Nucleul accumbens, o structură cerebrală excepţională. De ce suntem sensibili la recompensă?

Nucleul accumbens este o structură cerebrală excepţională, a cărei existenţă o ignorăm sau despre care ştim foarte puţin, deşi face parte dintr-un sistem complex, care ne ajută să găsim motivaţia pentru a atinge un obiectiv, are un rol esenţial în învăţarea (de orice fel) prin recompensă, în efectul placebo, în modul în care gestionăm dependenţele, sentimentele de plăcere, fericire, frică , entuziasm etc.

De multe ori nu suntem conștienți de existența anumitor regiuni ale creierului, deşi cunoașterea funcției fiecărei zone ne-ar permite să învățăm puțin mai multe despre comportamentele, despre motivațiile și impulsurile noastre.

Cui nu i s-a întâmplat să “simtă” că, în ciuda unor eşecuri, merită efortul de a face un anumit lucru? Sau să se bucure de o “răsplată” după o perioadă susţinută de muncă sau la sfârşitul unei zile solicitante, fie că este vorba de o mică plăcere culinară sau de momente de relaxare – o plimbare, lectura unei cărţi, un film, o întâlnire cu prietenii etc.?

Bucurii, plăceri mai mari sau mai mici, toate fac parte dintr-un “circuit al recompensei”, în care nucleul accumbens are un rol esenţial, pentru că, datorită acestei structuri simțim plăcere, învățăm lucruri noi și găsim motivație în fiecare zi. Fără nucleul accumbens ne-am pierde energia interioară, care ne face oameni și ne conferă puterea de a ne stabili obiective de atins – obiective personale, emoționale, de învățare, nutriționale s.a.m.d.

Ce este nucleul accumbens?

Nucleul accumbens este un centru cerebral despre care şi oamenii de ştiinţă mai au multe lucruri de aflat. Deocamdată se ştie că principala sa funcție este de a activa motivația. Mai mult, este reponsabil de transformarea voinței, a sentimentelor de optimism și de împlinire într-un răspuns comportamental, adică în acţiune.

Este o structură simetrică, în sensul că fiecare emisferă cerebrală are un nucleu accumbens, situat într-o zonă subcorticală (sub cortexul cerebral – scoarța cerebrală), pe ceea ce, în limbajul de specialitate, se numeşte “calea mezolimbică”.

Cel mai important este faptul că funcționarea nucleului accumbens se bazează, în principal, pe doi neurotransmițători esențiali: dopamina (o substanță care ajută la transmiterea informației între neuroni, “hormonul plăcerii şi al recompensei”) și serotonina (supranumită şi “hormonul fericirii”, cu funcţii multiple, printre care şi reglarea stării de spirit, stimularea memoriei şi a funcţiilor cognitive, reducerea anxietăţii şi controlul calităţii somnului). Aceşti doi neurotransmiţători – dopamina şi serotonina – de care depinde şi funcţionarea nucleului accumbens “lucrează” împreună şi influenţează multe alte funcţii din organism.

Până nu demult se credea că nucleul accumbens este responsabil doar pentru stimularea noastră ori de câte ori creierul înțelege că avem experiențe pozitive și pline de satisfacții, dar acum se ştie că este legat și de situații adverse sau neplăcute, pentru că, în astfel de împrejurări, această structură cerebrală se activează pentru a ne scăpa de situaţia respectivă.

Nucleul accumbens – parte dintr-un sistem complex

Structura nucleului accumbens arată că este alcătuit dintr-o parte centrală (un fel de “inimă” a nucleului) şi o parte ventrală (“cochilia”) care au morfologii şi funcţii diferite. Prin “cochilie”, nucleul accumbens stabilește o legătură cu sistemul limbic (implicat în emoţii, comportament, memoria pe termen lung) și cu lobul frontal (situat în partea din față a fiecărei emisfere cerebrale), funcţionând ca un fel de “punte”, reglând dopamina, serotonina, glutamatul etc..

Partea centrală a nucleului accumbens activează o mare parte a acțiunilor și deciziilor care au o semnificație emoțională. Altfel spus, ori de câte ori simțim că motivația ne împinge să ne ridicăm de pe scaun pentru a face sau a realiza ceva, trebuie să ne amintim că nucleul accumbens este cel care se află în spatele acelui impuls.

Care sunt funcțiile nucleului accumbens?

