Atunci când m-am hotărât să merg într-o vacanţă la Praga, am pus deoparte o zi întreagă pentru Karlovy Vary, staţiunea renumită în întreaga lume pentru eleganţa sa şi pentru izvoarele cu apă termală. Este un orăşel cochet, situat în partea de vest a Republicii Cehe, pe râurile Ohre şi Tepla. Mă bucur că am avut ocazia să-l văd, pentru că auzisem numai de bine despre el şi despre atmosfera sa romantică, aristocrată.

Distanţa dintre Praga şi Karlovy Vary este de aproximativ 130 de kilometri. Pentru a ajunge în staţiune, din Praga, am optat pentru o cursă cu autobuzul, care a costat 320 de coroane dus-întors, cu compania Student Agency.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Autogara Florencz din Praga m-a impresionat plăcut, este curată şi îngrijită, iar în autobuz am avut parte de un serviciu ca în avion, cu un fel de stewardesă care ne-a zâmbit tot timpul şi ne-a servit cu cafea şi reviste (în cehă, din păcate). La întoarcere, autobuzul a avut o mică întârziere, dar drumul a fost oricum plăcut, pentru că am primit căşti şi m-am uitat la un film care rula pe micile televizoare, o comedie romantică, de data asta în engleză.

Pe drumul spre Karlovy Vary, am admirat din viteza autobuzului un câmp de rapiţă, galben-galben, ce se potrivea perfect cu albastrul cerului şi cu verdeaţa din preajma lanului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ajunsă la destinaţie, am coborât la o staţie care mi se părea mie mai centrală şi am luat-o la pas ca să descopăr oraşul. După ce am mers puţin, mi-am dat seama că mă îndreptasem într-o direcţie greşită, spre ieşirea din staţiune, pentru că nu apărea nimic care să semene a centru. Am făcut cale întoarsă, am mai orbecăit pe străduţe şi, într-un final, am nimerit în inima oraşului. Privirea mi-a căzut imediat pe un obelisc susţinut de nişte bile, construcţie care nu mi-a spus prea multe, ba chiar am început să am îndoieli cu privire la gusturile „rafinate” ale locuitorilor. Însă am trecut mai departe, încercând să mă concentrez pe frumuseţea caselor şi a peisajului. Şi am avut ce vedea.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Fiind primăvară, vremea a fost schimbătoare şi m-a servit cu un mix de nori, ploaie şi soare, în ordine aleatorie, aşa că şi fotografiile au ieşit diferite ca atmosferă: unele cu un cer albastru, nuanţat de câţiva nori albi, altele cu văzduhul de un cenuşiu murdar. Oricum, am avut umbrelă, aşa că m-am putut plimba în voie peste tot, indiferent de condiţiile meteo.

Karlovy Vary este cunoscut în limba germană sub denumirea de Karlsbad, adică “Băile lui Carol”, nume ce provine de la Regele Boemiei Carol al IV-lea, care a fondat oraşului în secolul al XIV-lea. Potrivit unei legende, acesta a descoperit accidental izvoarele termale din regiune în timp ce participa la o vânătoare şi şi-a dat seama de potenţialul lor. Staţiunea devenise deja celebră în secolul al XVI-lea, fiind frecventată de numeroase familii nobile şi s-a bucurat de o perioadă de maximă înflorire în secolele XVIII – XIX, când au fost construite majoritatea clădirilor existente în prezent. Oraşul şi-a câştigat renumele datorită izvoarelor termale cu temperaturi care variază între 30° C şi 72° C, ce au proprietăţi medicale, fiind benefice pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale, diabet, gută, boli ale ficatului şi pancreasului, afecţiuni neurologice etc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Karlsbad s-a transformat într-un oraş elegant, luxos, unde palatele impunătoare în stil Art Nouveau şi baroc se conturează plăcut pe fundalul verde al pădurilor din zonă. Datorită arhitecturii sale impresionante, la Karlovy Vary s-au turnat o serie de filme, cel mai renumit fiind „James Bond: Casino Royale”. În plus, în fiecare an, în luna iulie, aici se organizează Festivalul Internaţional de Film.

