Tehnicile moderne observationale care folosesc studii in mai multe lungimi de unda le-au permis oamenilor de stiinta sa reconstituie povesti ale unor obiecte exceptionale, cum este de exemplu NGC 6888, obiect cunoscut sub numele de nebuloasa Semiluna. Singura sursa de energie a acestei nebuloase este puternica stea Wolf-Rayet, cunoscuta sub numele de HD 192163 – este vizibila ca o stea albastra in centrul nebuloasei. Steaua HD 192163 si-a inceput viata stelara in asociatia stelara Cygni OB1, acum aproximativ 4,5 milioane de ani, sub forma unei supergigante de tip O, extrem de luminoasa si de fierbinte. Acum cateva sute de mii de ani, aceasta inceput sa ramana fara rezerva de hidrogen, iar atunci a parasit faza de secventa principala. Steaua s-a umflat pana a atins proportii uriase, devenind o giganta rosie, si a inceput sa elibereze ultimele ramasite de combustibil pe baza de hidrogen intr-un vant stelar cu viteze de pana la 32 000 de kilometri pe ora.

Lipsita de invelisul exterior si cu straturile interioare de heliu expuse, steaua masiva a devenit instabila. Instabilitatea rezultata a dus la faza Wolf-Rayet de pierdere extraordinara de masa de la suprafata stelei. Pierderea de masa are loc intr-un ritm furios, sub forma unui vant stelar puternic ce calatoreste cu viteze de pana la 4,8 milioane de kilometri pe ora. In timpul fazei Wolf-Rayet, steaua pierde o masa echivalenta cu cea a soarelui, la fiecare 50 000 de ani. Faza Wolf-Rayet va dura cateva sute de mii de ani (cam la fel ca faza de giganta rosie). Conform modelelor astronomice, nebuloasa Wolf-Rayet ar trebui sa fie vizibila timp de inca 10 000 de ani (ceva mai putin decat viata unei nebuloase planetare). Se crede ca HD 192163 isi va incheia existenta intr-o explozie uriasa de supernova, in termen de 100 000 de ani. Nebuloasa Semiluna le-a oferit astronomilor o ocazie unica de a studia o stea aflata in faza de pre-supernova.

Steaua Wolf-Rayet si nebuloasa M1-67 di jurul ei, Foto: en.wikipedia.org
Steaua Wolf-Rayet si nebuloasa M1-67 di jurul ei, Foto: en.wikipedia.org

Wolf-Rayet

Stelele Wolf-Rayet au fost descrise pentru prima oara de catre Charles Wolf si Geroges Rayet, in anul 1867, acestia fiind cei care i-au detectat liniile ample de emisie. Abia mai tarziu a devenit clar faptul ca liniile de emisie ale acestor stele indicau o atmosfera groasa aflata in expansiune. Viteza uriasa de expansiune a materialului stelar ce provine de pe suprafata unei stele Wolf-Rayet depaseste viteza de evadare a stelei, creand un vant stelar feroce si o pierdere de masa abundenta. Faza Wolf-Rayet reprezinta stadiul evolutiv tarziu al stelelor care au masa initiala de peste 30 de mase solare. Peste 50% din stelele Wolf-Rayet sunt asociate cu emisii nebulare, multe dintre ele fiind bule sau invelisuri create de vanturile stelare. Primele trei nebuloase Wolf-Rayet raportate au fost NGC 2359, nebuloasa Semiluna (NGC 6888) si S306 (Johnson si Hogg 1965).

Citește și:  Bunatatile de pe masa din Ajunul Craciunului

Invelisul de gaz fierbinte care se extinde rapid datorita vantului stelar se ciocneste in cele din urma cu norul de gaz inconjurator care se misca mai lent – mare parte din acest nor de gaz a fost ejectat cu mii de ani in urma, in timpul fazei de giganta rosie a stelei. Forta coliziunii creeaza un soc complex care elibereaza energie in multe unde de lungime diferite (inclusiv culorile stralucitoare ale spectrului vizual). Rezultatul acestui proces dinamic este invelisul de gaz stralucitor pe care il cunoastem sub numele de nebuloasa Semiluna.

Structura fizica a nebuloasei Semiluna este sub forma unui invelis oblic ce masoara 25 x 16 ani lumina in dimensiune. Materialul pierdut de HD 192163 in timpul fazei sale de giganta rosie a fost maturat de vantul stelar rapid din timpul fazei Wolf-Rayet. Ulterior, invelisul s-a subtiat si s-a fragmentat, devenind ionizat de fluxul de ultraviolete al stelei centrale. In prezent, nebuloasa consta intr-o retea de aglomerari si filamente care stralucesc datorita campului ionizant al stelei centrale. Invelisul pare sa fie extrem de permeabil la emisia ionizanta, intrucat numai 2% din fotonii proveniti de la steaua centrala sunt procesati de nebuloasa. Fotonii care scapa ionizeaza norii subtiri care inconjoara nebuloasa.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.