La modul general, aşadar, nucleul accumbens pune în mișcare tot ce ține de motivație, plăcere sau dorinţa de succes. Totuși, având în vedere marea sa implicare “emoțională”, are mult mai multe funcții punctuale, cum ar fi:

• Ne ajută să planificăm – datorită conexiunii nucleului accumbens cu cortexul cerebral, reușim să creăm obiective, să concepem planuri pentru atingerea unui scop;
• Are rol în evaluarea situațiilor de viaţă, deoarece este conectat la memoria noastră emoțională, datorită căreia reușim să analizăm, prin raportare la experiențele trecute, anumite situații pentru a ajusta schimbările, să ne dăm undă verde sau să decidem dacă este mai bine să amânăm anumite provocări sau obiective.
• Ne este de ajutor să în învăţare, în integrarea informațiilor noi. Motivația și învățarea merg întotdeauna împreună. Înţelegerea, integrarea și memorarea ar fi lipsite de sens fără această componentă emoțională a nucleului accumbens.
• Controlează senzaţia de plăcere – această structură nu este singura legată de senzaţia de plăcere. Cu toate acestea, nucleul accumbens joacă un rol cheie în motivație, în relație cu sistemul de recompensă neurochimic. Totul se datorează legăturii sale cu căile dopaminei, acest neurotransmițător legat de plăcere, fericire și dependență. Disfuncția acestor căi poate fi implicată în multiple boli și tulburări, precum boala Parkinson, tulburarea de deficit de atenție, hiperactivitatea, dependențe de diverse feluri, sindromul picioarelor neliniștite (RLS) etc.

Alte situaţii în care este implicat nucleul accumbens

Cercetări recente arată că această structură cerebrală este responsabilă, de exemplu, şi pentru tendinţa noastră de a privi doar chipurile pe care le considerăm atractive din punct de vedere fizic şi, mai mult, să credem că oamenii mai “atrăgători” (dintr-un punct de vedere, evident, subiectiv) sunt mai de încredere, mai competenți și chiar mai inteligenți decât ceilalţi.

Diverse alte experimente au condus, indirect, şi la alte constatări – o creștere a activității dopaminei ar putea îmbunătăți capacitatea organismului de a descompune zahărul, deci ar avea un efect benefic asupra diabetului de tip 2, iar stimularea profundă a creierului (implicit a nucleului accumbens) ar putea conduce la terapii mai puțin invazive, care vizează eliberarea de dopamină, atât de necesară în diferite afecțiuni precum boala Parkinson, anxietate, depresie, tulburare bipolară, ADHD, diferite fobii etc.

Se pare că nucleul accumbens, ca parte a mecanismelor complexe care au loc în creier, are rol şi în emoţiile profunde, unele pozitive, provocate, de exemplu, de ascultarea unei bucăţi muzicale preferate, sau negative, ca în cazul dependenţilor de droguri, de alcool sau al pasionaţilor de jocuri de noroc, când câştigă, activarea senzaţiei de satisfacţie şi de plăcere din acele momente făcându-i si pe ei dependenţi de respectiva indeletnicire. Disfuncţionalităţi la nivelul nucleului accumbens pot conduce şi la cazuri de depresie, caracterizate de incapacitatea de a susţine emoţii pozitive.

Sistemul de recompensă şi mecanismele cerebrale

Sistemul de recompensă sau sistemul hedonic, din care face parte şi nucleul accumbens, este esențial pentru supraviețuire, deoarece oferă motivația necesară pentru realizarea acțiunilor sau comportamentelor adecvate, permițând conservarea individului și a speciei (asumarea riscurilor necesare supraviețuirii, căutarea hranei, reproducere, evitarea pericolelor s.a.m.d.)

Recompensele sau pedepsele nu sunt întotdeauna percepute conştient – acestea pot modifica stările emoționale și comportamentele şi fără ca o persoană să-si dea seama de acest lucru. Altfel, unele motivații/ recompense și plăceri (sau neplăceri) sunt modulate de starea organismului (foame, sațietate, oboseală etc.) și de preferințele (sau aversiunile) învățate. De pildă, mâncarea este mai apetisantă la începutul unei mese decât la sfârșit, un aliment preferat, a cărui degustare a fost urmată de indigestie, poate provoca ulterior dezgust etc.

De asemenea, cunoaşterea unor astfel de mecanisme ne arată şi cât de importantă este dimensiunea emoţională care ne ghidează în mare măsură acţiunile – un sentiment puternic, o cauză nobilă, un scop care să fie prezent în minte constant, astfel încât nicio îndoială, nicio critică, nicio dificultate să nu ne facă să renunţăm.

Este o evidență – creierul uman și fiecare dintre părțile care îl alcătuiesc sunt absolut excepţionale. Este vorba despre un mecanism perfect, în care fiecare zonă îndeplinește o funcție concretă, precisă, toate fiind însă interconectate. Nucleul accumbens este o parte mai mult decât privilegiată a acestui mecanism complex, fără de care noi, oamenii, am fi cu totul altfel sau nu am fi.

Chiar şi în aceste condiţii în care multe mecanisme ale creierului au fost descifrate, controlul motivațional, înţelegerea demotivării, sistemul de recompensă sunt doar parțial înțelese şi se pare că afirmaţia unui filosof german din secolul al XVIII-lea, Georg Christoph Lichtenberg, rămâne încă valabilă – “Nimic nu este mai de neînțeles decât sistemul de motivații din spatele acțiunilor noastre”.