Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” este cel mai vizitat muzeu din România, acest lucru datorându-se faptului că suprafaţa sa înfăţişează istoria satelor din toate regiunile ţării. Muzeul se află în Bucureşti şi este deseori numit simplu „Muzeul Satului”.
Ideea înfiinţării unui muzeu care să prezinte mediul rural al României a apărut în anul 1867, când Alexandru Odobescu a prezentat la Expoziţia Universală de la Paris câteva elemente de arhitectură populară.
Însă un muzeu propriu-zis a fost inaugurat în anul 1906 – Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială. Trei ani mai târziu, în muzeu, a fost expusă Casa Ceauru, un veritabil monument de arhitectură din Gorj. Acest muzeu a fost iniţiativa de care avea nevoie un viitor Muzeu al Satului.
Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” poartă numele unuia dintre cei mai mari sociologi şi folclorişti. Dimitrie Gusti a fost ajutat de mai mulţi specialişti pentru a da naştere acestui deosebit muzeu în aer liber. Lucrările la amenajarea muzeului au început în anul 1936, planurile fiind realizate de Victor Ion Popa, iar fondurile asigurate de Fundaţia Culturală Regală.
De altfel, regele a avut grijă ca lucrările să fie terminate la timp, pentru ca muzeul să fie inaugurat la data la care se sărbătoreau 70 de ani de când fusese întemeiată dinastia de Hohenzollern în ţara noastră.
Inaugurarea a avut loc la data stabilită – pe 10 mai 1936 a fost deschis pentru Carol al II-lea şi invitaţii săi, iar după o săptămână, pentru public. Amenajarea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” s-a făcut într-un timp foarte scurt. Construcţiile au fost dezasamblate şi apoi aduse cu 56 de vagoane de tren, cu căruţe şi cu bărci, până în Bucureşti.
În jur de 130 de meşteri s-au ocupat de reasamblarea lor, aceştia reuşind să le recreeze perfect. Casele au fost aduse din toate regiunile ţării, muzeul fiind împărţit pe zone. De când a fost inaugurat, muzeul a fost luat drept exemplu de către toate muzeele în aer liber din Europa.
Un eveniment interesant în istoria Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a avut loc în anul 1940, când Uniunea Sovietică a înglobat Bucovina şi Basarabia. Autorităţile bucureştene au hotărât să adăpostească mai multe familii de refugiaţi chiar în muzeu.
Aceştia au stat numai doi ani în casele muzeului, hotărârea municipalităţii fiind una foarte controversată. În timpul regimului comunist, muzeul a fost aproape de a fi desfiinţat, pentru că se consideră că satul împiedica evoluţia, că este un stadiu de înapoiere. Însă după căderea acestui regim, muzeul s-a aflat într-un continuu proces de dezvoltare.
Chiar dacă a trecut prin două incendii care au distrus câteva gospodarii, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a reuşit să îşi revină de fiecare dată, iar patrimoniul a continuat să se îmbogăţească. Astăzi, patrimoniul muzeului este alcătuit din peste 300 de monumente tradiţionale, care oglindesc viaţa de ţăran.
Toate construcţiile se remarcă prin originalitate, interiorul lor fiind presărat cu obiecte specifice zonei etnografice din care fac parte. Viaţa satului este o parte importantă din istoria României, având în vedere că, o bună perioadă de timp, o parte semnificativă a populaţiei României a trăit în mediul rural.
Cea mai veche casă din Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” datează din secolul al XVIII-lea, în timp ce cea mai recentă a fost ridicată în secolul al XIX-lea. Pot fi observate şi câteva diferenţe în ceea ce priveşte construcţia caselor: cele din zona de şes au fundaţii joase, în timp ce casele din zona de munte şi de deal au fundaţii înalte, iar casele din zone des cotropite sunt îngropate pe jumătate.
Pe lângă case, în muzeu pot fi văzute şi biserici, anexe gospodăreşti şi instalaţii tehnice (moara de vânt, scrânciob, piua, teasc, etc). Acestea provin din Muntenia, Transilvania, Moldova, Banat, Dobrogea şi Oltenia.
Din fiecare regiune se remarcă o anumită construcţie, deşi toate sunt deosebite şi unice în felul lor. Pentru Muntenia, reprezentativă este gospodăria din Chiojdu, casa fiind ridicată din bolovani, dar cu foişorul din lemn. Transilvania se mândreşte cu casele din Dumitra (ridicată din nuiele lipite între ele cu lut) şi Sălciua (casa cu acoperiş din paie), printre altele.
Oltenia este reprezentată şi de bordeiele din Castranova şi Drăghiceni, iar Dobrogea se remarcă prin cherhanaua din Jurilocva, dar şi prin casa din Ostrov, cu stâlpii de susţinere a prispei bogat decoraţi. Interesante sunt şi gospodăriile unor minorităţi etnice, precum cea a lipovenilor din Jurilocva şi cea a secuilor din Bancu.
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” poate fi vizitat de marţi până duminică, de la orele 9- 19. Muzeul este deschis şi luni, însă monumentele nu. Este percepută o taxă de intrare, redusă pentru elevi şi studenţi, respectiv pensionari şi posesori ai cardului Euro 26. Accesul este gratuit pentru preşcolari, persoane cu dizabilităţi, veterani şi specialişti din muzee. Vizitatorii au la dispoziţie audioghid sau ghid în română şi alte limbi de circulaţie internaţională.
Muzeul găzduiește peste 300 de construcții autentice, fiecare fiind o replică fidelă a caselor tradiționale românești, complete cu mobilier și obiecte de uz casnic corespunzătoare fiecărei regiuni. Arhitectura diversă reflectă bogăția culturală și istorică a României rurale.
Muzeul nu doar că expune patrimoniul arhitectural și cultural, dar organizează și evenimente, ateliere și demonstrații care îi permit vizitatorului să experimenteze tradițiile vii, de la meșteșuguri la gătit tradițional.
