Se găseşte în oraşul Montagu din Western Cape, la circa 180 de kilometri de Cape Town, în provincia Kannaland şi reprezintă unul dintre numeroasele monumente naţionale ale Africii de Sud.
Fondat în 1975, muzeul Montagu este găzduit în clădirea care la 1907 adăpostea biserica Old Mission, construită în stilul neo gotic, însă în cuprinsul lui mai intră şi alte două clădiri istorice: casa Joubert şi complexul de clădiri KWV.
Obiectivul înfiinţării muzeului Montagu ţine de nevoia de a cerceta şi promova moştenirea cultural – istorică a oraşului Montagu şi a locuitorilor săi. În particular, muzeul se ocupă şi de istoria arhitecturală a localităţii.
Prima expoziţie a muzeului, cea din 1975, a constat într-o serie de Biblii de amvon, rochii vechi de mireasă, artefacte bisericeşti, haine preoţeşti şi texte religioase pictate pe pereţi de către Nico Adriaan van Tuhra – toate aparţinând bisericii Old Mission care activase acolo. În prezent, muzeul Montagu este renumit prin prisma expoziţiilor dinamice pe care le propune publicului. Aceste expoziţii se desfăşoară prin rotaţie, astfel că turiştii au de fiecare dată câte ceva nou de descoperit, indiferent cât de des s-ar întoarce aici.
Muzeul Montagu este situat chiar în inima oraşului, printre alte câteva clădiri istorice semnificative. În cadrul clădirii Old Mission Church, se găsesc birourile administrative ale muzeului, precum şi arhiva de documente, fotografii şi diorame referitoare la istoria localităţii Montagu. Aceste birouri s-au transformat deja în adevărate centre de documentare şi cercetare atât pentru academicieni, cât şi pentru oamenii obişnuiţi, pasionaţi de istorie.
Muzeul reflectă dezastrul produs de inundaţiile din ianuarie 1981, dar în acelaşi timp deţine şi o replică fidelă a timbrului poştal folosit pentru prima dată în localitatea Montagu. Astfel că noul şi vechiul se împletesc în încăperile acestui muzeu, exprimând istoria locului în întreaga ei complexitate.
Există şi copii făcute după numeroase colecţii de benzi desenate şi cărţi marca T. O. Honiball, cel mai renumit caricaturist sud african. O mică parte dintre afişele sale pot fi copiate, cu permisiunea personalului din muzeu, şi luate acasă, contra cost.
În anul 2005, muzeul Montagu a împlinit 30 de ani de existenţă, ocazie ideală pentru a organiza un eveniment excepţional – lansarea cărţii „Montagu şi oamenii săi”, o serie de 30 de povestiri scrise de Heinie Heydenrych. Evenimentul a inclus şi o paradă de modă, în cadrul căreia au fost prezentate 30 de rochii de mireasă de odinioară. Iar punctul culminant a constat în expunerea unei colecţii spectaculoase de rochii de mireasă, pe care designerul Angelique Albertyn o donase muzeului.
Alte expoziţii importante ale muzeului Montagu sunt cele de plante medicinale indigene. Acestea reprezintă un proiect de cercetare foarte interesant, astfel că expoziţiei i s-a alocat o întreagă aripă a clădirii. Botanişti şi farmacologi din întreaga Africă de Sud vin deseori în Montagu pentru a vizita mai ales grădina de plante medicinale indigene, găzduită în spatele perimetrului casei Joubert, cea de-a doua clădire aparţinând muzeului Montagu.
Casa Joubert a fost construită în 1853 şi se crede că ar fi cea mai veche locuinţă din actualul oraş. În 1981, casa aproape s-a prăbuşit, în urma inundaţiilor din luna ianuarie a aceluiaşi an, dar consiliul de administraţie al muzeului Montagu a intervenit prompt în vederea salvării şi restaurării acestui monument istoric. În 1983, casa Joubert a fost deschisă publicului.
Acoperişul casei este realizat din paie, iar construcţia reflectă modul de viaţă al finalului de secol XIX. Una dintre încăperile casei Joubert a fost „îmbrăcată” într-un tapet special, realizat după modelul unei bucăţi de tapet rămase de pe vremea primilor locatari. Gresia din bucătărie şi din cămară este pictată în flori de piersic şi are valoare istorică, fiind montată după o metodă locală foarte veche. Casa Joubert a fost declarată monument naţional în 1975 şi redeschisă publicului în 1983, la peste un an jumătate de la inundaţiile care aproape o distruseseră şi la 130 de ani de la construirea ei.
De mare interes este una dintre încăperi, şi anume cea care expune o colecţie emoţionantă de jucării de altădată. Cele mai de preţ exponate sunt câteva păpuşi realizate manual din porţelan. Fascinantă este vestimentaţia acestor păpuşi care copiază în detaliu moda anilor în care au fost realizate. Astfel, jucăriile sunt dotate cu lenjerie intimă din dantelă şi cu pantofiori uşori din piele.
În ultimii 25 de ani, muzeul Montagu s-a ocupat cu studiul şi înregistrarea istoriei referitoare la plantele medicinale indigene şi la modul lor de utilizare. Această istorie a fost transmisă pe cale orală de la triburile Khoikhoi la populaţia San şi apoi fermierilor europeni veniţi în districtul Montagu. Grădina a fost cultivată chiar în spatele casei Joubert şi cuprinde peste 120 de plante care au făcut deja obiectul studiului colecţiei „Remedii pe bază de ierburi” a muzeului.
Plantele sunt recoltate cu foarte mare grijă de către personalul angajat în acest scop al muzeului Montagu din regiunile învecinate, apoi tăiate, uscate şi transformate în remedii scoase la vânzare. Acest lucru nu numai că duce la susţinerea financiară a muzeului Montagu, dar este şi o modalitate simplă şi profitabilă de a aminti lumii de patrimoniul natural bogat al regiunii.
Complexul de clădiri KWV al muzeului Montagu a fost achiziţionat în 1990 şi reflectă istoria arhitecturală de inspiraţie rurală a districtului. Faţada clădirilor a fost restaurată în conformitate cu modelul iniţial şi urmează ca aici să fie organizate cât de curând expoziţii permanente de vehicole agricole şi artfecte specifice muncilor fermierilor.
În 2007, în cadrul acestui complex a fost deschis muzeul Galeriilor de Artă. Evenimentul a fost marcat printr-o expoziţie a lucrărilor unui artist de talie mondială, născut chiar în Montagu – Willy Bester. De atunci, aici expun foarte mulţi artişti locali.
Curtea interioară a complexului clădirilor KWV a devenit, treptat, un soi de galerie în spaţiu liber, tot mai multe proiecte culturale având loc aici. În plus, o dată pe lună, chiar în această curte se desfăşoară târgul de noapte care atrage din ce în ce mai mulţi oameni, atât în postura de vânzători, cât şi turişti încântaţi de atmosfera nocturnă.
Alături de consiliul de administraţie al muzeului Montagu acţionează şi o organizaţie non profit numită „Prietenii muzeului” şi care depune eforturi pentru promovarea acestei instituţii şi obţinerea de fonduri prin donaţii. Vizitatorii care doresc să fie la curent cu expoziţiile şi evenimentele culturale ale muzeului Montagu nu trebuie decât să se înscrie în această organizaţie şi să plătească o cotizaţie anuală.