Alchimia este un termen folosit frecvent și cunoscut de toată lumea. Dar ce înseamnă și ce este alchimia cu adevărat foarte puțini oameni știu.
Alchimia are mai multe „straturi”. Cel mai des, publicul cunoaște alchimia prin intermediul șarlatanilor de tot felul. Ei existau și în trecut, fiind numiți „suflători” de către adevărații alchimiști. Porecla provenea de la procesul suflării în foc, pentru a îl înteți, de către cei care pretindeau că pot obține aur din alte metale.
Alchimia reală nu se folosește de știință; din contra, o anulează, îmbogățește și stochează. Dar să găsești un alchimist real în zilele noastre este aproape la fel de greu ca a găsi un extraterestru la mall.
Pentru a defini alchimia, am putea începe cu un citat lămuritor al lui Pauwells și Bergier: „Dacă alchimia cuprinde o știință, aceasta este modalitatea de a accede la conștiință.”
Alchimia operează exclusiv cu simboluri. Autorul anonim al lucrării „Practica luminilor” precizează că pentru a înțelege simbolistica alchimiei trebuie recurs la analogia simplă. Personajul central al alchimiei este Hermes/ Mercur, în lumea greco-romană, identic cu Thot, din Egiptul antic. El întruchipează înțelepciunea și inteligența. Alchimia îl revendică drept părinte.
Pentru alchimiști, mercurul este un principiu fundamental, indispensabil realizării Marii Opere. Ca simbol alchimic, Mercur este reprezentat de regină, femeie, argint, șarpe, acvilă, dragon înaripat. Mercurul poate desemna metalul cu același nume, dar mai ales principiul mamă al tuturor metalelor, feminin, pasiv, volatil. Simbol al vieții, reprezintă totodată principiul tată al metalelor, masculin, activ și fix, pentru a da naștere fiului, sarea care reprezintă Spiritul Universal.
Totuși, dicționarele definesc alchimia doar ca pe arta transmutației metalelor sau arta fabricării aurului. Această definiție este foarte limitată, deoarece alchimia numită și Arta Regală are două planuri. Primul, științific și filosofic, predispune la chimia modernă, la biochimie și la toate disciplinele ce decurg de aici, iar al doilea plan este cel metafizic și mistic.
Alchimia se bazează pe teoria unității materiei. Ea este o doctrină cu o triplă perspectivă:
- căutarea „pietrei filosofale” în calitatea ei de piatră ce se poate preschimba, „elixir de viață” sau „remediu universal”
- transformare psihică și spirituală
- fabricarea concretă a aurului, plecând de la un metal care se transformă
Cuvântul „alchimie” are origini incerte și există multe ipoteze referitoare la originea lui. Ar fi arabul „alkemia” sau „alkhimya” sau „el-kimyâ” și provine din substantivul egiptean „khemi” sau „keme” care înseamnă pământ negru divin, pământ văzut ca materie transformabilă. La arabi prefixul „al” desemnează un articol, dar și divinitatea.
O altă origine o putem găsi în greacă. Termenul „chemeia” poate deriva din „cheo”, cu sensul de „a topi”. Pe de altă parte, „keme” ar putea fi transpunerea lui „chemi”, care este numele Egiptului, acestea fiind câteva dintre ipotezele asupra provenienței cuvântului.
Deși chimia și alchimia se întâlnesc în anumite puncte și uneori se poate spune că chimia s-a născut din alchimie, diferența dintre cele două este esențială. Chimia este o știință golită de sacralitate, obținând mereu aceleași efecte la aceleași procedee, pe când alchimia este o artă, rezultatele ei fiind neprevăzute și depinzând de divinitate.
Concepțiile sunt deci total opuse. Chimistul nu se identifică niciodată cu substanțele pe care le manipulează, el privind materia din exterior, pe când alchimistul își trăiește lucrarea, coboară în interiorul materiei și o unește cu spiritul.
Gaston Bachelard afirmă că experiența alchimică este dublă, atât obiectivă cât și subiectivă, ea demonstrând progresele spirituale ale operatorului. Prin munca sa și prin meditație, alchimistul realizează experiența sacrului.
Fulcanelli, în cartea sa, „Misterele catedralelor” scrie despre sensurile alchimice ale artei gotice și despre simbolurile exprimate în piatră, care au supraviețuit în parte, până în zilele noastre, peste veacuri și restaurări ignorante.
Alchimiștii medievali și-au expus foarte nonșalant concepțiile și doctrina în catedralele gotice uimitoare pe care le-au construit. Arta gotică este arta goetică (magică); arta gotă este (art goth) este argou (argot). Aceste jocuri de cuvinte sunt specifice alchimiștilor în orice limbă. Ei se exprimă printr-un cod de imagini, care duc la un cod de cuvinte, care la rândul lui, duce la alt cod de imagini sau de cuvinte. Și se pare că alchimiștii de-a lungul veacurilor și din țări diferite, înțeleg aceste coduri, în ciuda faptului că un singur termen poate fi exprimat și în zece moduri.
Și dacă această artă s-a perpetuat de-a lungul a mii de ani, atunci înseamnă că putem spune că ea ascunde o știință esoterică foarte concretă, o modalitate de transformare a sufletului uman.
