Numărul 42 este considerat un număr magic, un număr care ar putea fi răspunsul la marile întrebări despre Viaţă, despre Univers, despre Tot. În toate timpurile, omul a fost preocupat, fascinat de sensul existenţei sale în lume, de tainele Universului din care facem parte.

În funcţie de epocă, s-au căutat răspunsuri la întrebări fundamentale, explicaţii despre realitate şi reprezentarea ei în spirit, despre Marele Adevăr, despre esenţa a ceea ce este obiectiv, dincolo de percepţiile subiective, dincolo de voinţa individuală, de conştiinţă, de bun, frumos, rău său urât.

Civilizaţia a modelat un anumit fel al omului de a gândi despre realitate, definind-o ca pe ceva ce există în afara conştiinţei umane şi independent de aceasta. Pe de altă parte, dacă un om este, până la urmă, suma experienţelor sale, “realitatea” lui este diferită de a celorlalţi.

Numărul 42 – de la religie, numerologie, science-fiction, la ştiinţă

Numarul 42
Numarul 42

Există azi tot mai mulţi fizicieni, cosmologi, filosofi care cred că ceea ce numim “realitate obiectivă” este, de fapt, o uriaşă “simulare informatică”, parte a unui proces la scară universală, care scapă capacităţii noastre de percepţie bazată pe simţuri. Poate nu suntem altceva decât nişte “canale de informaţii” (linii de cod), precum personajele din jocurile video, într-un imens computer, iar creierele noastre nu fac altceva decât să răspundă unor stimuli, ca urmare a unor percepţii simulate.

Un cercetător de la Universitatea Maryland, din SUA, James Gates, crede, de pildă, că ştiinţa şi tehnologia actuală oferă un argument puternic in sprijinul ideii că legile fizice ale lumii noastre ar putea proveni dintr-o simulare la scară cosmică – acela că particulele subatomice au caracteristici similare “codurilor” care corectează erorile de procesare a datelor din computere.

Numărul 42 poate ar fi rămas doar un pretext de literatură science-fiction, o preocupare a pasionaţilor de numerologie, de jocuri virtuale sau un simbol al astrologilor, dacă oamenii de ştiinţă (printre ei specialişti de la Universitatea Cambridge, fizicieni, informaticieni) nu ar fi descoperit valenţe nebănuite ale acestui număr. Mai mult, pe lângă prezenţa acestui număr în diverse texte sacre, se pare că şi o serie de date legate de construcţia piramidelor egiptene au legătură cu o anume semnificaţie a numărului 42.

“Ghidul autostopistului galactic” şi numărul 42The Hitchhiker's Guide to the Galaxy, Ghidul autostopistului galactic

Până să-i provoace pe oamenii de ştiinţă, numărul 42 a intrat în atenţia publică şi părea mai degrabă “o glumă”, în orice caz un aspect ce ţinea de o lume ficţională, printr-un roman science-fiction al scriitorului englez Douglas Adams – “Ghidul autostopistului galactic” (“The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy”) – publicat în 1979, tradus în peste 30 de limbi, până în prezent.

Acest roman face parte dintr-o serie de cinci volume şi este vorba despre împrejurarea în care câteva personaje vizitează o planetă legendară – “Magrathea” – unde se află sediul industriei eşuate a construcţiilor de planete. Aici îl întâlnesc pe un “proiectant de coaste marine şi fiorduri”, care le spune povestea (aflată din “arhive”) a unei rase hiperinteligente, care a construit un computer numit “Gândire profundă” (Deep Thought), pentru a afla răspunsul la întrebarea supremă despre Viaţă, Univers şi Tot Restul.

După ce computerul “Gândire profundă” caută/ calculează timp de 7,5 milioane de ani, răspunsul pe care îl găseşte este numărul 42. Numai că personajele îşi dau seama că, din nefericire, răspunsul primit nu este foarte util, pentru că întrebarea nu a fost formulată suficient de clar şi precis.

Tot computerul este cel care le sugerează ca, pentru a găsi formularea corectă a întrebării al cărei răspuns este “42”, va fi necesar să se construiască o nouă versiune a sa şi mai performantă. Iar această nouă versiune a sa (din cauza mărimii sale şi a utilizării componentelor biologice) este o planetă, este chiar… Pământul, care fusese distrus de “vogoni” (pentru a face loc unei autostrăzi spaţiale), cu cinci minute înainte ca Terra să-şi fi încheiat programul său, care rula de zece milioane de ani.

