Muzicalul sau teatrul muzical, in acceptia clasica, se refera la acel gen de spectacol care presupune complementaritatea textelor declamate si a celor cantate si pentru care, de-a lungul timpului, s-au folosit o serie de sinonime aproximative – varieteu, cabaret, cafe-concert, “musical comedy”, music-hall etc. In secolul al XIX-lea, la Londra si la New York, muzicalul se apropia mai mult de opera si de opereta, primul spectacol de acest fel pus in scena fiind “The Black Crook”, de Charles Barras, pe Broadway, in 1866, cu o durata de cinci ore si jumatate.
Imediat dupa aceasta data, pe scenele din Marea Britanie si din Statele Unite ale Americii, subiectele pentru un “music-hall” erau mai apropiate de comedie (“musical comedy”), avandu-si radacinile in teatrul de revista, in voga la mijlocul secolului al XIX-lea. La Londra, prima scena de music-hall – “Canterbury Music Hall” – a fost construita in 1852, de catre Charles Morton, supranumit “parintele” muzicalului. Ideea lui Morton este preluata si la Paris, unde, dupa 1880, s-au creat celebrele teatre de divertisment “Folies Bergere”, ” Alhambra”, “Casino de Paris”, “Moulin Rouge”, “Lido”, “Olympia”, devenite simbolul “vietii pariziene” de noapte, in perioada “Anilor nebuni” (1920-1929), de dupa Primul Razboi Mondial, cand lumea, mai ales in marile capitale ale Europei, simtea nevoia sa isi revina dupa traumele dramaticelor conflicte politice si armate.
Teatrele care gazduiau muzicaluri aveau o arhitectura distincta, cu interioare luxoase, din marmura, cu efecte de lumina, amenajate de asa maniera incat invitatii sa poata asista la spectacole in timp ce erau serviti cu meniuri deosebite. Sala “Alhambra” fusese initial sediul Circului Imperial, dar a devenit, sub influenta music-hall-ului american, unul dintre locurile “la moda”, unde au cantat artisti celebri, printre care si, la vremea aceea, tanarul Maurice Chevalier. Sala a fost complet refacuta dupa un incendiu devastator, din 1925, iar in 1967 a fost demolata, pentru a se ridica, aproape pe acelasi loc, o alta sala de spectacole, inaugurata in 2008, si care pastreaza vechea denumire. “Moulin Rouge” ramane insa cea mai cunoscuta sala de music-hall, chiar si in prezent, aici avand loc unele dintre cele mai extravagante spectacole de variete si cabaret.
Termenul de cafe-concert (“caf’conc”), asimilat adeseori muzicalului, este un anglicism, aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea, si a fost definit ca tot ce nu este “opera”, insemnand scheciuri (scenete umoristice), muzica (sansonete, romante), efecte de lumina, dans, acrobatie. Costumele interpretilor, in anii 1900, au inceput sa devina din ce in ce mai indraznete. Dansatoarele de “French cancan” au scandalizat, la inceput, lumea “buna”, fiind considerate nu numai imorale, dar si ca reprezentand un fel de distractie de “balci”. Cu toate acestea, popularitatea muzicalurilor a crescut constant, regasindu-se si astazi in programele teatrelor de pretutindeni.
In Bucuresti, primele caberete si spectacole de varietati, asimilabile muzicalului, au aparut cam in acelasi timp cu cele din capitalele europene, purtand nume sonore, precum ale celor din stralucitorul Paris – cabaretul “Alhambra” (1915), “Moulin Rouge”, “Iunion” (o gradina de vara, de care pomeneste si Caragiale, in unele dintre comediile sale), “Belvedere” sau Teatrul “Carabus”, fondat dupa Primul Razboi Mondial, de marele actor Constantin Tanase.
Incepand cu anii 1950, si in prezent, muzicalul se defineste ca o forma artistica multidisciplinara, in care scenariul (textul) este sustinut de muzica si dans, decor, costume, dar intr-un mod oarecum diferit de opera sau opereta, fiind, mai degraba, o alternativa la acestea. Unul dintre primele veritabile muzicaluri a fost conceput de John Cage, un important muzician al secolului al XX-lea – “Variatiuni II” – spectacolul incepand cu imaginea interpretului, pe scena, lucrand la compozitiile sale muzicale, in timp ce partenera, alaturi, mananca dintr-o portie de spaghetti, adica o imprejurare de viata si un decor banale, folosite ca pretext pentru desfasurarea muzicala, elemente total diferite de imaginea oferita de pretentioasele spectacole de opera. In 1962, de un deosebit succes s-a bucurat grupul “Les Chats Sauvages” (“Pisicile salbatice”), cu un muzical prezentat in SUA, timp de o luna de zile, desi erau cunoscuti, in primul rand, ca interpreti de rock.
La ora actuala, muzicalul ilustreaza o mare varietate de manifestari artistice. Pe de o parte, se continua spectacolele in genul celor traditionale, conservand atmosfera, costumatia, dansul de la inceputul secolului trecut. De exemplu, o trupa teatrala din Paris – “Music-hall Legenda” – in 2013-2014, organizeaza turnee in toata lumea, pentru a face cunoscute marile nume si numere ale muzicalurilor anilor 1900 – cantecele celebre, care au ramas in memoria oamenilor datorita unor artisti ca Maurice Chevalier, Jean Gabin, Edith Piaf, Dalida, Gibert Becaud etc. Pe de alta parte, muzicalurile actuale, in tarile occidentale, tind sa incorporeze forme scenice experimentale, deschise, atat la nivelul scriiturii, cat si al dansului si al muzicii. In Romania, din nefericire, muzicalul autentic a fost aproape uitat, confundandu-se tot mai mult cu spectacolele de varieteu, facute in graba, fara coerenta si fara prea mult talent, pentru amuzamentul unui public destul de putin pretentios.
