Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin se află în centrul oraşului, în Piaţa Eliade, într-una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş şi chiar din judeţ. Este cunoscut şi sub denumirea de Muzeul de Artă “Gheorghe Anghel”, iar în interiorul lui se regăsesc importante colecţii de artă.

Clădirea în care se află muzeul a fost construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de către câţiva meşteri italieni care au fost angajaţi de Sabetay, unul dintre cei mai cunoscuţi negustori din Drobeta-Turnu Severin. Palatul a servit drept reşedinţă a familiei, iar stilul adoptat de italieni este cel eclectic occidental. Este o clădire impunătoare, care are puţine elemente de decor în exterior, influenţate de stilul baroc. Coloanele sunt adosate şi au capiteluri compozite, iar ferestrele sunt decorate cu motive florale şi mitologice, cea mai impresionantă fiind forma stilizată a Meduzei.

Chair dacă decoraţiile exterioare nu sunt bogate, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele interioare, palatul în sine fiind un veritabil muzeu de artă. La parter, se pot observa elemente ale barocului târziu, cu influenţe din arta orientală. Uşile şi ferestrele sunt ornamentate cu elemente geometrice, florale şi vegetale, dar şi cu alte simboluri. Fiecare cameră din palat este diferită din punctul de vedere al decoraţiilor, iar oglinzile sunt din cristal de Veneţia. Totul a fost amenajat cu mult rafinament – pe pereţi, pot fi văzute picturi murale cu scene alegorice sau peisaje, frizele sunt aurite, iar candelabrele sunt din bronz aurit, toate aceste elemente fiind într-o armonie echilibrată.

Clădirea are o istorie zbuciumată, mai ales din cauza regimului comunist. În anul 1948, comuniştii i-au deposedat pe proprietari şi au transformat palatul într-unul din sediile Securităţii. Acest eveniment este comemorat de o placă de marmură, pusă pe unul dintre pereţii din exterior, pe care scrie suferinţele pe care le-au îndurat aşa-zişii “duşmani ai poporului”. Începând cu anul 1971, clădirea a fost luată de Partidul Comunist Român şi transformată într-una din reşedinţele celor doi conducători.

După Revoluţia din 1989, Ministerul Culturii a inclus-o în patrimoniul său şi a amenajat aici Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin. Sunt expuse lucrări de artă atât din secolul al XIX-lea, cât mai ales din secolul următor. Printre cele mai celebre nume ale secolului al XIX-lea, se numără Theodor Amân, Misu Popp, Nicolae Grigorescu şi Sava Hentia. Operele care aparţin artei plastice din secolul XX poartă semnătura unor personalităţi ca Luchian, Tonitză, Pallady, Sirato, Ştefan Popescu, Iorgulescu-Yor sau Băeşu. Tablourile nu sunt expuse neapărat în funcţie de teme, ci colecţia este una bogată şi diversificată.

Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin nu a lăsat deoparte nici curentul avangardist, acesta fiind reprezentat de artişti ca Victor Brauner, Hans Herman şi Mihăilescu. Arta postbelică este şi ea prezentă, sub forma operelor lui Corneliu Baba, Ciucurencu, Catargi, Musceleanu şi mulţi alţii. Nu au fost uitaţi nici artiştii din judeţul Mehedinţi, aici aflându-se în jur de 100 de lucrări ale pictorului Ghiată. Segmentul feminin al artei conţine operele unor pictoriţe ca Margareta Sterian, Lucia Dem. Bălăcescu, Rodica Maniu şi Magdalena Rădulescu.

În cadrul Muzeului de Artă din Drobeta-Turnu Severin nu sunt expuse doar tablouri, ci şi alte forme de artă. Aici, se află şi sculpturi în lemn, marmură, bronz şi piatră, care aparţin sculptorilor Irimescu, Lucaci, Medrea, Borgo Prund şi Irimescu. De asemenea, colecţia muzeului este completată şi de obiecte ale artei brâncoveneşti, de icoane şi artă decorativă religioasă, de tapiserii şi de obiecte care aparţin artei decorative moderne şi contemporane.

muzeul-de-arta-din-drobeta-turnu-severin.jpg
imagine-cu-muzeul-de-arta-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
placuta-cu-muzeul-de-arta-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
doua-ferestre-alaturate-de-la-muzeul-de-arta-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
muzeul-de-arta-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
balcon-de-la-muzeul-de-arta-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
detalii-arhitecturale-muzeul-de-arta-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
placa-comemorativa-de-la-muzeul-de-arta-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