făcute pe mai multe zeci de voluntari, care mărturiseau că, atunci când aud pe cineva mâncând, înghiţind sau sorbind lichide, simt că “li se face cald”, “se sufocă”, “transpiră”, “simt ură”, “vomită”, “ar fi în stare să ucidă” din pricina enervării.

Măsurătorile activităţii cerebrale, făcute de medici, în cazul celor diagnosticaţi cu misofonie, au relevat că, în momentele de tensiune provocate, de exemplu, de zgomotul făcut de cineva care mestecă chewing-gum, la nivelul cortexului insular anterior, responsabil, printre altele, cu sentimentul de dezgust, cu reacţiile emoţionale, activitatea acestuia se intensifică. Prin comparaţie, la o persoană care nu suferă de misofonie, respectivii centri nervoşi nu se activează.

În 2015, o altă pistă de studiu a fost deschisă de un experiment al Universităţii Northwestwern, din SUA. Potrivit acestor specialişti, tulburarea psihică numită misofonia ar putea fi caracteristică persoanelor foarte creative, punându-se în discuţie o disfuncţionalitate a centrilor nervoşi ai inhibiţiei, deoarece misofonii nu reuşesc să-şi reprime reacţiile de aversiune.

Ipoteze despre cauzele misofoniei

Unii specialişti susţin că misofonia este cauzată de legăturile slabe dintre diferitele componente ale sistemului nervos sau că este un răspuns autonom al sistemului nervos central la sunetele produse de organism, care au o frecvenţă specifică.

Alţii cred că reponsabil este cortexul insular anterior (o zonă a scoarţei cerebrale) sau girusul cingular (o porţiune curbată de pe suprafaţa mediană a emisferelor cerebrale), a cărui disfuncţionalitate provoacă şi Sindromul Gilles de la Tourette, manifestat prin ticuri verbale şi motorii. Mai exact, ar fi vorba de o mielinalizare anormală, mielina având rolul de a izola electric fibrele nervoase.

S-a mai emis şi posibilitatea unei legături între misofonie şi sinestezie, în sensul unor reacţii involuntare produse de asocierea pe care o face creierul celor afectaţi între sunet şi un anumit fel de emoţie (negativă). Nu sunt excluse nici cauzele genetice, peste 50% dintre cazurile de misofonie având antecedente familiale.

Cum se poate ameliora misofonia?

Nu există un tratament pentru a vindeca misofonia. În prezent, se încearcă ameliorarea simptomelor prin terapii cognitiv-comportamentale, printre care şi terapia de expunere la situaţiile care provoacă anxietate, nelinişte, agitaţie din pricina zgomotelor provocate de corpul uman (înghiţire, mestecat, sorbit etc.). Acestea însă sunt destul de riscante, putând chiar să agraveze simptomele de misofonie.

Cea mai utilizată terapie este terapia de adaptare, prin care li se recomandă celor afectaţi să imite zgomotele pe care nu le suportă, dar într-o măsură mult mai accentuată, mai ostentativă decât ale celor din jur, care le provoacă tulburările comportamentale.

Rezultate mai bune în privinţa ameliorării s-au obţinut când misofonilor li s-a cerut să asculte (timp de luni de zile) zgomotele care-i deranjează şi să le asocieze cu alte feluri de sunet, de exemplu, muzică, sau să folosească diverse protecţii auditive – căşti de control activ al zgomotului (active noise control).

Misofonii sunt geniali?

Dacă există o faţetă pozitivă a misofoniei, aceasta se referă la faptul că cei care au această hipersensibilitate la zgomote sau această tulburare neuro-psihiatrică sunt consideraţi de specialişti ca fiind mai creativi şi mai intuitivi decât restul oamenilor.

La această concluzie au ajuns psihiatrii de la Universitatea Northwestern (SUA) care le-au cerut voluntarilor implicaţi în experimentele lor să găsească răspunsuri creative la anumite scenarii (Creative Achievement), în timp ce se auzeau zgomotele care le provocau stările de aversiune, iar rezultatele au fost semnificative.

Acest fapt a fost pus pe seama “gândirii divergente” şi a inclinaţiei misofonilor de a filtra informaţiile senzoriale “irelevante”, involuntar, ajutându-i, în acelaşi timp, să integreze idei care, în mod obişnuit, nu sunt în centrul atenţiei, dar care conduc spre creativitate în lumea reală. De altfel, în istorie, mari personalităţi s-au luptat cu misofonia: Charles Darwin, Anton Cehov, Marcel Proust, Goethe, Schopenhauer, Kafka etc.