În vara anului 1941, Oficiul pentru controlul străinilor din Ungaria (inclusiv teritoriile reocupate în urma Dictatului de la Viena) a dispus strângerea evreilor care avuseseră cetățenie străină (polonezi, austrieci, cehoslovacă etc). Evrei stabiliți de mulți ani în Oradea au fost strânși cu familiile lor. Foarte mulți au fost arestați și transportați în condiții inumane în Polonia, predați autorităților germane și exterminați la Kamianeț – Podilski. Bărbații între 18-45 ani au fost duși în detașamente de muncă.
Odată cu ocuparea Ungariei de către armata germană, situația evreilor s-a înrăutățit. Au fost obligați să poarte steaua galbenă, averile lor au fost confiscate, și s-au înființat două ghetouri, de unde, începând cu 25 mai 1944, au fost transportați în condiții inumane în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau. La data eliberării orașului, în Oradea, mai erau doar 6500 de evrei, număr ce cuprinde și persoane din localitățile limitrofe orașului și pe cei 1000 de evrei refugiați din Bucovina.
Acum comunitatea evreiască, care cu câteva decenii în urmă reprezenta aproape o treime din populația orașului, formând cea mai mare comunitate evrească din Transilvania, nu depășește 600 de suflete. În locul celor dispăruți a rămas doar un monument în marmură neagră, care a fost ridicat în apropierea sinagogii ortodoxe.
Amplasat într-un loc semnificativ, monumentul este vizitat de școlari, turiști și cetățeni locali, fiecare aducând un omagiu și reflectând asupra impactului devastator al Holocaustului. Este frecvent locul unde se desfășoară ceremonii de comemorare, cu participarea supraviețuitorilor, descendenților acestora și a altor demnitari.
Un aspect remarcabil al monumentului este modul în care a fost conceput pentru a evoca emoție și contemplare. Elementele sale artistice și inscripțiile pline de semnificație oferă o lecție profundă despre umanitate și consecințele tragice ale prejudecăților și discriminării.
