Observarea Lunii

Avand un diametru aparent de aproximativ jumatate de grad, Luna se prezinta ca un disc mare si luminos, pe a carui suprafata se poate distinge in mod clar un mozaic de zone luminoase si intunecate. Peticele intunecate sunt cunoscute sub numele de “maria” (latina pentru “mare”) si reprezinta bazine mari de impacturi cu asteroizi, care au fost inundate de lava acum aproximativ 3 miliarde de ani. Aceste “mari” au nume romantice ca Mare Tranquillitatis (Marea Linistii), Mare Nubium (Marea de Nori) si Oceanus Procellarum (Oceanul Furtunilor) – numite astfel de catre astronomul italian Giovanni Riccioli, pe harta sa lunara din 1651. Majoritatea numelor craterelor atribuite de Riccioli inca sunt folosite si azi. Totusi, aceste mari intunecate nu sunt singurul motiv pentru care observarea Lunii este una dintre activitatile cele mai placute pentru astronomi.

Toata partea sudica luminoasa a Lunii este o masa de zone inalte plina de cratere – dovezi puternice ale bombardamentului cu asteroizi ce a durat mii de milioane de ani. Multe din zonele luminoase vizibile cu ochiul liber sunt sisteme de raze – urme vaste de material expulzat din craterele de impact cu asteroizi, la momentul formarii lor. Vazute cel mai bine atunci cand e Luna Plina, razele proeminente inconjoara craterele Copernic, Kepler si Aristarchus din cadranul de vest al Lunii. Tycho, aflat in zonele inalte sudice, da nastere celor mai uimitoare raze care se raspandesc in linii distincte pe sute de kilometri, in toate directiile.

O zi lunara dureaza 29,5 zile terestre, prin urmare, caracteristicile de pe Luna indura doua saptamani de soare stralucitor si doua saptamani de intuneric rece. Unghiul de iluminare care se schimba lent pe suprafata Lunii se angajeaza intr-un joc perpetuu de-a v-ati ascunselea. Daca priviti Luna cu ajutorul unui binoclu, aspectul schimbator al caracteristicilor mai mari, care apar incet in lumina soarelui de dimineata si se scufunda in umbra doua saptamani mai tarziu, poate fi urmarit cu usurinta. Cel mai bun loc pentru urmarirea detaliilor topografice este de-a lungul terminatiei – linia de demarcatie dintre emisfera luminata si cea intunecata a Lunii, unde, datorita altitudinii scazute a soarelui, este foarte multa umbra.

Binoclul va rezolva suprafata Lunii intr-o colectie remarcabila de maria, sute de cratere si zeci de lanturi muntoase si varfuri spectaculoase. Daca priviti prin ocularul unui telescop, veti observa ca exista o bogatie de detalii vizibile, inclusiv masive muntoase complexe aflate pe podelele multor cratere, “riduri” cu aspect ciudat si cratere fantoma pe maria, dealuri mari si rotunde numite “cupole”, lanturi de cratere, anomalii crustale si vai inguste numite “rilles”.