Situat în oraşul Durban, pe strada Ordnance, acest muzeu este unul dintre cele mai importante muzee istorice ale Africii de Sud. El spune povestea luptelor pe care diferitele etnii ale acestei ţări au dus-o împotriva teribilei politici rasiste numite apartheid. Muzeul KwaMuhle este găzduit în clădirea Native Affairs. Oraşul Durban adăposteşte încă trei muzee cu profil istoric.
Ani la rând, clădirea Native Affairs a muzeului KwaMuhle a fost una dintre cele mai detestate clădiri şi asta pentru că înăuntru îşi desfăşura activitatea fostul Departament al Afacerilor Interne, organ oficial responsabil cu impunerea forţată a legislaţiei rasiste. Aici, fiecare african de culoare era obligat să vină şi să se înregistreze, urmând să se supună decizilor abuzive ale funcţionarilor privind locul în care avea să-şi ducă existenţa. Prin acest departament, în oraşul Durban se aplicau tot felul de legi rasiste, ce duceau la nedreptăţi şi umilinţe de ordin social, toate îndreptate împotriva populaţiei de culoare a oraşului.
În mod ironic, la finalul apartheid-ului, clădirea a revenit muzeului ce aminteşte lumii întregi de ororile celor care au lucrat în acest loc, un muzeu ce apără de fapt pe fostele victime ale apartheid-ului.
Muzeul KwaMuhle este, de asemenea, dedicat tuturor etniilor africane care au contribuit la transformarea oraşului Durban de azi într-o comunitate multiculturală şi multirasială extrem de puternică şi bine închegată. Diversitatea rasială este cuvântul reprezentativ al acestui oraş, simbolizând neputinţa apartheid-ului de a triumfa, cel puţin, în Durban. Fiecare grup cultural care a luptat împotriva rasismului îşi regăseşte numele printre colecţiile expuse de acest muzeu.
Clădirea muzeului KwaMuhle este construită pe două etaje şi încă de la intrare, turiştii sunt întâmpinaţi de exponate captivante. Este vorba despre colecţii de documente, acte şi înregistrări rămase din legislaţia apartheid-ului, dar şi de imagini alb-negru surprinzând acţiuni de protest contra rasismului, acţiuni organizate de diverse grupuri etnice africane.
Colecţiile sunt interesante, dar trezesc şi emoţii puternice întrucât expun un moment istoric foarte dureros pentru Africa de Sud.
Din fericire, nu doar perioada apartheid-ului este reflectată printre exponatele muzeului KwaMuhle, ci şi perioada de dinaintea ororii rasiale. Încă de la începuturi, oraşul Durban avea o populaţie foarte amestecată, iar luptele pentru egalitate şi armonie socială s-au purtat nu doar cu arma, ci şi cu ideile. Muzeul conţine numeroase colecţii foto dedicate deschizătorilor de drumuri spre o societate civilizată, lipsită de conflicte sociale sau interetnice.
Povestea numelui muzeului KwaMuhle este extrem de interesantă şi neaşteptată. În traducere, din limba africană, KwaMuhle înseamnă „locul omului bun”. Cine era acest om bun şi care era locul său? Este vorba despre primul director al detestatului Departament al Afacerilor Interne, însărcinat cu aplicarea legilor rasiale. John Sydney Marwick era numele acestui om, care, în ciuda responsabilităţilor sale, îşi atrăsese deja simpatia localnicilor, pentru că reuşise, pe timpul războaielor burilor, să salveze vieţile a nu mai puţin de 7000 de africani Zulu, mutându-i în condiţii sigure din calea armatelor britanice. John Sydney Marwick a preluat şefia Departamentului de Afaceri Interne din Durban în anul 1916, dar politica rasistă pe care trebuia să o impună l-a dezgustat, astfel că în 1922 a demisionat din funcţia lui. Mai departe, a preferat să militeze pentru egalitate socială şi culturală, dovedindu-se până la finalul vieţii un simpatizant şi protector al africanilor indigeni.
