O forţă invizibilă imensă guvernează Universul. “Axa răului”, alinieri ciudate, anomalii – descoperiri recente

O forţă invizibilă imensă guvernează Universul, spun tot mai des astronomii, cosmologii, astrofizicienii, pe măsură ce studii noi par să răstoarne toate aşa-zisele certitudini de până acum. Universul este ansamblul a tot ce există şi este menţinut in echilibru de un ansamblu de legi, parte dintre ele descoperite şi explicate de ştiinţă. Nimeni nu a descoperit însă taina “Marelui Arhitect”, iar ambiţioasa “Teorie a Totului” se lasă încă aşteptată, unii o consideră chiar o imposibilitate din perspectiva cunoaşterii actuale.

Cosmologia încearcă să înţeleagă Universul din punct de vedere ştiinţific, ca ansamblu al materiei distribuite în spaţiu-timp. La rândul lor, cosmogoniile, de la începuturi şi până azi, îşi propun să stabilească o teorie a Creaţiei Universului pe baze filosofice şi religioase.

Când cercetătorii încearcă să armonizeze legile fizicii cu mişcările stelelor, galaxiilor, este evident că nu se poate cunoaşte prin experienţă directă decât o foarte mică parte din Universul vizibil, restul fiind materie întunecată, una dintre cele mai mari enigme pentru ştiinţa actuală, un tip ipotetic de materie, care ar reprezenta cea mai mare parte din materia existentă în Univers, aproximativ 96%.

Galaxia noastră, Caleea Lactee, face parte dintr-o nebuloasă formată din sute de miliarde de galaxii împrăştiate în spaţiul cosmic, iar varietatea lor este uimitoare – spirale, galaxii inelare, bucle înstelate. În ciuda diferenţelor şi a distanţelor care le separă, oamenii de ştiinţă au observat că unele galaxii se mişcă împreună, după scheme ciudate, inexplicabile, ca şi cum ar fi guvernate de o forţă invizibilă imensă.

O forţă invizibilă imensă guvernează Universul – “axa răului”

Recent, în acest an, 2020, profesorul, informaticianul şi astronomul american Lior Shamir, de la Kansas University, a publicat un studiu în care susţine că a identificat existenţa “axei răului” (un termen lansat chiar de astronomi, care sugerează manifestarea unor legi fizice, complet necunoscute, în afara modelului Big Bang), un concept cosmologic conform căruia galaxiile nu se învârtesc la întâmplare, dar nici uniform.

Cercetătorul, studiind peste 200 000 de galaxii (pe computer), a stabilit un raport de 51 la 49 între galaxiile care se rotesc în sensul acelor de ceasornic şi cele care se rotesc în sens invers. Cu toate acestea, într-un Univers izotrop, aşa cum este considerat spaţiul cosmic (adică având aceleaşi proprietăţi fizice în toate direcţiile), probabilitatea unei astfel de distribuţii este de ordinul unu dintr-un miliard. S-a mai constatat că, pe măsură ce galaxiile sunt mai îndepărtate de Pământ, cu atât este mai pronunţată această asimetrie.

Lior Shamir crede că astfel de observaţii ar putea sugera că Universul timpuriu, cel de la inceputuri, de indată după Big Bang, ar fi fost mai puţin haotic decât este astăzi şi că, în timp, consistenţa sa a scăzut si scade continuu. Cercetătorul mai susţine că diversele părţi ale Universului nu se rotesc în jurul unei singure axe, ci în jurul a patru axe, care se găsesc în fundalul cosmic difuz – adică o lumină care traversează Universul de 14 miliarde de ani şi este dovada expansiunii Universului, de la Big Bang încoace.

Fenomenul fluctuaţiei luminii în fundalul cosmologic a fost numit “axa răului”, un vestigiu luminos al primelor zile ale cosmosului, încă perceptibil pe cer, în câmpul de microunde.

Radiaţia cosmică de fond sau radiaţiile fosile

Deşi există şi specialişti care contestă teoria lui Lior Shamir, acesta susţine că nu există nicio eroare în modelele studiate pe computer, că “Acesta este Universul în care trăim, aceasta este casa noastră” spune el. De altfel, la începutul anilor 2000, alţi doi astrofizicieni – Kate Lang şi João Magueijo – ajunseseră la aceeaşi concluzie, pe baza observaţiilor făcute cu ajutorul satelitului WMAP, constatând alinierea anumitor structuri în radiaţia cosmică de fond.

Potrivit teoriei Big Bang-ului, Universul (materie şi energie) a explodat într-un punct (numit singularitate). Universul în expansiune s-a răcit, iar mare parte din energia iniţială s-a transformat în materie, iar restul a rămas sub formă de fotoni, acest “rest” reprezentând radiaţia cosmică de fond sau radiaţiile fosile.

O anomalie în radiaţia cosmică de fond – un indiciu despre o forţă invizibilă imensă care guvernează tot ce există

Prima lumină emisă de Univers (radiaţia cosmică de fond) poate oferi, spun cosmologii, multe informaţii despre originea şi evoluţia Universului, poate chiar despre o forţă invizibilă imensă care guvernează tot ce există. Iar misterele pe care le ascunde încă rezistă cunoaşterii ştiinţifice actuale, lăsând loc pentru cele mai îndrăzneţe ipoteze.

