Ochiul lui Horus, un cunoscut simbol antic, şi glanda pineală, o structură din creierul uman, sunt, cel puţin la prima vedere, două aspecte complet diferite, unul aparţinând mitologiei, celălalt, cu rol în funcţionarea organismului nostru, definit prin mijloacele ştiinţei.

În general, şi mai ales în epoca modernă, ne-am obişnuit să abordăm separat diversele domenii ale cunoaşterii, să trasăm graniţe între gândirea magică şi cea raţională, să interpretăm învăţăturile vechi ca rezultat al intuiţiei sau ca speculaţii, fără să ne punem problema că, poate, au existat civilizaţii care stăpâneau forme avansate ale cunoaşterii şi că aveau informaţii pe care noi, cei de astăzi, abia începem să le redescoperim şi să le înţelegem.

Conexiunile dintre Ochiul lui Horus şi glanda pineală au devenit posibile, oricât ar părea de ciudat, prin intermediul unui concept metafizic şi ezoteric – “al treilea ochi”/ “ochiul interior” (“ochiul pineal”) – prezent în anumite tradiţii spirituale, dar care, în limbajul comun, neştiinţific, se foloseşte şi pentru a denumi glanda pineală, considerată a fi, în virtutea unor vechi convingeri, o veritabilă “antenă” spirituală a fiinţei umane, ale cărei capacităţi, neglijate şi deteriorate din cauza “evoluţiei” modului de viaţă, s-au diminuat.

Ochiul lui Horus în mitologie

Ochiul lui Horus
Ochiul lui Horus

Ochiul lui Horus este un vechi simbol egiptean, asociat unui zeu al luminii, cel care l-a învins pe Seth (zeu malefic, stăpân al deşertului, al răului, întunericului şi dezordinii). Horus, in mitologia egipteană, este cel care veghează asupra dreptăţii, respectării legilor şi riturilor, luptând mereu pentru a ţine echilibrul cu forţele adverse şi pentru a aduce triumful binelui.

Cuvântul egiptean pentru “Ochiul lui Horus” este “Wedjat” (“ochi protector”), iar “Hor” înseamnă “chip”/ “faţă”, zeul fiind reprezentat printr-un cap de şoim, cu ochiul drept alb (simbol al Soarelui), iar ochiul stâng, negru (simbol al Lunii). Prin reunirea acestor caracteristici, “Ochiul lui Horus” este “ochiul minţii”, al adevărului absolut, simbol aducător de înţelepciune, luciditate şi claritate, invocarea puterilor acestui “ochi” ajutând la îndeplinirea dorinţelor spirituale şi materiale.

Legendele povestesc că Horus era fiul lui Isis, zeiţă a vieţii, a căsătoriei, a vindecării, şi al lui Osiris, zeu al morţii şi renaşterii. Se mai spune că, într-una dintre confruntările cu Seth, Horus şi-a pierdut un ochi, recăpătându-şi până la urmă vederea, semn al triumfului etern al binelui şi adevărului.

Ochiul lui Horus – o ideogramă complexă, parţial descifrată

Egipt
Egipt

În scrierea hieroglifică egipteană, Ochiul lui Horus este reprezentat printr-o ideogramă care include şase elementesimţul tactil (reprezentat printr-o linie care simbolizează plantarea unui lăstar în pământ şi care, în cele din urmă, prinde rădăcini), gustul (vlăstarul care hrăneşte trupul şi spiritul), gândirea (o linie corespunzătoare sprâncenei ridicate), mirosul (o săgeată care arată colţul ochiului îndreptat spre nas, mirosul sporind capacitatea de cunoaştere), vederea (în sensul privirii lumii dintr-o altă perspectivă), auzul (o parte a ideogramei are forma unei pâlnii pentru a simboliza percepţia lumii şi prin acest simţ).

În 1911, Georg Moller, un egiptolog cunoscut, a emis ipoteza că ideograma care înfăţişează Ochiul lui Horus (Wedjat) este construită pe proporţii precise, pentru fiecare linie, formă, identificându-se nişte fracţii, toate având ca numitor comun 64. Pe lângă egiptologi, si matematicienii au fost fascinaţi de jocul proporţiilor din Ochiul lui Horus, fără a se putea ajunge, până acum, la un consens al interpretărilor.

