Norul Oort este un nor sferic imens care inconjoara sistemul planetar si se extinde pana la aproximativ 3 ani lumina distanta de soare (in jur de 30 de trilioane de kilometri). Aceasta distanta vasta este considerata a fi marginea sferei de influenta fizica, dinamica sau gravitationala a soarelui. In interiorul norului, cometele se afla in general la zeci de milioane de kilometri distanta una de alta. Acestea sunt slab legate de soare, iar stelele care trec pe langa ele si alte forte le pot schimba orbita cu usurinta, trimitandu-le in interiorul sistemului solar sau in spatiul interstelar. Acest lucru este adevarat mai ales in cazul cometelor aflate la marginile Norului Oort. Se crede ca structura norului consta intr-un nucleu relativ dens care se afla in apropiere de planul eclipticii si isi reface treptat granitele exterioare, creand o stare de echilibru. O sesime din aproximativ 6 trilioane de obiecte de gheata si comete se afla in regiunile exterioare ale norului, in timp ce restul se gasesc in nucleul relativ dens.
In plus fata de perturbatiile stelare, unde Norul Oort al unei stele trece prin sau aproape de Norul Oort al soarelui nostru, exista influentele norilor moleculari uriasi si ale fortelor mareice. Un nor molecular urias este de departe mult mai masiv decat soarele. Acesta este o acumulare de hidrogen rece, care reprezinta locul de nastere al stelelor si al sistemelor stelare. Acesti nori sunt intalniti rar (o data la 300-500 de milioane de ani), insa, atunci cand sunt intalniti, ei pot redistribui cometele din Norul Oort intr-un mod violent. Fortele mareice care afecteaza Norul Oort provin de la stelele din discul galactic al Caii Lactee, cu o anumita atractie din centrul galactic.
Mareea rezulta din faptul ca soarele si cometele se afla la distante diferite de aceste cantitati masive de materie. Forta acestor maree asupra cometelor este mai mare decat perturbatiile stelelor care trec prin Norul Oort, iar cometele care se afla la peste 200 000 de unitati astronomice sunt usor de pierdut in spatiul interstelar. Aceasta atractie contribuie la starea de echilibru, care reaprovizioneaza cometele exterioare care sunt distribuite aleatoriu, departe de planul ecliptic.
Cometele din Norul Oort
Masa totala a cometelor din Norul Oort este estimata a fi de 40 de ori mai mare decat masa Pamantului. Se crede ca aceasta materie provine din zone aflate la distante diferite de soare si, prin urmare, cu temperaturi diferite, ceea ce explica diversitatea observata in compozitia cometelor. Norul Oort este o sursa de comete cu perioada lunga si, posibil, de comete intermediare cu o inclinatie mai mare, care au fost trase in orbite cu perioada mai scurta de catre planete (de exemplu, cometele Halley si Swift-Tuttle). Cometele isi pot schimba orbita si datorita jeturilor de gaz si praf care sunt expulzate in timp ce se apropie de soare. Desi deviaza de la curs, cometele au orbite initiale cu intervale diferite, de la 200 de ani pana la un milion de ani sau mai mult. Cometele care intra in regiunea planetara pentru prima oara, provin de la o distanta medie de 44 000 de unitati astronomice.
Cometele cu perioada lunga pot aparea in orice moment si pot veni din orice directie. Cometele luminoase pot fi vazute, de obicei, o data la 5-10 ani. Doua comete recente provenite din Norul Oort au fost Hyakutake si Hale-Bopp. Hyakutake avea o dimensiune medie, insa a ajuns aproape de Pamant (15 000 000 kilometri), ceea ce a facut-o sa para extrem de spectaculoasa. Hale-Bopp, pe de alta parte, a fost o cometa neobisnuit de mare si de dinamica, de zece ori mai mare decat Halley la distante comparabile fata de soare, ceea ce a facut-o sa para extrem de luminoasa, chiar daca nu s-a apropiat la mai mult de 1,32 unitati astronomice de Pamant (197 000 000 kilometri).
Recunoasterea Norului Oort a oferit raspunsul la vechile intrebari: “Ce sunt cometele si de unde provin acestea?”. In anul 1950, Jan H. Oort a dedus existenta Norului Oort din dovezile fizice ale cometelor cu perioada lunga care au intrat in sistemul planetar. Acest astronom olandez, care determinase rotatia galaxiei noastre in anii 1920, a interpretat distributia orbitala a cometelor cu ajutorul a numai 19 orbite cometare masurate si a recunoscut cu succes locul de unde proveneau acestea. De atunci, datele suplimentare colectate i-au confirmat studiile, ceea ce a dus la extinderea cunostintelor noastre legate de Norul Oort.
VIDEO:
.){kind=link}