Situat în nordul ţării, judeţul Maramureş se desfăşoară pe circa 160 km de la vest la est şi aproximativ 60 km de la nord la sud, având o suprafaţă de 6.215 km, ca mărime fiind al 17 judeţ, cu o populaţie de peste 140.000 locuitori.
Limita nordică a judeţului o formează graniţa cu Ucraina, în vest se află judeţul Satu Mare, la sud, judeţele Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, iar la est se învecinează cu judeţul Suceava.
Între anii 1965-1966, în vederea dezvoltării secţiei etnografice au fost organizate campanii de achiziţii de obiecte etnografice precum şi studii despre zonele etnografice. Aceste campanii au vizat mai ales zona Oașului şi cea a Careiului.
Anul 1968 a însemnat şi anul de debut al adevăratei activităţi cu caracter muzeal în Secţia de Etnografie de la Baia Mare. Obiectele etnografice au fost aranjate pe colecţii continuând completarea acestora. Creşterea substanţială a colecţiilor Secţiei de Etnografie, precum şi deosebita valoare a a pieselor au impus organizarea unui muzeu etnografic cu o expoziţie pavilionară. În acest scop, a fost obţinută clădirea Teatrului de Vară, iar 1 iulie 1978 a fost deschisă expoziţia pavilionară de bază a Secţiei de Etnografie şi Artă Populară.
În cadrul expoziţiei pavilionare, este prezentat tezaurul creaţiei populare materiale din cele patru zone etnografice, cunoscute de-a lungul istoriei ca „țări” şi anume: Țara Maramureşului, Țara Chioarului, Țara Lăpuşului şi Țara Codrului.
Expoziţia este organizată în patru săli, în care sunt prezentate ocupaţiile tradiţionale, meşteşugurile artistice, instalaţiile tehnice, portul popular şi obiectele de cult, unelte utilizate în agricultură.
Prima sală prezintă ocupaţiile de bază, agricultură şi creşterea animalelor, precum şi o parte a ocupaţiilor secundare, albinăritul, culesul din natură, vânătoarea şi pescuitul.
Agricultura – este prezentată cu ajutorul plugurilor din lemn, a grapei cu colţi de lemn, a semănătorilor, a diferitelor unelte cu ajutorul cărora ţăranul pregătea pământul pentru cultură, îngrijea culturile şi, în final, culegea recolta.
Creşterea animalelor – este cea de a doua ocupaţie principală a locuitorilor din Maramureş ce se află în strânsă legătură cu agricultura. Albinăritul – ocupaţie principală a locuitorilor mai ales din zona Chioarului menţionată în documentele medievale.
Vânătoarea – era practicată în general cu capcane de metal de diferite mărimi în funcţie de animalul care urma să fie prins. Perscuitul – este prezentat în expoziţie prin câteva vârşe şi coşuri cu care se pescuia în ape cu debite mai mari.
În a doua sală sunt prezentate instalaţiile tehnice şi trei dintre cele mai importante meşteşuguri: fierăritul, dulgheritul şi tâmplăria. Instalaţiile tehncie – sunt prezentate prin două tipuri de prese de ulei cunoscute şi sub numele de oloiniţe.
Dulgheria şi tâmplăria – pentru cele patru zone etnografice, aceste meşteşuguri sunt deosebit de importante, aici dezvoltându-se o adevărată civilizaţie a lemnului.
Sala a treia este dedicată în prima parte unuia dintre cele mai vechi şi mai dezvoltate meşteşuguri din nordul României, şi anume olăritul. Colecţia de ceramică are ca centru Valea Izei şi cuprinde piese datate în secolul al XIX- lea. Ea a primit numele de ceramică de Valea Izei pentru că pe această vale din Țara Maramureşului a fost întâlnită cel mai des.
Ceramica din Țara Lăpuşului este prezentată prin piese ceramice nesmălţuite şi piese ceramice smălțuite.
Icoana pe sticla – icoanele pe lemn sunt cele mai vechi piese de cult care decorau interioarele bisericilor din lemn din nordul ţării. Cele expuse sunt datate începând cu sec al XVII-lea. Icoanele pe sticlă tratează subiectul religios prin filtrul cultului ortodox.
Clădirea muzeului, o combinație de arhitectură tradițională cu elemente moderne, este proiectată pentru a complementa și a accentua frumusețea exponatelor, creând un spațiu primitor și educativ pentru toate vârstele.
