Colecţiile secţiei de Istorie şi Arheologie ale Muzeului Maramureşului sunt prezentate publicului interesat într-un cadru încărcat şi el de istorie, şi anume minunatele săli boltite de la parterul fostei mănăstiri piariste (actualul sediu administrativ al instituţiei). Expoziţia are un caracter temporar, cuprinzând: obiecte găsite de persoane private pe tot întinsul Maramureşului Istoric, informaţii cu privire la siturile arheologice din zonă, împreună cu documente şi imagini care marchează cele mai importante momente din istoria Sighetului şi a Ţării Maramureşului a cărui centru cultural, spiritual şi economic a fost până în 1948.

Expoziţia este organizată în cinci săli dispuse în anfiladă. Primele încăperi prezintă elemente din paleoliticul superior, mezolitic şi neolitic sub formă de ilustraţii şi unelte de piatră descoperite în zonă. Perioada bronzului este reprezentată de câteva exponate din colecţia de bronzuri a muzeului, numărând peste 140 de piese (fiind una dintre cele mai reprezentative colecţii din ţară pentru epoca bronzului), provenind în marea lor majoritate din depozitele de bronzuri de la Valea Blidarului şi Craciunești.

Perioada medievală din Sighet şi Maramureş este prezentată în cea de-a treia sală, iar în cea de-a patra încăpere, Marea Unire şi repercursiunile acesteia în perioada postbelică sunt subectele tratate.

Atracţii desebite în aceste săli le constitue vitrina în care sunt prezentate armele capturate de la tătarii învinşi în bătălia de la Borşa din 5 septembrie 1717 (arme albe, arme de foc, împreună cu două săbii şi un junghier oriental) şi diploma de breaslă semnată de Împăratul Francis Iosif.

În ultima sală, sunt amenajate expoziţii dedicate Sighetului, realizate periodic cu ocazia aniversărilor datei de atestare documentară a oraşului.
Expoziţia permanentă a secţiei de Ştiinţe ale Naturii a Muzeului Maramureşului, datorită modului de organizare tematic şi a cadrului arhitectural în care este amplasată (în săli boltite de la etajul fostei mănăstiri piariste – actualul sediu administrativ al instituţiei), ar putea fi asemuită cu colecţiile din perioada renascentistă.

Pentru început, prezentate publicului în cadrul expoziţiei sunt câteva exemplare de flori de mână, minerale şi fosile, din cele peste 900 de piese pe care le posedă muzeul în colecțiile sale. Expoziţia continuă cu o serie de săli tematice, dispuse în anfiladă, axate pe flora şi fauna Depresiunii Maramureşului.
Deşi flora este mai discret reprezentată în cadrul acestei expoziţii, datorită spaţiului redus de expunere, Secţia de Ştiinţe ale Naturii posedă cea mai bogată şi valoroasă colecţie (cel puţin din Maramureş), cu peste 16 000 de file de ierbar, denumit „Herbarul Arthur Coman” (după cel care, ani la rând, a străbătut Maramureşul pentru a documenta flora reginii), precum şi o colecţie având peste 1 300 de plicuri cu diferite specii de ciuperci.

Fauna zonei este redată prin expunerea unei bogate colecţii, cuprinzând specii de păsări (migratoare, răpitoare ori exemplare comune, rare sau dispărute), dintre care amintim remarcabilele exemplare de vrăbii şi rândunele albinoase. Aici, mai sunt prezentate reptile şi alte vietăţi ce trăiesc în mediul acvatic (împreună cu o colecţie de instrumente tradiţionale de pescuit), rozătoare, animale ierbivore şi, nu în ultimul rând, carnivore.

Pentru finalul circuitului expoziţional este păstrată impresionanta colecție de trofee de vânătoare, garnisită cu arme şi instalaţii de capturare a vânatului.

muzeul-de-stiintele-naturii-istorie-si-arheologie-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
indicator-cu-muzeul-de-stiintele-naturii-istorie-si-arheologie-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
vedere-cu-muzeul-de-stiintele-naturii-istorie-si-arheologie-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
placuta-cu-muzeul-de-stiintele-naturii-istorie-si-arheologie-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
placa-de-la-intrarea-in-muzeul-de-stiintele-naturii-istorie-si-arheologie-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
intrarea-in-muzeul-de-stiintele-naturii-istorie-si-arheologie-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg
fosta-manastire-azi-muzeul-de-stiintele-naturii-istorie-si-arheologie-din-sighetu-marmatiei-judetul-maramures.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