O vizită în Barcelona vă va oferi un bonus uimitor: o întâlnire cu Antoni Gaudi, arhitectul clădirilor în valuri și al șopârlelor. A fost un arhitect care a trăit în perioada stilului Art Nouveau, stil pe care l-a depășit prin originalitate și perspectiva sa asupra arhitecturii. Stilul său a fost influențat de natură (lipsită de colțuri sau linii drepte), de stilul oriental și stilul neo-gotic. În ciuda reputației sale de arhitect nonconformist și a recunoașterii a 7 dintre clădirile sale de către UNESCO, viața lui Gaudi a fost destul de simplă, circumstanțele morții sale fiind ironice. Și-a dedicat viața arhitecturii, în dragoste neavând noroc.
Viața lui Antoni Gaudi
Antoni Gaudi, cu numele complet de Antoni Placid Gaudi i Cornet, s-a născut în Catalonia, în Reus, pe 25 iunie 1852, într-o familie de arămari. Tatăl îi va insufla fiului dimensiunea spațiului.
Ca artist, face parte din curentul Art Nouveau în arhitectură, care la sfârșitul secolului al XX-lea în Catalania s-a remarcat prin originalitate și unicitate. Gaudi este considerat a fi un reprezentant al acestui curent, cu toate că a depășit caracteristicile acestui stil.
Gaudi a studiat arhitectura în Barcelona, iar la absolvirea studiilor universitare, când i s-a înmânat diploma în 1878, directorul instituției a fost destul de sceptic, considerându-l ori un geniu, ori un mediocru. De-a lungul anilor de studiu s-a remarcat în special la desen, celelalte discipline necâștigându-i interesul, tratându-le astfel cu mai puțină atenţie.
În ceea ce privește viața personală a lui Gaudi, acesta nu a fost căsătorit. În 1884 s-a îndrăgostit de profesoara Josefa Moreu de la Cooperativa Mataro, însă aceasta nu a răspuns iubirii sale.
Din punct de vedere profesional a colaborat foarte mult cu contele de Guell, începând cu anul 1884 prin construirea Palatului Guell. Cu acesta a dezvoltat și o camaraderie strânsă.
A murit pe 10 iunie 1926, la o distanță de 3 zile de la un accident rutier. În ciuda titlului de maestru arhitect pe care îl deținea, nu a fost recunoscut de nimeni din cauza vestimentației precare atunci când a fost lovit de tramvai. A fost transportat mai târziu la spital și a primit îngrijiri insuficiente, fiind luat drept un cerșetor. O festă jucată de viață, care se va sfârși prin decesul artistului arhitect.
Opera arhitectului Gaudi
Printre clădirile mărețe care poartă amprenta lui Gaudi putem numi: Sagrada Familia; Casa Batlo (1904-1906); Casa Vicens ridicată între 1883 – 1886 (în partea de jos putând fi observate influențe ale stilului tradițional spaniol, iar la etaj influențe ale stilului maur); El Capricho (Comillas, Barcelona); Parcul Guell cu pavilioanele, biserica și cripta cu coloane aplecate; Palatul Guell construit între 1886 – 1889; Casa Calvet (pentru care a primit în 1900 premiul pentru cea mai bună casă a anului); Casa Figueras cunoscută și sub numele de Bellesguard; Casa Mila, unde astăzi jazzul se îmbină cu atmosfera creată de Gaudi, prin balustrade în valuri.
Început ca proiect rezidențial în 1900, Parcul Guell va fi cumpărat de primăria orașului Barcelona și deschis publicului în 1922. Arhitecți cu care a colaborat la construirea grădinii parcului sunt Francesc Berenguer, Josep M. Jujol, grădina fiind terminată în 1914. În parc pot fi întâlnite cele 2 căsuțe inspirate din povestea lui Hansel și Gretel scrisă de Frații Grimm.
În 1984 au fost incluse în patrimoniul cultural UNESCO: Casa Vicens, Casa Mila sau La Pedrera, Sagrada Familia, Parcul și Palatul Guell.
Faimoasa biserică La Sagrada Familia a fost începută în anul 1882 de arhitectul Francesc de Paula del Villar, în stil neo-gotic. La 31 de ani, în anul 1883, Gaudi a preluat proiectul bisericii. El a proiectat 18 turnuri dedicate celor 12 apostoli, celor 4 evangheliști, Fecioarei Maria și lui Iisus Hristos. Biserica va avea 3 fațade în final: de est – a Nativității (intrată în patrimoniul UNESCO), de vest – fațada Iubirii și de sud – fațada Gloriei.
Ca arhitect, Antoni Gaudi prefera să facă machete și mulaje, în detrimentul planurilor arhitecturale.
În realizarea clădirilor sale a folosit ca materiale ceramica, fierul forjat, vitraliul, lemnul. El a creat și noi tehnici de prelucrare a materialelor precum tehnica „trencadis” care folosește bucăți de ceramică neutilizabile. Datorită elementelor religioase introduse în operele sale, a mai fost numit și „Arhitectul lui Dumnezeu”. În contextul neo-goticului, Gaudi s-a inspirat din natură și a transpus elemente precum șopârlele şi valurile mării în opera sa, culorile vii nelipsind în clădirile sale.
