Muzeul de Artă al Craiovei

În iarna de care cu greu am mai scăpat anul acesta de pe meleagurile noastre am reușit să ajung, pe un ger cumplit, în Craiova. Pitoresc oraș aș putea spune, iar la capitolul arhitectură consider că are, din plin, cu ce se mândri!

Străduțele sale ascund comori nebănuite. Pentru împătimiții de fotografie este orașul ideal în care să-și etaleze măiestria în materie de instantanee arhitecturale. La tot pasul întâlnești ceva care merită imortalizat. Fie că vorbim despre broderii în stil baroc, linii în arc frânt sau balcoane interbelice din fier forjat, Craiova este o bijuterie arhitecturală care merită să se afle în palmaresul oricărui iubitor de artă.

Ce-i drept, ideal ar fi să-i descoperi secretele într-un cadru mai…prietenos, cu temperaturi generoase și care îi permit doar respirației să se oprească de încântare și uimire, nu și sângelui din vene, la orice pas îngreunat de gerul de afară. În orice caz, pe mine pașii m-au purtat pe străzile orașului în luna februarie, așa că îți voi povești doar cum e iarna aici, cu promisiunea să revin și să completez tabloul anotimpurilor cu unul mai…înverzit și călduros.

Craiova este un vers tare frumos pe harta țării. Fostă capitală a Băniei din vremea lui Mihai Viteazul, important târg pe cea a lui Brâncoveanu, muza creatoare a poetei Elena Farago, locul natal al celebrului artist Tudor Gheorghe, Craiova se descoperă pe îndelete, de la istorie la artă, cultură și peisaje, întocmai precum o mare aristocrată, împodobită de cele mai fine brocarturi.

Inițial, dacă poposești pe meleagurile ei cu trenul, nu-ți oferă un peisaj prea demn de luat în seamă. Însă, pe măsură ce pașii te poartă de colo colo, te va lăsa să-i descoperi secretele. Unul dintre ele este, într-adevăr, Muzeul de Artă, aflat pe Calea Unirii, la numărul 115!

Palatul Jean Mihail, așa cum este denumită construcția care astăzi găzduiește muzeul mai sus amintit a fost ridicat între 1898-1907 la inițiativa binecunoscutului om politic Constantin (Dinu) Mihail, după planurile arhitectului Paul Gottereau, pentru a servi drept reședință, pe măsura importanței și rangului deținute de Dinu Mihail. Paul Gottereau este nimeni altul decât realizatorul unor capodopere bucureștene de excepție, precum Biblioteca Central Universitară sau Palatul C.E.C.

Fiul arendașului macedonean Nicolachi Mihail, stabilit aici din patria sa mamă, la începutul secolului al XIX-lea, Dinu Mihail a fost în 1888 președintele Consiliului Județean Dolj. Și cum și la acea vreme ca și astăzi, de altfel, importanța rolului în societate trebuie să rezide și din locuința pe care o are un om politic, Dinu Mihail și-a dorit o casă care să exprime măreția vieții lui.

Palatul are în componență 36 de camere ridicate pe două etaje. Birouri, săli de așteptare, holuri somptuoase, biblioteci, camere de oaspeți și camere de zi pentru omul politic, toate au fost gândite de către celebrul arhitect, pe potriva unui adevărat moșier. Arhitectura edificiului este cu preponderență una influențată de academismul francez, completată cu diferite elemente specifice stilului baroc târziu. În niciun aspect al acestei construcții nu s-a făcut rabat: nici la calitatea materialelor (marmură de Carrara, sticlă de Murano, oglinzi aduse tocmai de la Veneția, stucaturi aurite, plafoane pictate și din lemn sculptat, pereți tapisați în mătase de Lyon, vaze japoneze), nici la realizarea elementelor ce împodobesc atât interiorul cât și exteriorul (ornamentele fațadelor, coloane ionice adosate primului etaj, feroneria balcoanelor, acoperișul din ardezie).

Alcătuirea camerelor cuprindea câteva saloane, denumite în funcție de culoarea lor predominantă: Salonul Mov, Salonul Roșu, Salonul Englez ce cuprindea decorațiuni specifice stilului britanic, sufrageriile, în număr de două, în care se servea masa din farfurii realizate din marmură roșie, la lumina și căldura focului din șemineu. Opulența stilului lui Dinu Mihail rezida în fiecare obiect ce compunea interiorul acestor camere.

Accesul la etaj se face printr-o monumentală scară realizată din marmură de Carrara, iar la capătul ei poți observa și astăzi o inscripție care menționează data inaugurării. Holul este încadrat de coloane specifice stilului ionic, iar piesa de rezistență o reprezintă cele două iluminatoare din sticlă albă mată, cu diverse broderii. Tot la etaj se află dormitoarele și salonul de dans, salonul de muzică și poezie, unde politicianul se relaxa deseori. Din păcate, multe dintre piesele de mobilier deținute de acesta în timpul vieții nu mai fac astăzi parte din patrimoniul Muzeului ci au fost duse la casa lui din București, ori risipite pe la diferite conace.

Palatul în schimb, și-a păstrat opulența chiar și fără toate aceste elemente, care, cu siguranță ar fi adus un plus și de valoare dar și de importanță, edificiului. Chiar și așa, construcția a fost de-a lungul vremii gazda unor oaspeți de seamă, precum regele Carol I, în 1913 cu ocazia inaugurării Monumentului Independenței. Și regele Ferdinand a locuit aici în 1915 iar, un an mai târziu, palatul a fost folosit drept sediul al Comandaturii Germane pentru Oltenia. Președintele Poloniei a stat aici în 1939, iar în 1943, palatul a găzduit expoziția “Săptămâna Olteniei”, ocazie cu care a fost inaungurată de însuși regele Mihai. A fost anul în care locuitorii orașului au putut intra și admira pentru prima dată, somptuoasa reședință a politicianului Dinu Mihail. Palatul funcționează drept muzeu din anul 1954 și adăpostește lucrări de artă celebre, atât național cât și la nivel mondial.

Este suficient să menționăm că, în interior există o întreagă sală dedicată sculptorului Constantin Brâncuși, că aici se află opera sa denumită “Sărutul”, considerată a fi prima sculptură modernă a lumii, ori opere semnate Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmari, Corneliu Baba, Theodor Aman, și o impresionantă galerie de artiști universali.

Abia în data de 20 martie a acestui an, Muzeul de Artă din Craiova a fost redeschis publicului larg, după o perioadă de șase ani de restaurare. Eu nu am apucat să îi surprind decât opulența exterioară, pe gerul năprasnic din februarie, dar asta e încă un motiv pentru care vor reveni, cât de curând, la Craiova!

Trebuie să îl vezi! Trebuie să simți, fie și numai pentru câteva momente măreția copleșitoare a artei ce mustește în fiecare colț al acestui palat! Și pentru că, eu cred că ți-am dat suficiente motive pentru a trece și această destinație pe harta călătoriilor tale, îți mai spun doar atât: ne vedem la Craiova!

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!