O cvasi-lună a Terrei, descoperită recent, însoţeşte planeta noastră de peste 2000 de ani

O cvasi-lună a Terrei (sau un cvasi-satelit, numit 2023 FW13) a fost observată pentru prima dată la 28 martie 2023, cu telescopul PanSTARRS, de la de la Observatorul astronomic din Hawaii, situat pe vârful vulcanului Haleakala. Prezența cvasi-satelitului a fost confirmată ulterior şi de două observatoare astronomice din Arizona.

Analiza datelor furnizate de telescop a condus la concluzia că această cvasi-lună însoţeşte Pământul, în mişcarea sa de rotaţie în jurul Soarelui, de peste 2000 de ani şi va continua să facă acest lucru, probabil, încă 1700 de ani, devenind astfel cel mai stabil şi cel mai vechi cvasi-satelit al planetei noastre identificat vreodată.

2023 FW13 se află la aproape 10 milioane de kilometri de Pământ, adică de 25 de ori mai departe decât Luna. Măsoară aproximativ 20 de metri în diametru şi nu se roteşte în jurul Terrei, precum Luna, ci doar însoţeşte planeta noastră pe orbită în jurul Soarelui, Pământul “deranjând” foarte puţin orbita asteroidului.

“Dacă Pământul nu ar avea gravitație – spunea Adrien Coffinet, jurnalist şi astrofizician – 2023 FW13 ar trece pur și simplu pe lângă Pământ, rămânând doar câțiva ani în apropiere. Acest asteroid este însă în rezonanță 1:1 cu Pământul, adică nu părăseşte Terra cât timp aceasta se învârteşte în jurul Soarelui”.

Ce este o cvasi-lună a Terrei?

Ştim că Luna este singurul satelit natural al Pământului, ceea ce este adevărat, cu o subliniere – aceea că este singurul satelit natural permanent al Terrei. Există însă și alte corpuri neartificiale –asteroizi sau planetoizi (corpuri cerești mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoroizii, adică resturi de materie de mici dimensiuni, din spaţiul cosmic) – care pot fi descrise ca cvasi-sateliți naturali ai Pământului.

Prima utilizare a termenului “cvasi-lună”/ “cvasi-satelit” datează din 1997, când doi astronomi finlandezi, Seppo Mikkola și Kimmo Innanen, au publicat un studiu privind existența acestor obiecte în sistemul solar, indicând că “cel puțin Pământul și Venus ar putea avea astfel de sateliți”.

Evident că o cvasi-lună sau un cvasi-satelit, precum 2023 FW13, nu seamănă cu Luna. În primul rând, pentru că sunt corpuri cereşti mult mai mici. Apoi, acestea rămân doar temporar legate de planeta noastră şi au, în general, caracteristici orbitale care se deteriorează până când aceste luni mici scapă din zona gravitațională a Pământului.

În timp ce Luna se află pe orbită în jurul Pământului, o cvasi-lună are o configurație particulară – orbitează în jurul Soarelui, ca orice alt asteroid, dar, atunci când se apropie de planeta noastră, unii asteroizi suferă o puternică atracție gravitațională, încât aceste corpuri par să orbiteze în jurul Pământului.

O cvasi-lună, aşa cum este 2023 FW13, deşi, văzută de pe Pământ, pare că se învârteşte în jurul planetei noastre, în realitate, co-orbitează cu Pământul în jurul Soarelui, dar pe propria sa orbită, uşor perturbată de gravitaţia Terrei.

2023 FW13 este singura cvasi-lună a Terrei?

Înainte de 2023 FW13, cvasi-luna Pământului descoperită la sfârşitul lui martie 2023, în 2016, cu ajutorul aceluiaşi telescop, PanSTARRS, din Hawaii, a fost identificat un asteroid foarte mic – 469219 Kamoʻoalewa – considerat până acum cea mai mică, mai apropiată și mai stabilă cvasi-lună cunoscută. Orbita sa a fost în rezonanță stabilă cu Pământul timp de aproape un secol şi, probabil, așa va rămâne şi pentru secolele viitoare. A fost numită Kamoʻoalewa, un cuvânt hawaian, care se referă la un obiect ceresc oscilant.

