În pasul Ghimeș Palanca din Bacău, chiar într-o curbă mare, am tras pe dreapta și am oprit mașina. Deasupra drumului, la capătul unui urcuș pe trepte, se află un monument deosebit: mormântul lui Emil Rebreanu, cel care a inspirat romanul „Pădurea Spânzuraților”.
Cine a fost Emil Rebreanu. Viața, lupta interioară, dezertarea și moartea
Emil Rebreanu s-a născut în anul 1891 la Bistrița, într-o familie de români cu alți 13 copii. A fost fratele mai mic al lui Liviu Rebreanu și un strălucit militar pe fronturile Imperiului Austro – Ungar. În timp ce Liviu Rebreanu trecuse granița în România și se stabilise la București, Emil Rebreanu a rămas în Transilvania aflată sub stăpânirea maghiarilor. A urmat liceul maghiar din Bistrița și aici și-a afirmat pentru prima oară mândria de a fi român – a recitat versurile imnului „Deșteaptă-te române”, în timpul orelor de curs, ceea ce i-a atras ura colegilor și a profesorilor unguri. În urma acestui moment, se vede nevoit a urma cursurile altei școli, cea de la Cluj. În această perioadă, începe să viseze la trecerea graniței în România, pe urmele fratelui său, romancierul.
La momentul izbucnirii Primului Război Mondial, Emil Rebreanu este înrolat cu forța în armata austro – ungară și trimis pe front, în Galiția, Rusia și Italia, unde dovedește însă reale calități militare, fiind avansat la grad de sublocotenent și decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie. Din 1917, începe să ducă o luptă sufletească îngrozitoare, fiind trimis pe frontul românesc.
Neputința de a lupta împotriva românilor și eventual chiar împotriva fratelui său, Liviu, îl conduce spre o decizie dramatică – cea de a dezerta din armata austro – ungară, înfruntând pedeapsa cu moartea. În ziua de 10 mai 1917, cere să fie internat la infirmerie, iar la lăsarea nopții părăsește incinta și caută să se strecoare prin gardul de sârmă al unității, cu planurile militare ale companiei. Se afla cu brigada de infanterie la Ghimeș și avea de gând să se înroleze în armata română. Este prins imediat, judecat și condamnat la moarte prin spânzurătoare. Înainte de a fi executat într-o pădure din apropiere, își îmbrâncește călăul și strigă „Trăiască România Mare!”.
Apostol Bologa și romanul „Pădurea Spânzuraților”
Tot timpul cât s-a aflat pe front, luptând în rândurile armatei austro – ungare, Emil Rebreanu a corespondat cu fratele său, romancierul Liviu Rebreanu. Scrisorile erau atât de emoționante și zugrăveau o lume a războiului atât de teribilă, încât l-au inspirat pe Liviu Rebreanu să înceapă lucrul la romanul „Pădurea Spânzuraților”. Personajul principal, Apostol Bologa, nu evoca neapărat figura fratelui său mai mic.
Scrierea romanului s-a dovedit totuși anevoioasă, iar la un moment dat, măcinat de greutăți financiare, Liviu Rebreanu a abandonat subiectul. Despre moartea fratelui său a aflat doi ani mai târziu, abia în 1919, fapt ce l-a determinat să reia munca și să contureze personajul căruia îi stabilește definitiv trăsăturile și destinul fratelui său. Romanul a fost publicat în 1922 și s-a bucurat de un succes internațional răsunător, fiind tradus în 8 limbi străine.
Monumentul din pasul Ghimeș Palanca
După momentul Marii Uniri de la 1918, Liviu Rebreanu pornește pe urmele fratelui său Emil, căutându-i mormântul și încercând să descopere locul spânzurătorii. Cu ajutorul autorităților, este identificat locul de veci al lui Emil Rebreanu. Rămășițele acestuia sunt exhumate, la cererea lui Liviu Rebreanu și îngropate, ulterior, în cimitirul din comuna Palanca, în 1921. Pe crucea lui, stă scris: „Sublocotenent Emil Rebreanu, spânzurat de unguri, la 14 mai 1917, pentru că a vrut să treacă în rândul Armatei Române, să lupte pentru întregirea Neamului. Patria recunoscătoare nu l-a uitat”.
Lespedea mormântului conține un foarte mic fragment dintr-o scrisoare trimisă de Emil Rebreanu fratelui său: „Nu știu cum se va întoarce lumea după război, dar dacă nu voi pierde nimic din ce simt că este în mine, VOI AJUNGE DEPARTE”.
Mormântul se află pe cel mai înalt punct al colinei, de unde se poate cuprinde cu vederea drumul ce leagă județul Harghita de Bacău, cu valea verde, mănăstirea Făgețel și satele de munte.
Un an mai târziu, memoria soldatului – erou a fost onorată prin ridicarea unui monument înălțat de Societatea Monumentelor eroilor români, sub forma unui obelisc solemn.
Cu 90 de ani mai târziu, în 2012, tot acolo, în pasul Ghimeș Palanca, a fost dezvelit un nou monument, cu o înălțime de 4 metri, turnat în bronz și piatră, la capătul unei munci de câteva luni.
Piatra este frumos sculptată, pe o parte conține efigia lui Emil Rebreanu, iar pe altă parte este înfățișat Sfântul Gheorghe. La bază, sunt redate mai multe secvențe inspirate de folclorul românesc. Construcția este ridicată pe un piedestal format din trei trepte de marmură roz.
Locul monumentului este semnalizat din drum, printr-o plăcuță comemorativă și o intrare frumos sculptată în lemn, în stilul porților moldovenești. Se urcă destul de multe trepte spre monument, iar printre copacii care străjuiesc balustrada se poate vedea tricolorul românesc, fluturând spre cer.
Sus, la capătul scărilor, priveliștea este plină de pace și seninătate. Cele două monumente și mormântul domină înălțimea, în tăcere, stând parcă de strajă.