Crezul muzeului KwaMuhle a fost inspirat de personalitatea lui John Sydney Marwick şi poate fi citit pe unul dintre panourile de la intrare. Crezul sună în felul următor: „Acest muzeu vorbeşte despre oamenii de la putere şi oamenii de rând, iar istoria pe care o expune este cea a luptelor crâncene pentru demnitate umană, lupte purtate de oamenii de rând împotriva celor de la putere”.
Clădirea care găzduieste acest muzeu a fost construită în anul 1928, după planurile arhitectului William Murray Jones şi, în prezent, face parte dintr-un complex de patru muzee care formează împreună Centrul muzeelor de istorie locală a oraşului Durban. Cele patru muzee sunt: KwaMuhle, Old Court House, Old House şi The Port Natal Maritime.
Muzeul KwaMuhle s-a mutat în clădirea actuală în anul 1990, iar exponatele sale sunt extraordinar de valoroase, atât pentru că ajută pe tineri să cunoască trecutul zbuciumat al oraşului Durban, cât şi pentru că oferă sociologilor şi istoricilor o bază de cercetare foarte importantă.
Galeriile muzeului poartă nume asociate cu diverse personalităţi ce au marcat istoria Departamentului Afacerilor Interne. Astfel: sala de consiliu Bourquin este denumită după S. B. Bourquin, preşedinte al departamentului timp de două decenii. Biblioteca Mafukuzela este inspirată de porecla dată lui John Langalibabele Dube, primul preşedinte al Congresului Naţional al Africii de Sud.
Printre colecţiile permanente, dar şi temporare ale muzeului KwaMuhle, se numără şi cea intitulată „Sistemul Durban”. Este cea mai renumită. Exponatele acestei colecţii vorbesc despre un sistem local injust care prevedea menţinerea populaţiei de culoare în oraş numai pentru realizarea de munci în folosul comunităţii. Orice african de culoare din Durban trebuia să aibă la el un act prin care dovedea că este luat în evidenţă şi are voie să locuiască aici în baza muncii pe care o prestează. Aceştia erau cazaţi în condiţii umilitoare, trăind precum animalele, femei şi bărbaţi laolaltă, înghesuiţi şi lipsiţi de orice urmă de confort. Erau, de fapt, sclavi ai populaţiei albe. Această stare de fapt a început în anul 1921 şi şi-a atins punctul culminant în timpul apartheid-ului, pe care l-a şi inspirat parţial.
Colecţia intitulată „Sistemul Durban” este alcătuită din fotografii şi diorame ce expun sărăcia şi mizeria umană în care au trăit africanii de culoare începând cu 1920. Sunt cuprinse în colecţie şi o serie de acte oficiale ce consfinţeau statutul de populaţie exploatată a africanilor de culoare.
O altă colecţie interesantă spune povestea revoltei de la Cato Manor, un teritoriu aflat în stăpânirea indienilor încă din secolul al XVII-lea. La începutul anilor 1920, alungaţi din centrul oraşului Durban, africanii de culoare s-au refugiat în regiunea Cato Manor, unde au fost nevoiţi să închirieze barăci în care să trăiască. Lipsiţi de venituri, au început să producă bere pe care ulterior o vindeau, la margini de drum, călătorilor însetaţi. La finalul celui de-al doilea război mondial, apartheid-ul a pătruns şi în Cato Manor, atât africanii de culoare cât şi indienii fiind alungaţi în localităţi mărginaşe. Suferinţa acestora a devenit atât de groaznică, încât în 1960, o parte din ei au atacat secţia de poliţie din Cato Manor, ucigând şi măcelărind trupurile a patru caucazieni şi cinci negri angajaţi acolo. Sunt expuse fotografii şi diorame sfâşietoare din timpul nedreptăţilor petrecute în Cato Manor.
Muzeul KwaMuhle poate fi vizitat zilnic, de luni până sâmbătă, între orele 8.30 si 16.00. Intrarea este gratuită.