Necropola crestina timpurie din Pecs, Ungaria, cu ale sale capele memoriale si camere funerare, reprezinta o dovada remarcabila a tariei si credintei comunitatilor crestine din perioada romana tarzie. Aceasta necropola ilustreaza unicitatea artei crestine sepulcrale si stilul arhitectural din provinciile romane de nord si de vest. Partea Ungariei moderne, care se afla la vest de Dunare, a fost ocupata de oameni inca din perioada neolitica, iar in secolul 1 d.Hr. aceasta zona a fost adaugata Imperiului Roman, ca parte din provincia Panoniei.
Orasul Pecs (in vremea aceea era cunoscut sub numele de Sopianae) a fost fondat pe versantul sudic al masivului Mecsek, in secolul al 2-lea, de catre colonisti ce proveneau din vestul Panoniei si Italia (acestia s-au amestecat cu popoarele indigene ilirico-celtice). La sfarsitul secolului al 3-lea, acest oras a devenit sediul central al guvernatorului civil (praeses) a noii provincii, numita Valeria. Sopianae a fost deosebit de prosper in secolul al 4-lea, datorita faptului ca se afla la intersectia a mai multor rute comerciale si militare importante.
Sapaturile arheologice au scos la iveala o serie de cladiri publice construite in zona forumului in aceasta perioada. De asemenea, tot in aceasta perioada, orasul a devenit si scaunul arhiepiscopiei. In partea de nord este situata necropola crestina timpurie din Pesc, Ungaria, unde se gasesc numeroase morminte crestine ce dateaza din secolul al 4-lea. In perioada post romana, pana in secolulal 8-lea, necropola crestina timpurie din Pecs, Ungaria, a servit drept adapost pentru diferite grupuri de huni, avari si germani. Abia in secolul al 9-lea, crestinismul a fost restabilit in oras.
Sfantul Stefan (regele Stefan I) si-a stabilit aici una din cele 10 episcopii, in anul 1009, cel mai probabil fiind influentat de necropola crestina timpurie din Pecs, Ungaria. Cella Trichora a fost restaurata si i s-a redat statutul de capela. Complexul episcopal fortificat a fost extins si reconstruit in secolele ce au urmat, iar in incinta sa, regele Laszlo I cel Mare a instituit prima universitate din Ungaria in anul 1367. Orasul medieval a crescut in afara zidurilor complexului episcopal, si a fost la randul sau fortificat in secolul al 15-lea, ca protectie impotriva amenintarii turcesti care era in crestere.
In ciuda luptelor eroice ale monarhilor, care s-au intins pe mai bine de un secol, toata partea centrala a tarii a fost cucerita de catre otomani la mijlocul secolului al 16-lea. Castelul episcopal de la Pecs a devenit atunci centrul administrativ al unui sandjak. Cea mai mare parte a locuitorilor unguri ai orasului au fugit, si au fost inlocuiti de musulmani din Turcia sau Balcani. Acestia au demolat bisericile si manastirile (cu exceptia catedralei) si au folosit materialele de constructie pentru a-si cladi moschei si alte cladiri islamice. Zidurile orasului au fost intarite cu bastioane.
Orasul Pecs a fost eliberat de sub dominatia otomana in anul 1686, devenind parte din Imperiul Habsburgic. Episcopia a fost restabilita, iar orasul a fost repopulat cu unguri si colonisti germani. Moscheile si alte cladiri musulmane au fost transformate in cladiri crestine, desi baile (hamamuri) au continuat sa fie utilizate pentru o perioada considerabila de timp. Fortificatiile din jurul orasului au fost demolate, iar orasul a inceput capete un aspect baroc. Acesta a fost desemnat centru administrativ al regiunii si au fost construite noi cladiri publice. Pecs si-a castigat independenta fata de statul episcopal in anul 1780. In secolul al 19-lea, acest oras a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa in calitate de centru comercial, si a fost “impodobit” cu numeroase cladiri construite in stilurile arhitecturale ale acelei perioade (clasic, romantic, art nouveau).
Necropola crestina timpurie din Pecs, Ungaria, a fost descoperita in timpul sapaturilor arheologice, care au inceput acum 2 secole, in zona din fata catedralei, care fusese terasata in Antichitate. Aceasta necropola consta in 16 monumente funerare, dintre care unele sunt cu adevarat remarcabile. Prima camera funerara, descoperita in anul 1782, dateaza din secolul al 4-lea si consta intr-o capela ce se afla deasupra nivelului solului, camera funerara propriu-zisa ce se afla in subteran (unde se afla picturi murale religioase), si un mic vestibul care duce la camera mortuara.
Cea de-a doua camera funerara gasita in necropola crestina timpurie din Pecs, Ungaria, este o structura cu doua etaje, cu pereti din calcar si bolti din caramida. Pe peretele nisei sculptate mai sus de sarcofag, se afla o picture murala ce reprezinta un ulcior de vin si un pahar, simbolizand setea sufletului care calatoreste spre taramul de dincolo. Cella Trichora este o capela elaborata, al carei centru este de forma dreptunghiulara, si in care se gasesc 3 abside si un pronaos. Absida de est are o podea ridicata si a fost probabil un altar.
Cella Septichora este o cladire sepulcrala cu 7 abside, care insa nu a fost utilizata pentru inmormantari. Aceasta dateaza de la sfarsitul perioadei romane, din anii 430. Mausoleul crestin timpuriu este o camera de inmormantare prin care se intra printr-un pronaos surmontat de o biserica cu un singur naos si cu o absida la capatul estic. Peretii nordici, estici si sudici sunt decorati cu picturi murale ce reprezinta teme biblice. In necropola crestina timpurie din Pecs, Ungaria, se mai afla si capela in jurul careia se gasesc peste 100 de morminte ce dateaza din secolele 4 si 5.
Mormantul dublu pictat este un mormant dublu cu frontoane, unde se gasesc picturi murale ale unor simboluri crestine, pictate in culorile rosu, galben si carmin pe un fond alb. In mormantul comun se gasesc 14 morminte, separate intre ele prin pietre si caramizi. Pe fragmente de piatra si caramizi se pot vedea nume, presupuse a apartine unei singure familii. Necropola crestina din Pecs, veche de 1600 de ani, afiseaza practicile funerare ale romanilor si cultul mortilor. In afara Romei, in orasul Pecs se afla cel mai mare si cel mai bine pastrat ansamblu crestin timpuriu de acest tip. Valoarea sa este sporita de faptul ca aceste structuri din secolul 4 au ramas in aceeasi stare in care se aflau si in timpul marilor migratii.