Harta raditatiilor fosile permite obţinerea unei imagini a Universului nostru când avea abia 380 000 de ani, altfel spus, la vârsta “adolescenţei”. Această “fotografie” a “adolescenţei” a fost obţinută, pentru prima dată, cu ajutorul satelitului COBE, trimis în spaţiu de NASA, în 1992. De atunci, Universul s-a extins continuu (de aproape o mie de ori) şi de tot atâtea ori s-a răcit. Temperatura radiaţiei fosile este foarte scăzută, aproximativ 2,72 grade Kelvin.

“Punctul rece” (Cold Spot) şi multiversul

În 2001, un alt telescop, mult mai performant – WMAP (Wilkinson Microwave Anisotropy Probe) – a identificat cu multă precizie fluctuaţiile minime de temperatură ale radiaţiilor fosile, dar, mai mult, a identificat ceea ce specialiştii au numit “Punctul rece” (Cold Spot), o regiune a cerului în care temperatura este neobişnuit de scăzută – o anomalie legată de proprietăţile radiaţiei cosmice de fond. Un mister.

Au fost propuse mai multe ipoteze pentru a explica acest curios “punct rece”: prezenţa unei găuri negre gigantice, super-masive, care ar fi înghiţit milioane de galaxii, influenţa energiei întunecate, un fel de “supervid” etc. Cea mai spectaculoasă ipoteză este însă cea din 2017, a unui cercetător britanic, Ruari Mackenzie, care spune că “Punctul rece” ar fi “cicatricea” lăsată în Universul nostru, după coliziunea cu un alt Univers, care s-ar fi produs în urmă cu peste 13 miliarde de ani. Două universuri care se ciocnesc – dacă această ipoteză va fi confirmată, ea ar fi dovada existenţei multiversului, care ar însemna un număr infinit de universuri paralele.

Galaxii sincronizate, structuri la scară largă

Analiza structurilor cosmice la scară largă – o descoperire neaşteptată – este un domeniu de cercetare aflat abia la începuturi. Simulările pe calculator, cu galaxii aflate la milioane de ani-lumină, au arătat că există galaxii care se învârtesc în direcţia Terrei şi altele, care se rotesc în direcţia opusă şi care, la rândul lor, se învecinează cu alte galaxii care se îndepărtează de Terra.

În astrofizică şi cosmologie, termenul “structuri la scară largă” ale Universului, organizate în adevărate “reţele cosmice”, se referă la caracteristicile distribuţiei materiei şi luminii în spaţiul cosmic, organizarea acestor structuri părând să urmeze un model ierarhic, dincolo de care ar putea exista o zonă în care materia este distribuită uniform, zona numită “Sfârşitul măreţiei”.

Existenţa unor galaxii “sincronizate”, aflate la miliarde de ani-lumină distanţă între ele, este un mister total, o anomalie din perspectiva cunoştinţelor actuale. Ciudat este şi felul în care galaxiile pitice se aliniază perfect cu galaxiile-gazdă. De exemplu, observaţiile din ultimii ani au arătat că o bucată imensă din galaxiile satelit, din jurul Căii Lactee, sunt sincronizate într-un singur plan orbital, bine organizat.

La început, oamenii de ştiinţă s-au întrebat dacă i se întâmplă ceva bizar galaxiei noastre, dar un fenomen similar a fost observat şi în jurul galaxiei Andromeda. Singura explicaţie, până în prezent, ar fi că “există o problemă cu simulările cosmologice standard”, sublinia un astronom francez,

Dincolo de imaginile uimitoare, care captează galaxiile în poziţii statice, există forţe complexe, care scapă cunoaşterii umane, inclusiv “reţeaua cosmică”, cea care susţine Universul.

Alinierea quasarilor la scară largă

Quasarii sunt obiecte cosmice extragalactice, mai strălucitoare de zeci sau chiar sute de ori decât cele mai mari galaxii, surse de radiaţii puternice luminoase şi electromagnetice, identificate cu ajutorul radiotelescoapelor, prin detectarea emisiei radio.

O echipă de cercetători belgieni a publicat o observaţie uimitoare – alinierea axelor de rotaţie a zeci de quasari, distribuiţi peste filamente de materie care delimitează goluri uriaşe, în formă de bule, formând vasta reţea cosmică, axa lor de rotaţie fiind aliniată cu axa filamentului în care sunt situaţi, totul pe miliarde de ani lumină, la o distanţă de peste nouă miliarde ani lumină de Terra.

Astrofizicienii au calculat probabilitatea ca astfel de alinieri să fie pură coincidenţă, într-o vastă structură asemănătoare spumei, alcătuită din galaxii, grupuri de galaxii, roiuri de galaxii, pereţi şi filamente, separate prin goluri imense, şi au ajuns la concluzia că această probabilitate este de doar 1%.

Este evident că dorinţa omului de a explora teritorii necunoscute se bazează pe curiozitatea structurală de a afla ce este dincolo de oceane, munţi, de atmosfera Pământului, de sistemul solar, de galaxii, de găurile negre ale Universului. Foarte multe întrebări nu au, la momentul prezent, răspunsuri. A existat şi există însă, în continuare, fascinaţia şi, poate, intuiţia existenţei a ceva ce scapă oricărei cunoaşteri raţionale – o forţă invizibilă imensă, care controlează totul şi care scapă logicii, axiomelor, argumentelor, teoriilor.