Aproape de centrul orașului Sighetu Marmației, pe locul unei foste sinagogi distruse în 1944, se află Monumentul Holocaustului ridicat în amintirea celor 38.000 de cetățeni evrei din Maramureș deportați și exterminați în lagărele de concentrare naziste.
Primii evrei au sosit în Sighet la începutul secolului al XVIII-lea. În 1910, trăiau 7981 de evrei la Sighet, reprezentând 37.25% din populația orașului. În anii 1942 și 1943, în Sighet, au sosit mulți refugiați evrei evadați din ghetourile și lagărele de concentrare din Polonia (atunci granița era mai la nord și nu era cu Ucraina). La recensământul din 2002, în Sighet mai trăiau doar 20 de evrei, adică 0.04%.
În anul 1944, s-a luat decizia adunării evreilor din judetul Maramureș și din Rutenia Carpatică în ghetouri în vederea deportării. La 15 aprilie 1944, a fost stabilit ghetoul din Sighet în două secţiuni periferice ale oraşului, locuite iniţial de categoriile cele mai sărace ale evreimii.
În ghetou, s-au aflat peste 12.000 de evrei, dintre care puţin peste 10.000 proveneau chiar din oraş. Ceilalţi au fost aduşi din satele din jur. Ghetoul era extrem de aglomerat, aproape fiecare cameră din fiecare clădire, inclusiv pivniţele şi podurile, fiind locuite de 15 până la 24 de persoane.
Ferestrele clădirilor de la marginea ghetoului au fost vopsite pentru a-i împiedica pe locuitorii ghetoului să comunice cu non – evreii. Pentru a asigura izolarea ghetoului, acesta a fost încercuit cu sârmă ghimpată şi păzit.
Ghetoul din Sighetu Marmaţiei a fost printre primele lichidate în 1944 după începerea deportării în masă prin evacuarea a 12.849 de evrei, în patru transporturi, care au plecat din oraş la 16 mai (3007 evrei), 18 mai (3248 evrei), 20 mai (3104 evrei) şi 22 mai (3490 evrei). Foarte puțini s-au mai întors.
Pe langă ghetoul din Sighet, în județul Maramureș au mai existat ghetouri la Solotvyno (azi în Ucraina), Mizhhirya (azi în Ucraina) și Vișeu de Sus.
Anual, la monument au loc ceremonii de comemorare care adună supraviețuitori, descendenți ai victimelor și membri ai comunității. Aceste evenimente sunt esențiale pentru păstrarea vie a memoriei colective și pentru educarea noilor generații despre pericolele intoleranței și urii.
