Unul dintre muzeele naționle ale României ce adună în jur de 189.000 de vizitatori pe an, clasându-se astfel pe locul patru în topul celor mai vizitate muzee din ţară, este Muzeul Ţăranului Român.
Îl poate găsi oricine pe Şoseaua Kiseleff din sectorul 1, Bucureşti. Cu ce se îmbogăţesc cei ce vin să viziteze acest muzeu? Acesta se încadrează în rândul celor de artă şi tradiţii populare. Iar cele mai multe dintre exponate, indiferent sub ce formă sunt, vor să ducă vizitatorul mai aproape de lumea satului.
Până şi clădirea care găzduieşte acest muzeu, ca şi cea a Muzeului Naţional Bruckenthal, spre exemplu, are o importanţă deosebită, fiind un monument. Este construită în stil neoromânesc, fiind ridicată între anii 1912-1941 după planurile arhitectului Ghica Budeşti.
Caracteristicile deosebite ale clădirii sunt legate de elementele decorative şi de zidurile ce imită cărămida roşie. Decoraţiunile de pe faţadă sunt de inspiraţie zoomorfă sau florală. Balustradele, ferestrele şi arcadele îi dau un aer impunător şi o măreţie ce i-a adus faima.
Multă vreme, Muzeul Ţăranului Român a fost cunoscut sub numele de Muzeul de la Şosea. Istoria sa este una lungă şi evoluţia pe care a avut-o de-a lungul timpului l-a făcut să fie astăzi unul dintre cele mai căutate din Bucureşti. De altfel, a primit în 1996 şi premiul EMYA – European Museum of the Year Award.
Am putea spune că istoria sa începe în 1863 când Al.I. Cuza dă o ordonanţă prin care menţionează că atunci când se organizează expoziţii trebuie incluse şi elemente din gospodăria ţărănească. Astfel, este adusă în atenţie importanța pe care o are această categorie prin păstrarea nuanţei culturale româneşti.
Şi urmărind firul istoric de la Muzeul Ţăranului Român ajungem la prima expoziţie muzeistică, evident din timpul lui Al.I Cuza, cea care în România a început să dea tonul preocupărilor în acest domeniu. Este vorba despre colecţia din cadrul Muzeului Naţional de Antichităţi, înfiinţată de Cuza în 1864.
Se pare că unele dintre exponatele muzeului din Bucureşti datează din acea perioadă. Cea mai grea perioadă pentru actualul muzeu a constituit-o perioada comunistă, când în clădirea de pe Kiseleff a fost găzduit Muzeiul Lenin-Stalin şi mai apoi un muzeu în cinstea lui Nicolae Ceauşescu (celelalte obiecte fiind mutate în pivniţe sau încăperi unde riscau să se degradeze). În ceea ce priveşte specificul pe care îl are Muzeul Ţăranului Român, se poate spune că acesta nu este un muzeu etnografic în sensul clasic al cuvântului.
Aici nu se încearcă prezentarea conservată a ţăranului aşa cum se întâmplă în alte muzee, nu este reprezentarea fidelă a credinţelor şi obiceiurilor acestuia. Este, mai degrabă, prezentarea unei spiritualităţi atemporale ce face ca la muzeu să se realizeze diverse activităţi cu bătrâni, copii, să fie lansate cărţi şi organizate evenimente, târguri, precum cele cu specific tradiţional, seri culturale, colocvii.
Poate părea ciudat, dar aici este deschisă şi o librărie, cu siguranţă binecunoscută, cu un concept inedit, şi anume Cărturești. De asemenea, la Muzeul Ţăranului Român sunt expoziţii permanente în 20 de săli, se organizează târguri de meşteri şi, nu în ultimul rând, se dezvoltă proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale. Nu în ultimul rând, se organizează dezbateri şi ateliere de creaţie.
Dintre acestea, amintim Școala Satului unde, în fiecare marţi, miercuri, joi şi vineri, pe lângă dezbateri, se pot consulta, între orele 12-14, arhivele realizate de Fundaţia Arte Vizuale ce prezintă vizual ceea ce înseamnă tradiţia românească.
Tot un parcurs vizual, dar de data asta asupra a ceea ce ne înconjoară, poate oferi şi proiectul Observatorul Vizual. Acest proiect presupune întâlniri periodice între iubitorii de fotografie şi video-documentare care vor să dezbată discursul vizual pe o temă dată.
Acestea sunt programele mai puţin obişnuite pe care le pot găsi şi frecventa vizitatorii la Muzeul Ţăranului Român, dar nu lipsesc de aici nici perspectivele tradiţionale de abordare ale unui muzeu.
Aici, se găseşte cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România, aceasta cuprinzând un număr de 90.000 de mii de piese. Piesele se împart în mai multe categorii şi sunt obiecte de ceramică, textile, obiecte de port, de lemn, obiecte religioase. Spre exemplu, colecţia ce cuprinde obiecte de port are 20.000 de piese.
Multe dintre ele sunt, de fapt, donaţii ale unor persoane importante, precum Regina Maria, Sabina Cantacuzino şi alţii. Nu lipsesc de la muzeu nici obiecte tradiţionale şi importante din gospodărie ce au intrat în patrimoniul acestuia tot în urma unor donaţii.
Aşadar, pot fi admirate dulapuri, colţare, lăzi de zestre, dulapuri masă şi multe altele ce reprezintă toate zonele etnografice ale ţării. Acestea sunt doar în număr de 130 în comparaţie cu obiectele de cult ce sunt în număr de 4.000.
Un alt lucru care face ca Muzeul Ţăranului Român să fie un muzeu special este editura pe care o deţine. Revista tipărită la acesta editură, revista muzeului, numită „Martor”, are ca obiectiv punerea în discuţie a problemelor legate de muzeografie. Aşadar, acestea au fost motivele pentru care Muzeul Ţăranului Român a ajuns să fie declarat muzeul anului 1996 la nivel european şi pentru care merită să fie vizitat.
Muzeul nu este doar un spațiu de expunere, ci și un centru vibrant de educație și cultura. Organizează ateliere, conferințe și evenimente culturale care promovează tradițiile populare și încurajează dialogul intercultural. Aceste activități sunt esențiale pentru păstrarea și revitalizarea patrimoniului cultural românesc.
Prin munca sa, Muzeul Țăranului Român joacă un rol crucial în conservarea și promovarea identității naționale. Atrage vizitatori din toate colțurile lumii, oferindu-le ocazia să înțeleagă și să prețuiască înțelepciunea și frumusețea vieții rurale românești.
