Muzeul Etnografic Pamfil Albu este adăpostit într-o casă construită din piatră cu suprastructura din lemn, un adevărat monument al arhitecturii locale. Această casă a fost ridicată la începutul secolului trecut, în 1872. Înainte de a deveni muzeu, parterul casei era folosit de o jandarmerie, iar etajul era şcoală şi casă parohială.
Patrimoniul muzeal cuprinde diferite piese etnografice de pe raza comunei Lupşa, adunate în timp de învăţătorul Pamfil Albu. Prima piesă achiziţionată a fost un penar sculptat, din anul 1937. Până în anul 1952, el reuşeşte să colecţioneze aproximativ 2300 piese. În anul 1950, decide să înfiinţeze muzeul. Colecţia este, în continuare, îmbogăţită de învăţător, astfel se ajunge la un număr de 8107 exponate. O parte dintre piese au fost donate de locuitori ai satelor Valea Lupșii, Curmătura, Lupşa, Geamăna, După Deal, Mănăstire, Hădărău. Altele au fost cumpărate de la săteni.
O mare parte dintre obiecte ilustrează îndeletnicirile şi ocupaţiile localnicilor. Sunt prezentate numeroase unelte şi accesorii străvechi, care demonstrează că principalele ocupaţii erau cultura plantelor şi creşterea animalelor. Pădurea a oferit moţilor adăpost, hrană îmbelşugată şi un bun material pentru construcţii.
O serie de materiale originale reflectă ocupaţiile meşteşugăreşti ale locuitorilor, printre care făcea parte obţinerea aurului din nisipul râurilor din zonă. Dintre materiale expuse fac parte: mosoare pentru firul de fuior, piepteni din lemn, frânghii din nuiele împletite, o harta de mână, coşniţele de albine, mijloace de transport, unelte care se foloseau la prelucrarea cerealelor şi altele.
Sunt reconstituite interioarele caselor, astfel, vizitatorii pot admira şi cunoaşte universul gospodăriei moţilor, cu frumoasele lor ţesături (ştergare, covoare) şi costume populare. Sunt expuse foarte multe accesorii gospodăreşti din lemn, ca de exemplu: piese de mobilier, diferite lăzi, ciubere, lăzi de zestre, vase din lemn, linguri, opinci din lemn, coşuri, bâte şi alte arme ale moţilor. Colecţia cuprinde un număr mare de furci, coase, seceri, topoare, ceaune, diferite vase, tălăngi. De un deosebit interes sunt colecţia numismatică, valoroasele exemplare de pictură ţărănească pe sticlă şi lemn, din sec. XVIII-XIX, precum şi colecţia de cărţi rare care datează din sec. XVII-XVIII.
Muzeul Etnografic Pamfil Albu are şi o colecţie de istorie, din care cele mai importante piese sunt: masa lui Avram Iancu, marele revoluţionar de la 1848, şi steagul folosit de participanţii la Unirea de la Alba Iulia.
Muzeul nu este doar un loc de păstrare a memoriei culturale, ci și un spațiu activ de învățare și descoperire. Organizând ateliere, seminarii și evenimente culturale, Muzeul Etnografic Pamfil Albu joacă un rol crucial în educația comunității și în promovarea valorilor tradiționale într-un context modern.
Muzeul se află situat în localitatea Lupşa, judeţul Alba, pe strada Principală nr. 7.