O greşeală de exprimare frecventă – anacolutul

Anacolutul (plural, anacoluturi) este o greşeală gramaticală, care constă într-o ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziţii sau al unei fraze. Dacă suntem atenţi, o putem sesiza frecvent în vorbirea curentă, fiind generată, uneori, de neatenţie, dar şi de o anume superficialitate în gândire şi în exprimare.

De exemplu, sunt greşite construcţii lingvistice de felul: Eu, care am participat la acest concurs, mi-a convenit rezultatul/Elevul, deşi s-a scuzat că nu a învăţat, i s-a cerut să răspundă la lecţie/Ei, cum au ajuns la graniţă, li s-a controlat paşaportul etc., în loc de: Mie, care am participat la acest concurs, mi-a convenit rezultatul/Elevului, deşi s-a scuzat că nu a învăţat, i s-a cerut să răspundă la lecţie/Lor, cum au ajuns la graniţă, li s-a controlat paşaportul.

În exemplele de mai sus este vorba de utilizarea greşită a unor forme pronominale/substantivale, în funcţie de caz. Alteori, anacolutul poate viza numărul, persoana sau combinarea lipsită de coerentă a unor construcţii, ca în următorul enunţ: “Cei  ce nu închid geamurile de la ghenă și se sparg din cauza curentului, vor plăti toți studenții ce locuiesc pe acel etaj.” (Academia Caţavencu), în loc de construcţia corectă: “Din cauza celor  care nu închid geamurile de la ghenă, acestea spărgându-se din pricina curentului, vor plăti toți studenții care locuiesc pe acel etaj”.

În literatură, anacolutul este valorificat, uneori, pentru a se obţine diverse efecte stilistice, mai ales în registrul comic, precum în creaţiile lui I.L.Caragiale: „Eu, domn’ judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, și clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn’ atunci cu birja de la Marinescu Bragadiru din Piață, încă chiar domn’ zicea să-l iau în birje.” (I. L. Caragiale,  Justiție).

În registrul grav, îl utilizează Ion Creanga, de exemplu, la începutul capitolului al doilea din Amintiri din copilărie, pentru a pune în evidenţă prezenta şi starea de spirit a personajului narator: “Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti (…) parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” (corect gramatical fiind: “… dar mie… parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie”).