Această cvasi-lună, 469219 Kamoʻoalewa, este prinsă într-un mic “dans” cu Terra, buclele asteroidului în jurul Pământului deplasându-se puțin înainte sau în urmă, de la an la an. Când se deplasează prea mult înainte sau înapoi, forţa gravitațională a Terrei este suficient de puternică pentru a ţine asteroidul, astfel încât să nu se îndepărteze niciodată mai mult decât aproximativ de 100 de ori distanța până la Lună şi se presupune că ar fi vorba despre un fragment de Lună ejectat cu câteva milioane de ani în urmă.

Agenţia Spațială Națională din China a proiectat deja, pentru anul 2025, o misiune robotică (o sondă spaţială), pentru a aduce mostre de pe 469219 Kamoʻoalewa, pentru a le analiza și a determina originea acestor obiecte cosmice puțin cunoscute. Misiunea va fi și o oportunitate de a demonstra fezabilitatea unei astfel de călătorii. Unii astronomi văd misiunile spre aceşti asteroizi ca modalităţi de testare înainte de a trimite oameni către destinații mai îndepărtate, precum Marte.

O cvasi-lună a Terrei descoperită in 2020

În 2020, astronomii de la “Catalina Sky Survey”, din Arizona (SUA), au observat o altă cvasi-lună a Pământului, numită 2020 CD3, cu un diametru de 1,9 – 3,5 m, dar care, spre deosebire de 2023 FW13, nu mai însoţeşte Pământul, aşa cum s-a crezut iniţial. La momentul descoperirii sale, asteroidul părea legat gravitațional de planeta noastră pentru aproximativ trei ani. Apoi a înconjurat Pământul în 47 de zile, pe o orbită largă, de formă ovală, după care acest obiect cosmic a dispărut.

În literaura ştiinţifică, au mai fost menţionaţi şi alţi mini-sateliti naturali temporari ai Pământului, care rămân în orbită câteva luni. Cei mai vechi, menţionaţi în cercetările astronomilor, sunt, de exemplu, din 1913, când au fost observaţi “meteori mari”, care au trecut peste America de Nord şi care aveau unele caracteristici unice – se mișcau pe traiectorii concentrice cu suprafața Pământului, astfel încât au format temporar noi sateliți tereștri.

Planetele din sistemul nostru solar cu cei mai mulţi sateliţi naturali

În sistemul nostru solar, planeta cu cei mai mulţi sateliţi naturali – luni şi cvasi-luni – este Saturn. După ce au mai fost descoperite recent alte 62 de luni, numărul sateliţilor naturali ai planetei Saturn a ajuns la 145, aşa cum au precizat oamenii de ştiinţă, în cursul acestui an.

Lunile lui Saturn variază, ca dimensiune, de la cele mici, cu diametrul sub un kilometru, până la uriaşul Titan, cu un diametru mai mare decât al planetei Mercur, de 5 151 de kilometri. Este singurul satelit cunoscut care are o atmosferă densă (98,4% azot și 1,6% metan și etan). Se presupune că acest satelit ar adăposti viață microbiană extraterestră, un ocean subteran putând servi drept mediu favorabil vieţii. Şi inelele lui Saturn au propriii sateliţi.

Pe locul al doilea, în sistemul nostru solar, se situează Jupiter, cu 95 de luni. Primele luni ale lui Jupiter (Io, Europa, Ganymede și Callisto) au fost descoperite încă din anul 1610, de către Galileo Galilei. Io, cea mai apropiată lună de Jupiter, este singura care nu este acoperită de gheață, celelalte trei putând ascunde sub stratul de gheaţă, la adâncimi de câţiva kilometri, apă lichidă, cu chimie complexă. Pentru că aceste luni ale lui Jupiter suscită în mod deosebit interesul specialiştilor, mai ales din perspectiva exobiologiei (știința care studiază factorii și procesele care pot duce la apariția vieții și la evoluția acesteia) sunt în pregătire două misiuni spaţiale de explorare, una în 2030 (coordonată de NASA), alta în 2050 (a ESA – Agenţia Spaţială Europeană).