Reprezintă un muzeu memorial, la origine fiind casa în care a locuit Sammy Marks, un om de afaceri recunoscut pentru investiţiile sale importante în domeniul mineritului, al agriculturii şi industriei care au dus la dezvoltarea republicii Sud Africane.

Sammy Marks1

Sammy Marks s-a născut în Lituania, dar cei mai importanţi ani ai vieţii i-a trăit în Africa de Sud unde s-a impus ca unul dintre primii antreprenori ai regiunii. A ajuns la Cape Town, mânat de goana după diamante, însă a preferat să deschidă o companie, Lewis & Marks, împreună cu vărul său şi să îşi încerce norocul în mai multe domenii. Sammy Marks a reuşit să se împrietenească cu preşedintele bur al Africii de Sud, Paul Kruger, căruia i-a câştigat încrederea. A fost cel care i-a recomandat lui Kruger să construiască o şină de cale ferată între Pretoria şi oraşul Maputo, actuala capitală a statului Mozambic. Sammy Marks a condus mai multe afaceri, printre care: o distilerie, o fabrică de conserve şi o fabrică de sticlă, dar s-a implicat şi în dezvoltarea agriculturii. A făcut unele investiţii pe valea râului Vaal şi a adus primele tractoare cu aburi în regiune. Tot el a înfiinţat şi câteva mori de făină. În 1910, Sammy Marks a devenit senator al parlamentului.

După vârsta de 40 de ani, a decis să se căsătorească. Soţia lui a fost o englezoaică cu 20 de ani mai tânără, Bertha Guttman, care i-a născut nouă copii.

Pentru familia lui atât de numeroasă, Sammy Marks s-a văzut nevoit să construiască o vilă enormă, pe cât de spaţioasă, pe atât de luxoasă. Lucrările de construire au început în 1884 şi s-au materializat sub forma uneia dintre cele mai frumoase case în stil victorian din Pretoria. Casa s-a numit Zwartkoppies Hall şi, zeci de ani la rând, a fost scena unor evenimente sociale extrem de vesele. În jurul ei s-au amenajat o crescătorie de păsări, o curte interioară, un teren de tenis şi o sală de biliard. Din cauza numeroaselor petreceri pe care soţii Marks le dădeau aici cu regularitate, bucătăria reprezenta o adevărată fabrică de făcut mâncare. Era prevăzută cu o sobă foarte mare în mijloc, cinci cuptoare şi zece plite. Casa Zwartkoppies Hall a fost locuită până în 1981.

Ultimii proprietari erau copiii şi nepoţii lui Sammy Marks, însă puterea lor financiară nu se compara cu cea a tatălui. Cum vila presupunea cheltuieli foarte mari de întreţinere, moştenitorii au decis să facă o înţelegere cu muzeul de Istorie a Culturii. Acesta a cumpărat o parte din obiectele de mobilier şi piese din averea familiei Marks, iar cu banii obţinuţi, moştenitorii au restaurat casa şi au transformat-o în muzeu, inaugurat în 1986. Însă în 1995, vila a fost vândută muzeului menţionat.

Muzeul Sammy Mark, cum este în prezent cunoscută casa Zwartkoppies Hall, este o construcţie în stil victorian, situată la 20 de kilometri în afara oraşului Pretoria. Deţine 48 de încăperi aranjate de asemenea manieră încât să redea fidel stilul de viaţă al lui Sammy Marks care a trăit aici în perioada 1884 – 1909. Mobilierul, vesela, argintăria, piesele de porţelan şi tablourile au fost reaşezate în interiorul camerelor, exact aşa cum le aranjase proprietarul lor cu mulţi ani în urmă.

Una dintre încăperile cele mai importante ale muzeului Sammy Marks o reprezintă biblioteca şi asta pentru simplul motiv că aici se află titluri extrem de valoroase din domenii foarte variate precum istorie, minerit, agricultură, horticultură, religie, poezie şi beletristică. Biblioteca este mai mult decât spaţioasă, este enormă, având în vedere că a fost amenajată în aşa fel încât să servească ca sală de studiu pentru cei nouă copii ai familiei. Aceştia, şase băieţi şi trei fete, au fost educaţi în primii ani acasă, cu ajutorul profesorilor şi meditatorilor privaţi, apoi trimişi să înveţe în străinătate, la şcolile din Anglia.

Atmosfera de familie veselă, numeroasă şi gălăgioasă este uşor de intuit, datorită unei vaste colecţii de fotografii şi portrete aflate pe pereţii holurilor şi încăperilor din muzeul Sammy Marks.

Tocmai aceşti pereţi reprezintă o altă atracţie extraordinară pentru turişti. Sammy Marks a adus câţiva artişti din Italia pentru a-i zugrăvi pereţii în aşa fel încât să capete aspect satinat. În sala de biliard, spre exemplu, artiştii italieni au realizat câteva picturi splendide pe bucăţi mari de mătase, pe care ulterior le-au lipit de tavan, ducând la iluzia de picturi pe perete.

La exterior, culorile care predomină sunt alb şi roz. În faţa intrării principale, se găsesc numeroase spaţii verzi, cele mai multe marcate de prezenţa trandafirilor.

Pentru că familia era numeroasă şi dispunea de foarte mulţi bani, Sammy Marks a avut un întreg personal de serviciu la discreţia sa. 14 oameni erau angajaţi să se ocupe cu treburile gospodăreşti, cu întreţinerea grădinii şi a terenului de tenis, cu prepararea şi servirea meselor, cu curăţenia şi paza proprietăţii. Evident, toţi aceştia locuiau şi ei în vila Zwartkoppies Hall, camerele lor fiind amenajate sub forma unor anexe exterioare.

Pe lângă grandoarea construcţiei, muzeul Sammy Marks este preţuit în mod special datorită modului în care a fost conservat. Este singurul muzeu din Pretoria în care interiorul a fost menţinut exact aşa cum era el folosit la începutul secolului al XX-lea. Mobilierul nu numai că este cel original, dar este şi păstrat exact în locul în care a fost pentru prima oară aşezat. Din acest motiv, vizitatorii sunt rugaţi cu insistenţă să nu atingă niciunul dintre exponate, toate fiind cele originale, păstrate de la Sammy Marks.

Sammy Marks11

În schimb, la exterior, muzeul Sammy Marks poate fi considerat un loc extrem de dinamic. Aici se pot desfăşura numeroase activităţi de relaxare, gen picnic sub copacii plantaţi pe vremea lui Sammy Marks ori servit masa pe terasa special amenajată într-una dintre grădinile cu trandafiri.

Locul este atât de special şi bine conservat, încât turiştilor li se recomandă să apeleze la serviciile unui ghid, special pentru a înţelege istoria fiecărui mic obiect expus la muzeul Sammy Marks.

Programul de vizită este de marţi până vineri, între orele 10.00 şi 16.00, iar accesul se face pe bază de bilet de intrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.