Chiuzbaia este un sat situat în județul Maramureș, la aproximativ 17 kilometri nord-vest de orașul Baia Mare și la 5 kilometri nord – vest de Baia Sprie. Din punct de vedere geografic, satul Chiuzbaia este așezat la poalele munților Ignis, pe valea Chiuzbaia. Satul este atestat documentar din secolul al XIV – lea, de pe vremea când se afla în posesia orașului Baia Mare. Acesta a fost întemeiat cu acordul Cămării regale, în anul 1612.

Obiectivele turistice oferite de localitate în sine, care este un refugiu de la agitația de zi cu zi, sunt inedite. Printre acestea, se află Rezervația fosiliferă Chiuzbaia care este o arie protejată, de interes național, situată în partea nordică a satului, la o altitudine de 800 de metri. Interesul științific pe care îl suscită se datorează resurselor fosilifere de floră – mușchi, frunze de arbori exotici, ferigi și faună – schelete de pești și insecte fosile.

Vizitarea Schitului de la Chiuzbaia care include o biserică, chilii, un altar de vară și o clădire unde locuiește starețul ajută la descoperirea unei localități, ca mediu proprice pentru descoperirea liniștii interioare.

Tot aici, se mai poate vizita Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial, pe care este inscripționat numele militarilor căzuți la datorie în această perioadă.

monumentul-eroilor-cazuti-in-razboaiele-mondiale-i-si-ii-din-chiuzbaia-judetul-maramures.jpg
soldat-de-la-monumentul-eroilor-cazuti-in-razboaiele-mondiale-i-si-ii-din-chiuzbaia-judetul-maramures.jpg
monumentul-eroilor-cazuti-in-razboaiele-mondiale-i-si-ii-din-chiuzbaia-judetul-maramures-vedere-din-lateral.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