O luna extrasolara (numita si exoluna) este un satelit natural al unei exoplanete (adica o planeta situata in afara sistemului nostru solar sau o planeta care orbiteaza in jurul altei stele decat Soarele, iar, in ultimul timp, se crede ca poate orbita si in jurul unei gauri negre). Pana acum s-au descoperit mai multe exoplanete, dar niciuna care sa aiba si o exoluna. Intr-un studiu publicat in noiembrie 2013 –Proceedings of the National Academy of Sciences – numarul planetelor asemanatoare Terrei (dar fara satelit natural), din Galaxia noastra, este de aproximativ opt miliarde. Tot in 2013, la inceputul anului, astronomii afiliati misiunii Kepler (telescopul spatial lansat de NASA, tocmai in scopul descoperirii de exoplanete si exoluni) au anuntat descoperirea exoplanetei pe care au numit-o KOI-172.02, cam de doua ori mai mare decat Pamantul, care orbiteaza in jurul unei stele de acelasi tip ca Soarele. Desi telescopul Kepler este dotat cu aparatura care sa poata detecta existenta unor exoluni, rezultatele nu au fost nici pe departe cele asteptate.
Surpriza a venit din alta parte, de la o retea de supraveghere a boltei ceresti, numita MOA (Microlensing Observations in Astrophysics), care urmareste 24 de ore din 24, daca luminozitatea vreunei stele scade brusc, ceea ce ar putea fi indiciul trecerii unei exoplanete. Unul dintre telescoapele MOA, situat pe varful Muntelui John, din Noua Zeelanda, a detectat, la un moment dat, in 2011, diminuarea luminii unui astru, situat la limita dintre constelatia Sagetatorului si cea a Scorpionului, nu departe de centrul galaxiei. Fenomenul a durat in jur de o suta de ore si a fost sesizat si de alte telescoape amplasate in alte spatii geografice – in Tasmania, in Australia, in Africa de Sud, in Chile.
Analiza datelor a durat aproape doi ani, concluzia fiind ca, probabil, a fost vorba de trecerea, prin fata unei stele, a unei planete insotita de luna sa (adica de o exoluna), ceea ce ar fi o premiera absoluta in cercetarea spatiului cosmic. Aceasta exoluna pare a avea caracteristici ciudate, in sensul ca este enorma, cam cat planeta Marte, de exemplu, si orbiteaza in jurul unei planete uriase, de trei ori mai mare decat Jupiter. Un astfel de « cuplu » – o exoplaneta insotita de exoluna sa – de asemenea dimensiuni, nu exista in sistemul nostru solar. Mai mult, exoplaneta si luna sa nu par a orbita in jurul unei stele, ci ca plutesc liber, in spatiu, la 2 000 de ani lumina distanta.
Ceea ce ii nemultumeste pe cercetatori este faptul ca aceasta descoperire, deocamdata, nu poate fi certificata, existand si posibilitatea unei alte interpretari a datelor, in sensul ca efectul de lumina scazuta, inregistrat de aparate, ar putea fi provocat si de o stea mai mica decat Soarele (nu o planeta cu luna sa), aflata la aproximativ 22 000 de ani-lumina. Asadar, descoperirea pare a fi, deopotriva, fascinanta si frustranta, neexistand garantii pentru o interpretare sau alta. Specialistii spera, insa, ca anul acesta, telescopul Kepler sa inregistreze alte date similare, mai clare.
Pana atunci, informatiile existente, inregistrate, despre o posibila luna extrasolara (o exoluna) ii face sa viseze nu numai pe oamenii pasionati de misterele Universului, ci si pe specialisti – o lume indepartata, in care viata ar fi posibila, alte luni, plutind in spatiu, insotindu-si planeta, intr-un ciclu cosmic inepuizabil. Daca adaugam, la acestea, faptul ca NASA a anuntat ca, prin prelucrarea datelor telescopului Kepler, s-au descoperit peste 800 de planete, potential locuibile, si ca cea mai apropiata s-ar afla la numai 12 ani-lumina de Terra, atunci inseamna ca secolul al XXI-lea deschide perspective indraznete in cunoasterea spatiului cosmic, niciodata atinse pana acum.