Spre deosebire de Egipt, in Mesopotamia, rareori monarhul a fost considerat un zeu propriu-zis, avand mai degraba o pozitie ambigua intre om si divinitate. In general, pe masura cresterii imparatiei sale, monarhul mesopotamian se apropia tot mai mult de zeificare. Primul care s-a intitulat chiar zeu a fost Naram-sin, reprezentat pe stela sa cu o tiara cu coarne. El a fost imitat de cativa regi din cea de-a III-a dinastie din Ur, spre exemplu, Gimil-sin, caruia i s-a ridicat un templu la Tell-Asmar. Insa acest obicei nu a fost unul de durata. Doar la Hamurabi titlul de “zeu al regilor” ar putea trimite la un statut special, chiar daca nu la acela de fiinta divina.
Asa cum rezulta din titulatura majoritatii monarhilor mesopotamieni, ei se considerau loctiitori pe pamant ai zeiului suprem al orasului lor stat. Acesta este sensul titlului de “ensi” al cutarui sau cutarui zeu. In aceasta calitate, regele joaca un rol fundamental in timpul sarbatorilor de Anul Nou, unde, in cursul ritualurilor el il inlocuieste efctiv pe zeu. Din acest statut de inlocuitor al zeului, rezulta responsabilitatea monarhului pentru bunastarea si pacea supusilor, atat de des invocata de Hamurabi in codul sau. Neindeplinirea functiilor rituale ale monarhului, putea pune in pericol insasi temelia statului
Din aceeasi calitate de inlocuitor al zeului tutelar rezulta si dreptul monarhului mesopotamian, de proprietate asupra teritoriului orasului-stat. De aceea, toti locuitorii, inclusiv templele, datorau un tribut, in produse sau munca, vitieria personala a regelui confundandu-se cu vitieria statului. Dupa cum rezulta din Codul lui Hamirabi, el acorda soldatilor loturi de pamant, in schimbul prestarii serviciului militar. Aceste donatii conditionate, nu erau facute din domeniul personal al regelui, ci din cel al orasului-stat. Monarhul era, totodata, o persoana charismatica, numele sau fiind rostit de zei cu ocazia incoronarii, caci el era o persoana aleasa de zei, care se bucura de bunavointa lor inca de la nastere
Principala functie a monarhului mesopotamian este cea de conducator militar. Numerosi regi sunt redati pe stele in fruntea ostirii, invingandu-si dusmanii. Inscriptiile amintesc detalii ce subliniaza cruzimea ce trebuie sa-l caracterizeze pe un adevarat ostas, nemilos cu invinsii, chiar daca sunt din acelasi neam cu el. Spre exemplu, Sargon cel Mare, nu uita sa precizeze ca l-a legat pe nefericitul Lugal-Zaggesi cu o zgarda de caine la usa templului din Nippur, iar un alt rege, Utuchengal, ca i-a pus piciorul pe gat regelui din Guttium, Tirigan. Insa, vestiti pentru cruzimea lor au fost regii asirieni, care nu o data au cerut sa li se sculpteze scene de groaza pe peretii propriilor palate, cum sunt cele in care monarhul scoate personal ochii prizonierilor sau ii mutileaza in diferite moduri. Inscriptiile asiriene relateaza in detaliu, cate maini, nasuri sau urechi ale invinsilor, au fost adunate in urma bataliei
O alta functie importanta era cea religioasa, monarhul mesopotamian fiind mare preot al divinitatii tutelare a orasului-stat. In aceasta calitate, el trebuia sa se ocupe de serviciul religios si de construirea de temple.
Din legatura sa cu zeii, rezulta si functia de judecator suprem, de impartitor al dreptatii, care este inspirat de divinitate. Regele Urkaghina isi prezinta reformele ca pe un contract intre el si zeul tutelar Ninghirsu, iar Hamurabi este figurat pe stela ce cuprinde codul sau, cum primeste indicatii de la zeul Samas pentru redactarea articolelor codului
Monarhul mesopotamian este cel care organiza activitatile obstesti si in primul rand dirija construirea si intretinerea canaleor de irigatii, fara de care nu putea fi asigurata hrana populatiei. El era competent in toate problemele si se preocupa de toate aspectele vietii supusilor sai, intervenind cat se poate de direct
Monarhul era proprietarul unui palat care avea o zona publica si una privata, din care nu lipseau sanctuarele. Totodata, el poseda un domeniu propriu. Din tablitele de socoteli ramase de la regele Lugalanda al orasului-stat Lagas, rezulta ca acesta poseda mai multe loturi de pamant cu o suprafata totala de 161 ha, iar sotia sa avea un domeniu de cca 60 ha. Aceste proprietati sunt mici in raport cu cele ale templelor. Astfel, tot la Lagas, din vreo 20 de temple, doar cel dedicat zeitei Bau, sotia zeului tutelar Ninghirsu, poseda vreo 4.465 ha.
Alte activitati relaxante specific regale erau banchetul alaturi de familie si vanatoarea de lei, in primul rand, caci pentru monarh, confruntarea cu regele animalelor era cea mai ptrivita.
Unul dintre cei mai importanti suverani pe care i-a cunoscut Mesopotamia, a fost regele Hamurabi (1792-1750 i.Hr.), fondatorul unui imperiu centralizat. El a guvernat statul dupa un cod de legi care-i poarta numele, alcatuit dintr-un preambul, 282 de articole si un epilog.
Codul exprima conceptia lui Hamurabi despre monarhie si functiile sale. Se remarca in primul rand, ideea de dreptate, regele simtindu-se dator sa-l protejeze pe cel slab si impilat. In al doilea rand, regele subliniaza responsabilitatea sa in ceea ce priveste bunastarea supusilor. Chiar si politica de cuceriri este justificata prin necesitatea de a a sigura ordinea a si bunastarea locuitorilor din imperiu. Nu in ultimul rand, Hamurabi tine sa aminteasca de ctitoriile sale si de restaurarile vechilor monumente pe care le-a patronat.
Codul reflecta societatea babiloniaana din prima jumatate a mileniului 2. El mentioneaza existenta a trei categorii de populatie:
- cetateni cu drepturi depline, de origine semita, carora li se aplica Legea Talionului.
- oameni liberi, de alte origini, posesori de bunuri, dar considerati de rang inferior fata de prima categorie, caci lor nu li se mai aplica Legea Talionului
- sclavi, care puteau fi eliberati sau vanduti
Codul face referire si la familie si dreptul de mostenire, care sunt protejate prin lege. Familia era monogama, dar in cazul in care sotia era sterila, ea putea aduce o sclava care sa faca copii in locul ei. Acesti copii deveneau mostenitori legali iar sclava respectiva nu mai putea fi vanduta. In acelasi scop de a avea copii, daca sotia era sterila, sotul pute sa-si aduca o concubina. Sotiile erau cumparate de la familiile lor dar tatal era obligat sa le asigure zestre. Primul nascut de gen masculuin era principalul mostenitor, iar fetele puteu fi date in slujba templelor, unde ramaneau in diferite grade de dependenta. Dar, pentru ritualurile religioase care presupuneu si relatii intime, erau folosite doar sclave.