De-a lungul vremii, personalităţi importante au vizitat staţiunea şi s-au arătat impresionate de farmecul ei. Printre celebrităţile care s-au relaxat în Karlovy Vary se numără Ludwig van Beethoven, Fryderyk Chopin, Friedrich Schiller, Johann WolfgangGoethe, Karl Marx etc. Deci se pare că e o zonă care inspiră.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Clădirile sunt, în mare parte, cam în acelaşi stil cu cele din Praga: elegante şi bine întreţinute, cu o arhitectură măreaţă, ordonate ca la paradă, colorate în nuanţe plăcute, destul de discrete. Casa mea preferată a fost una decorată frumos, cu acoperişul şi mansarda în tonuri de zmeură şi ciocolată. Un deliciu pentru privire!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am dat şi peste un ditamai hotelul comunist, semn că nici această frumoasă staţiune nu a scăpat de intervenţia regimului, în perioada de dinainte de ‘89. Din fericire, clădirea cu pricina este excepţia, şi nu regula, cel puţin în centru.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe malul râului, se întind trotuare largi, cu flori, verdeaţă şi băncuţe, unde ţi-e mai mare dragul să stai şi să priveşti lumea care trece. Desigur, asta dacă nu ai “norocul” să dea peste tine o ploaie hotărâtă, cum mi s-a întâmplat mie. Nu am apucat să stau prea mult jos, ci am continuat să mă plimb pe străduţe, în căutarea celor mai fascinante obiective turistice ale staţiunii: pavilioanele ce adăpostesc izvoarele cu apă termală.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După părerea mea, aceste pavilioane dau farmecul oraşului Karlovy Vary, cu marginile lor dantelate, sculptate cu grijă de meşteri pricepuţi. Pentru turişti, sunt disponibile 13 izvoare minerale, răspândite în centrul oraşului şi aflate sub cupolele pavilioanelor. Fiecare izvor are un nume, iar pe plăcuţa adiacentă se menţionează temperatura apei. Aşa cum am constatat şi pe propria piele, unele dintre ele sunt chiar fierbinţi. Alte câteva zeci de surse alimentează locuri amenajate special pentru tratamente şi băi, fiind accesibile doar clienţilor respectivelor locuri. În centru, se află, în total, cinci pavilioane frumos decorate, fiecare cu povestea lui. Aşadar, un pic de istorie:

Colonada Parcului (Sadova kolonada) este amplasată, aşa cum îi zice şi numele, în apropierea unui parc. A fost construită în anul 1880 şi iniţial era parte a unui ansamblu mai mare, dărâmat ulterior. În prezent, colonada adăposteşte trei izvoare termale, cu apă având temperatura între 30° C şi 60° C. Ridicată în perioada 1871 – 1881, în stil neorenascentist, colonada Morii (Mlynska kolonada) se remarcă printr-un acoperiş cu o lungime de 130 de metri, susţinut de 124 de coloane corintice. Lăţimea pavilionului este de 13 metri, iar în interior se află cinci izvoare, cu temperaturi de 50 – 60° C. Pe terasa superioară, se află 12 statuete ce simbolizează lunile anului. Colonada Pieţei (Trzni kolonada) a luat naştere în anul 1883, când s-a decis să se acopere temporar Izvorul lui Carol al IV-lea. În prezent, aici, se află două izvoare termale, cu apă a cărei temperatură ajunge la peste 60° C. Tot două izvoare găzduiesc şi Colonada Castelului (Zamecka kolonada) care datează din anii 1911 – 1913. În cadrul colonadei Izvoarelor Fierbinţi (Vridelni kolonada), turiştii pot admira un gheizer natural, al cărui jet de apă ajunge până la înălţimea de 12 metri şi care are o temperatură de 72º C. Pavilionul este cel mai recent construit, fiind ridicat între anii 1969 – 1975.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

M-am plimbat printre pavilioanele dantelate şi le-am privit cu atenţie detaliile, iar, între timp, s-a oprit şi ploaia. Dintr-o dată, pe trotuar, mi-au apărut în cale doi poliţişti pe segway, o imagine cel puţin neobişnuită, însă am constatat că e o soluţie foarte practică de deplasare. Segway-ul e destul de popular şi în Praga, unde se poate închiria din mai toate parcurile şi locaţiile turistice.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Suvenirul tipic al staţiunii Karlovy Vary este un model deosebit de cană, cu o toartă sub formă de tub subţire, dotată cu o prelungire. Aceste căni se găsesc la buticurile cu suvenire din centrul oraşului, alături de vederi, obiecte de cristal şi porţelan şi alte produse specifice zonei.

Am dat şi peste câteva statui mai interesante, tot cu tendinţe violente (se pare că asta e moda prin Praga şi în împrejurimi) şi nişte instalaţii moderne, gen un ou într-un crater – sau cel puţin asta mi-a sugerat mie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pentru cină, am ales un restaurant cu tradiţie în zonă: Pavilionul Smichovsky. Am băut şi o bere – de fapt, singura bere pe care am gustat-o în vacanţa din Cehia, pentru că nu prea sunt amatoare de aşa ceva. Supa cremă de ciuperci a fost delicioasă, iar servirea – perfectă.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pavilionul Smichovsky se află situat pe un mic deal din staţiune, într-o zonă liniştită, rezidenţială, iar la coborâre am trecut printr-un fel de parc şi am avut ocazia să văd orăşelul în toată spendoarea lui, să descopăr turlele ascuţite şi elegante ale caselor, precum şi o piscină uriaşă care, de sus, arăta îmbietor.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am mai pierdut un pic vremea pe străzi, iar spre seară mi-am luat “la revedere” de la Karlovy Vary şi m-am îndreptat spre autogară. Trăgând linie, a fost o escapadă plăcută, o scufundare în trecut, într-o perioadă elegantă, boemă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.