42 – element provocator pentru lumea “geek”

Andrew Sutherland, MIT, SUA
Andrew Sutherland, MIT, SUA

Douglas Adams, întrebat fiind de ce a ales numărul 42 ca simbol şi răspuns despre viaţă, univers şi tot restul, în romanul său, “Ghidul autostopistului galactic”, a spus că nu i-a conferit o valoare deosebită, că l-a ales din întâmplare.

În schimb, numărul 42 a dobândit o popularitate extraordinară în domeniul informatic, matematicienii sunt şi ei preocupaţi de acest număr “interesant”, unii fizicieni susţin şi ei că au descoperit corelaţii interesante legate de valoarea acestui număr, care devine din ce în ce mai “enigmatic”. Or, lucrurile “enigmatice” i-au preocupat întotdeauna pe oameni, cu atât mai mult când este vorba despre sensurile profunde, ascunse, ale vieţii şi Universului.

În 2019, doi matematicieni, Andrew Booker, de la Universitatea din Bristol, Anglia, și Andrew Sutherland, MIT, SUA, au reuşit, în sfârşit, să descifreze o problemă nerezolvată din 1954 – 42 era cel mai mic număr intreg, pozitiv și singurul sub 100 pentru care nu se știa dacă poate fi scris ca sumă a trei cuburi de numere întregi.

Pentru a reuşi acest lucru, cei doi matematicieni au apelat la sistemul de calcul Charity Engine, deoarece calculul care trebuia făcut este echivalentul a peste un milion de ore de lucru al unui computer obişnuit. Desigur, este o reuşită matematică, dar nu dezvăluie aproape nimic despre întrebarea “supremă” si legătura cu 42.

Romanul “Ghidul autostopistului galactic” pare să fi avut un impact uriaş asupra culturii geek, a persoanelor interesate de tehnologie, mai ales de computere şi Internet. Oricine va cauta pe Google care este “răspunsul la marile întrebări despre “Viaţă, Univers şi Tot Restul” (“Life, The Universe and Everything”) va vedea că se afişează imediat răspunsul cu “numărul 42”. 42 de pătrate alcătuiesc si logo-ul Microsoft, pentru a crea efectul de degradé.

42 -semnificatii simbolice, coincidenţe tulburătoare

Bardo Thodol, Cartea tibetană a morților si Numărul 42
Bardo Thodol, Cartea tibetană a morților si Numărul 42

Chiar dacă tot ce s-a putut afla în legătură cu numărul 42 este că are o aură “enigmatică”, la care romanul lui Douglas Adams a contribuit din plin, totuşi istoria ne arată că există o mulţime de date şi “coincidenţe” care trimit spre acest număr. Iată câteva exemple:

  • În Egiptul antic, se spune în diversele mituri, la momentul morţii, sufletul şi energia vitală, nemuritoare, îşi luau zborul. Pentru a dobândi “viaţa de după moarte”, defunctul trebuia să “coboare” în lumea subterană, unde era judecat de Osiris, zeul vieţii de apoi. “Judecata” consta în 42 de întrebări, legate de 42 de păcate, întrebări adresate de 42 de “judecători”. În acelaşi timp, Maat, zeiţa adevărului, a dreptăţii, a succesiunii armonioase a anotimpurilor şi a armoniei cosmice, punea pe un taler al unei balanţe inima defunctului, iar pe celălalt, pana ei fermecată şi cu cât inima era mai grea, cu atât viaţa celui decedat fusese, probabil, mai plină de greşeli. Cine răspundea la cele 42 de întrebări putea să se reincarneze pe Pământ sau să devină o stea.
  • Tot în antichitate, în Tibet, se pare că au fost 42 de împăraţi, ultimul încheindu-şi domnia în anul 842.
  • În tradiţia Cabalei (metodă şi şcoala de gândire ezoterică), 42 este numărul cu care Divinitatea creează Universul.

Numărul 42 în Biblie

Numărul 42 în Biblie
  • Biblia lui Gutenberg, prima carte tipărită în Europa, are 42 de rânduri de text pe coloană și este cunoscută sub denumirea „Biblia latină de patruzeci și două de linii”.
  • În Biblie, numărul 42 apare de opt ori, iar numerele 11 şi 15 se folosesc de 42 de ori. 42 de capitole ale Bibliei conţin numărul 7.
  • 42 de generaţii au trecut de la Avraam până la Iisus Hristos şi 42 de diviziuni de timp vor trece până la a doua venire a lui Hristos, după cum spun specialiştii în interpretarea textului biblic.
  • Nicephore, care a numărat cuvintele din varianta originală, în limba greacă, a Apocalipsei, a găsit 42 de nume proprii. De asemenea, tot în Biblie, numărul 42 este asociat timpului suferinţei şi al încercărilor.

