In mod similar cu dealurile de gresie care au supravietuit eroziunii peisajului din jurul lor, la fel, pilonii ceresti de gaze ai nebuloasei Vulturul au ramas intacti si relativ protejati de puterea de evaporare a radiatiei ultraviolete produsa de stelele masive din apropiere. Pilonii afiseaza efectele eroziunii lente printr-un proces cunoscut sub numele de “fotoevaporare”, in care gazul mai putin dens se evapora incet de la suprafata pilonilor, expunand astfel materialul mai dens aflat adanc in interiorul structurilor de tip globula. Globulele in sine sunt cunoscute sub numele de “Globule Gazoase de Evaporare”. Potopul de radiatii ultraviolete provenite din roiul stelar tanar NGC 6611, ilumineaza si, in acelasi timp, contribuie la evaporarea suprafetei globulelor, producand formele tridimensionale fascinante pe care le vedem in nebuloasa Vulturul.
Protostelele s-au format in interiorul Globulelor Gazoase de Evaporare timp de mii de ani, insa cresterea lor a fost oprita deoarece coconii de gaz care le alimentau cresterea s-au evaporat. Cel mai adesea, protostelele timpurii nu sunt observate in mod direct, fiind ascunse de praf si gaz pana cand acestea devin stele de secventa principala. Nebuloasa Vulturul reprezinta o ocazie rara in care astronomii pot observa aceste stele tinere, pe masura ce apar prematur din pilonii aflati in curs de evaporare. De fapt, stelele tinere care apar din globulele care se evapora ar putea fi cele mai timpurii etape ale protostelelor de clasa O care au fost observate vreodata.
Pilonii nebuloasei – „trompele de elefanti”
Pilonii nebuloasei Vulturul sunt iluminati de stelele din clusterul tanar si masiv NGC 6611, care este situat la aproximativ 6,5 ani lumina distanta de acestia. Clusterul, care are varsta de aproximativ 6 milioane de ani, contine in jur de 12 stele fierbinti de tip O care genereaza un camp de radiatie intensa. Stelele din NGC 6611 fac parte din asocierea stelara Ser OB1 si, desi cele mai batrane stele au in jur de 6 milioane de ani, cea mai mare parte din cluster a luat nastere in timpul unei explozii stelare recente care a avut loc acum aproximativ 2 milioane de ani. Populatia clusterului include una din cele mai mari populatii cunoscute de stele aflate in faza de pre-secventa principala, ceea ce indica faptul ca formarea stelelor in nebuloasa Vulturul continua si in prezent. Complexul vizibil al nebuloasei este doar o mica parte dintr-un nor molecular imens cunoscut drept W37, care este situat in bratul Sagittarius al galaxiei Calea Lactee.
Nebuloasa Vulturul este cunoscuta drept o regiune de fotodisociere. In cadrul unor asemenea regiuni exista o structura de baza a stratificarii, in functie de distanta de la gaz pana la stelele ionizante. In apropiere de stelele ionizante, gazul de hidrogen devine extrem de ionizat si se mentine la o temperatura de echilibru de aproximativ 10 000 de grade Kelvin. La marginea acestei regiuni, unde campul de radiatii ionizante isi pierde o parte din intensitate, exista un front subtire de ionizare care separa gazul ionizat (HII) de gazul atomic (H1). Dincolo de frontul de ionizare, gazul din regiunea de fotodisociere este pastrat atomic de catre fotonii care nu au suficienta energie pentru a ioniza gazul, dar sunt indeajuns de energetici pentru a disocia hidrogenul molecular (H2). Dincolo de regiunea de fotodisociere, gazul ramane molecular. Aceasta stratificare simpla devine mult mai complexa atunci cand exista situatii unde pilonii de material molecular patrund in nebuloasa ionizata (ca in cazul nebuloasei Vulturul).
Originea pilonilor fotoionizati sau a “trompelor de elefanti”, cum mai sunt numiti acesti piloni, este un subiect controversat in cadrul astronomilor. Aceste “intruziuni” de gaz molecular in nebuloasa ionizata sunt regiuni importante de formare a stelelor si au dat nastere mai multor teorii concurente cu privire la originea lor. Una dintre teorii sustine ca pilonii sunt structuri relativ tinere, care reprezinta nucleele preexistente ale gazului molecular, nuclee care au devenit instabile si au inceput sa se prabuseasca acum aproximativ 100 000 de ani. Teoriile mai recente sugereaza ca acesti piloni ar putea fi niste structuri destul de stabile care pot exista intr-o stare de echilibru pentru perioade de timp mai mari de 500 000 de ani. Noile constatari sugereaza ca, mai degraba decat sa fi fost prezenti in norul molecular original, pilonii ar fi putut sa-si aiba originea in instabilitatile si perturbatiile care s-au dezvoltat in cadrul regiunii HII.
VIDEO:
