Nicolae şi Filofteia sunt două nume prezente în calendarul creştin-ortodox şi care se sărbătoresc în două zile succesive – în data de 6 decembrie (Sfântul Nicolae) şi 7 decembrie (Sfânta Muceniţă Filofteia).
Numele Nicolae provine din limba greacă – Nikolaos (din “nike” – “victorie”/ “nikao” – “ a învinge” şi “laos” – “oameni”), însemnând , aşadar, “victoria oamenilor”/ “poporul învingător”/ “izbânda neamului”/ “obşteasca biruinţă”. Este cunoscut şi ca “Nicolae de Mira”, deoarece, în perioada creştinismului timpuriu, a fost episcop în oraşul maritim antic, grecesc, Mira, din Asia Mică.
Sfântul Nicolae s-a născut în Patare, în provincia Lycie (în sudul Turciei de astăzi). Nu se cunoaşte exact data naşterii sale, dar se pare că, în anul 325, a participat la primul sinod ecumenic de la Niceea, ca mare apărător al ortodoxiei şi că s-a stins din viaţă în anul 340. În diverse texte apocrife este menţionat începând cu secolul al VI-lea, iar după secolul al IX-lea este foarte prezent în iconografia bisericilor creştine din Orient, în special în cele de rit bizantin, inclusiv cele din Ţările Române. În Occident, popularitatea sa a crescut mai ales după anul 1087, când moaştele sale au fost aduse la Bari, în sudul Italiei.
Sfântul Nicolae in legende
Despre Sfântul Nicolae/ Moş Nicolae/ Sân (Sfântul) Nicoară circulă nenumărate legende. Unele spun că s-a născut într-o familie bogată şi că, după moartea părinţilor săi, ar fi împărţit toată averea săracilor şi că se ocupa în special de soarta celor necăjiţi şi de copii. Alte legende spun că Sfântul Nicolae a apărut în visele împăratului Constantin cel Mare, cerându-i să scape de la moarte trei ostaşi sau că a ajutat pe fiicele unui nobil scăpătat să-şi găsească soţi. Când a venit rândul celei de-a treia fiice, nobilul ar fi stat la pândă să vadă cine le lăsa câte o punguţă cu aur, împărtăşind apoi tuturor secretul. De atunci, când oamenii primeau daruri, aveau grijă să-i mulţumească Sfântului Nicolae.
În tradiţia românească, Sfântul Nicolae sau Sân Nicoară este înfăţişat/ imaginat călare pe un cal alb sau păzind Poarta Cerului, la apus, pentru ca soarele să nu lase lumea în întuneric. Dacă îşi scutură barba mare şi albă, atunci începe să ningă. Se mai spune că el are câte un dar pentru fiecare copil, de aceea, în seara de ajun de Sfântul Nicolae, ghetuţele trebuie lustruite şi puse la geam.
Sfântul Nicolae este şi protectorul marinarilor şi al corăbierilor, pentru că alte legende spun că atunci când Sfântul Nicolae călătorea pe mare, încercând să ajungă la Ierusalim, s-a rugat la Dumnezeu să oprească furtuna şi ruga i-a fost ascultată. De atunci, când corăbierii au de înfruntat furtuni, se roagă Sfântului Nicolae, pentru a trece de primejdie.
În România, numele Nicolae şi derivatele masculine şi feminine ale acestuia sunt extrem de populare, peste 800 000 de români sărbătorindu-şi ziua onomastică la data de 6 decembrie, dintre care peste 500 000 de bărbaţi, restul, femei.
Filofteia/ Filoteea. Sfânta Muceniţă Filofteia
Numele Filofteia este tot de origine grecească, însemnând “iubitoare de Dumnezeu”. Sfânta Muceniţă Filofteia s-a născut în sudul Dunării, în apropiere de Veliko Târnovo (Bulgaria de azi), la începutul secolului al XIII-lea, într-o familie de ţărani. Rămasă orfană de mamă, Filofteia se stinge din viaţă la numai 12 ani, din pricina tatălui, care nu numai că o pedepsea permanent pentru faptele de milostenie făcute de copilă faţă de cei săraci, dar, într-una din zile, a lovit-o cu toporul, rănind-o la un picior, rana aducându-i sfârşitul.
Se spune că locul în care s-a prăbuşit Filofteia s-a umplut de lumină, iar în momentul în care arhiepiscopul şi autorităţile cetăţii au vrut să-i ridice trupul, nu putut nici să-l mişte, oricât l-au implorat pe Dumnezeu să-i înveţe ce să facă. Atunci au înţeles că trebuie ales alt loc în care să se odihnească moaştele Sfintei Filofteia şi au început să rostească numele bisericilor şi manăstirilor din sudul şi nordul Dunării.
Moaştele Sfintei Filofteia, potrivit legendelor, nu s-au lăsat duse decât la Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Domnitorul Radu Vodă a pornit de îndată cu alai şi a adus moaştele la Biserica Domnească, unde au stat până a fost zidită Mănăstirea Curtea de Argeş, în vremea lui Neagoe Basarab, “una dintre minunile lumii”, “un giuvaier” de artă şi arhitectură religioasă medievală (după cum aprecia Paul de Alep, cleric şi cronicar din sec. al XVII-lea). Lucrările la construcţia mănăstirii au fost încheiate în 1517, fiind sfinţită în acelaşi an, la 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Aici au fost mutate moaştele Sfintei Filofteia, în prezent aflându-se în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş, de unde veghează asupra locurilor şi oamenilor.
Pentru toţi cei care poartă aceste nume, La mulţi ani!