42 in astrologie si numerologie

42, numarul ingerului
42, numarul ingerului

Astrologii si numerologii consideră că 42 este numărul ingerului păzitor. Vizualizând acest număr sau atunci când cineva, ca din intâmplare, vede frecvent in jurul său acest număr, inseamnă că ingerul păzitor ii trimite un mesaj de incurajare, pentru indeplinirea lucrurilor de care fiecare are nevoie in viaţa lui. Numărul 42, susţin numerologii, reuneste atributele si energiile lui 4 si 2. Numărul 4 aduce vibraţiile gândirii practice, inţelepciune si rabdare. Numarul 2 se referă la receptivitate, iubire, adaptabilitate, credinţă, echilibru, armonie.

Alte exemple care cuprind numărul 42

Piramida lui Keops si Numărul 42
Piramida lui Keops si Numărul 42
  • Talmudul (în ebraică, „învățătură” sau „studiu”), textul cel mai important al iudaismului rabinic, consemnează că numele divin cu 42 de litere este cel mai mare dintre mistere.
  • Bardo Thodol (Cartea tibetană a morților) descrie trei “faze” ale trecerii sufletului dincolo, a doua fiind “Realitatea Supremă” (Dharmata), care durează 14 zile, iar a treia este cea în care conştiinţa percepe formele a 42 de zeităţi liniştite şi 58 frenetice.
  • Conform tradiției mesopotamiene, zona Turnului Babel ocupă 42 de măsuri agrare.
  • Distanța care trebuie parcursă într-un maraton este de 42,195 de kilometri, deoarece aceasta este distanța pe care a parcurs-o mesagerul grec Philippides, în anul 490 î.Hr., între Maraton și Atena, pentru a anunța victoria împotriva perșilor. Faptul că în acel timp kilometrul nu era definit sporeşte uimirea în faţa unei astfel de coincidenţe.
  • René Allendy, medic homeopat şi psihanalist, din secolul al XIX-lea, consideră că 42 exprimă antagonismul în ciclurile naturale, spiritul opus materiei, binele opus răului, confruntări care se manifestă în karma – 4+2 = 6, Providenţa în evoluţie – 6 x 7 = 42.
  • 42 de eclipse de soare și 42 de eclipse de Lună apar în timpul unui “saros” – perioadă de 18 ani, 11 zile și 8 ore, după care se repetă, la aceleași intervale și în aceeași ordine, eclipsele de Soare și de Lună.
  • Potrivit unor teorii, marile piramide egiptene sunt îndreptate spre Constelaţia Orion, acolo un se află Messier 42, o nebuloasă formată din praf interstelar. De asemenea, colţurile Marii Piramide din Giseh, cunoscută ca Piramida lui Keops, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, cea mai veche dintre piramide, are unghiul de la colţuri de 42 de grade – număr pe care vechii constructori îl cunoşteau cu semnificaţiile lui simbolice.

42 este răspunsul la marile întrebări despre “Viaţă, Univers, despre Tot Restul”?

Universul, Sursa Pinterest
Universul, Sursa Pinterest

Preocuparea pentru semnificaţiile numărului 42, ca şi nenumăratele teorii despre realitatea în care trăim, arată că, în momentul în care se caută explicaţii, răspunsuri, argumente, raţionamente referitoare la originea vieţii, a Universului, a Marelui Tot, de unde venim şi încotro ne îndreptăm, cât de stăpâni suntem pe viaţa noastră, în pofida vechimii şi complexităţii umanităţii şi a progresului tehnologic actual, multe rămân în zona incertitudinii.

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Prea multa matematica. Dar, intr-adevar matematica este un suport foarte bun pentru a explica foarte multe. Eu, asa cum am mai spus, pun fenomenul inaintea calculului, si pe urma matematica confirma. Ai un zambet foarte contagios, d-le Andrew Sutherland mit sua.

  2. Esti foarte tanar sufleteste. Exista o varsta a sufletului care ramane in principal in ochi. Esti casatorit?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.