Monumentul „Kilometrul 0” din Bucureşti se află în centrul oraşului, chiar în faţa Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din sectorul 3. Zona în care se află nu a fost aleasă în mod întâmplător, ci, conform măsurătorilor realizate de specialişti, locul reprezintă centrul Bucureştiului.

Kilometrul 0 este semnalizat în multe ţări din Europa şi nu numai, acesta aflându-se, de regulă, în capitala ţării respective. Fenomenul” kilometrului 0 îşi are originea în Roma, unde împăratul Cezar Augustus a pus o piatră de hotar aurită în mijlocul Formului roman. Mai exact, monumentul, denumit Milarium Aureum, se află în vecinătatea templului lui Saturn.

De la această piatră se stabileau distanţele spre anumite locuri, iar faimoasa sintagmă „Toate drumurile duc la Roma” a apărut după ce a fost pus monumentul. Astăzi, din Milarium Aureum au mai rămas doar câteva fragmente din soclu, însă, pe vremea Imperiului Roman, monumentul era realizat din bronz şi marmură.

Kilometrul 0 este marcat de ţări în mod diferit – unele au preferat să ridice monumente, în timp ce altele s-au mulţumit cu amplasarea unor plăci comemorative. În România, punctul este marcat printr-o roză a vânturilor şi datează din anul 1938. Ideea ridicării unui monument în acest loc a apărut în anul 1937, când autorităţile s-au decis să construiască un bazin circular, cu roza vânturilor în mijloc, iar razele să fie inscripţionate cu stemele şi numele provinciilor româneşti.

Monumentul s-ar fi numit „Piatra Militară”, iar autorităţile au dorit ca în mijlocul sferei să se afle statuia Sfântului Gheorghe, surprins în momentul omorârii balaurului. Patriarhia României şi-a dar acceptul, însă la scurt timp s-a răzgândit. Sculptorul Constantin Baraschi, cel care s-a ocupat de monument, a propus ca în locul Sfântului Gheorghe să îl sculpteze pe Făt-Frumos, în aceeaşi ipostază, însă luarea unei decizii a fost împiedicată de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Astfel, Monumetul „Kilometrul 0” a rămas doar cu bazinul circular, cu sfera şi cu roza vânturilor. Cei doi arhitecţi care l-au proiectat au fost Ştefan Niculescu şi Horia Creangă, iar monumentul are o încărcătură istorică deosebită.

Razele rozei vânturilor au gravate pe ele provinciile istorice: Muntenia, Ardeal, Moldova, Basarabia, Dobrogea, Banat, Bucovina şi Oltenia. În mijlocul acestei roze, se află o sferă pe care se pot vedea cele 12 semne zodiacale. Pe lateralele bazinului, se pot citi numele mai multor oraşe ale României Mari (Silistra, Orhei, Bazagic şi altele), precum şi distanţa din punctul 0 până la ele.

Monumentul „Kilometrul 0” a avut de suferit în perioada regimului comunist, când s-a demontat sfera şi s-a acoperit cu pământ bazinul – partidul nu accepta ca însemnele Bucovinei şi ale Basarabiei să apară pe un monument ori în orice alt spaţiu, public sau nu. Imediat după Revoluţia din 1989, autorităţile române au hotărât să restaureze monumentul, care a fost dezvelit abia în anul 1998, în timpul festivalului „Luna Bucureştilor”.

Deşi în alte capitale Kilometrul 0 reprezintă un punct turistic popular, în Bucureşti situaţia este una diferită. Puţină lume ştie de existenţa acestui monument, lucru cauzat mai ales de poziţia sa deloc favorabilă. Un alt inconvenient ar putea fi reprezentat de faptul că distanţele gravate nu sunt decât pentru oraşele României, spre deosebire de monumentele altor ţări, unde sunt gravate oraşe din întreaga lume. Cu toate acestea, ar merita promovat măcar în România.

Atracția nu este numai un punct de plecare pentru explorarea orașului, ci și un loc de reflecție asupra modului în care Bucureștiul s-a dezvoltat și transformat de-a lungul anilor, reflectând schimbările sociale, culturale și politice prin care a trecut capitala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.