Ceea ce transmit însă sigur textele antice este faptul că Ochiul lui Horus avea o funcţie magică, de protecţie şi de evoluţie spirituală. Este motivul pentru care se găseşte pe nenumărate sarcofage, bijuterii, amulete, pe prora corăbiilor, pentru a le arăta marinarilor “calea” etc.

Ochiul lui Horus a fost preluat şi de alte religii şi practici spirituale, orientale şi vestice (în hinduism, budism, taoism etc.), identificându-se cu “al treilea ochi”, ochiul “cunoaşterii”, al conştiinţei superioare, al iluminării interioare, al clarviziunii şi precogniţiei, altfel spus, este partea din corpul nostru care ne poate conecta la marele mister universal.

Glanda pineală, din perspectivă ştiinţifică

Glanda pineală
Glanda pineală

Glanda pineală sau epifiza, penultima dintre glandele endocrine a cărei funcţie a fost identificată şi definită de ştiinţă, este situată în mijlocul creierului uman, între cele două emisfere cerebrale.

Se numeşte “pineală”, pentru că are forma unui con de pin, de aproximativ 8 milimetri şi este “umplută” cu o substanţă fluidă. Deşi, până nu demult, se credea că este un organ atrofiat, acum se ştie că glanda pineală are rol în secreţia melatoninei, hormonul care reglează ciclul veghe – somn şi în adaptarea organismului la schimbările provocate de anotimpuri, în dezvoltarea sexuală, este şi un reglator al dispoziţiei, prin producerea de serotonină.

Denumirea de “al treilea ochi”, din perspectivă ştiinţifică, se explică prin faptul că dispune de o membrană asemănătoare cu cea a retinei, care captează imaginile, iar cercetătorii au descoperit că unii dintre neuronii săi au o origine evolutivă comună cu fotoreceptorii retinei. La oameni, glanda pineală şi-a pierdut funcţia de fotoreceptor (funcţie care se mai păstrează la unele păsări şi reptile).

Unii specialişti susţin că glanda pineală este responsabilă şi pentru fenomenul EMI (experienţa morţii iminente), din pricina unei substanţe – DMT (Dimetiltriptamina) – pe care glanda ar fi capabilă să o producă şi care ar explica decorporalizarea, viziunea tunelului spre lumea cealaltă, percepţia unei lumini puternice, viziunea propriei vieţi, sentimentul unei experienţe de nedescris etc.

Al treilea ochi şi nebănuitele puteri ale minţii noastre – diverse teorii

Creierul uman
Creierul uman

Platon şi Pitagora, în Grecia antică, defineau “ştiinţa numerelor” ca trezirea unui “ochi” din creier, pe care îl numeau “ochiul înţelepciunii”, făcând referire la glanda pineală. Mai mult, Platon, într-unul dintre “Dialogurile” sale – “Republica” – descrie acest organ ca fiind “purificat, iluminat şi misterios”, mai valoros decât o mie de ochi, deoarece “adevărul” devine vizibil doar cu ajutorul acestuia.

Una dintre cele mai cunoscute teorii despre glanda pineală, “al treilea ochi”, îi aparţine filosofului, matematicianului, logicianului, omului de ştiinţă francez din secolul al XVII-lea, Rene Descartes.

Descartes considera că glanda pineală/ epifiza este “sediul” sufletului, argumentele sale fiind că este aşezată sub “apeductul cerebral” sau “Apeductul lui Sylvius”, un conduct pentru lichidul cefalorahidian, şi este singurul organ nepereche din zona superioară a capului, având rolul de a “ghida” spiritul.

Potrivit altor teorii, mai apropiate de zilele noastre, glanda pineală ar conţine cristale de apatită (un mineral incolor sau colorat, compus din fosfat de calciu și fluor), care vibrează în funcţie de undele electromagnetice captate. În cazul păsărilor, de exemplu, aceste cristale de apatită au rol în orientarea în timpul zborului.

La oameni, cristalele de apatită ar putea interacţiona cu alte zone ale creierului şi ar face posibile fenomene precum clarviziunea (vederea cu “ochii minţii” a unor evenimente care nu s-au întâmplat încă), telepatia (comunicarea prin intermediul gândului), mediumnia (capacitatea de a intra în contact cu alte dimensiuni) pe care ştiinţa formală nu le poate explica încă.

Glanda pineală, superstringurile şi spiritualitatea

Al treilea ochi
Al treilea ochi

Oamenii de ştiinţă nu neagă faptul că, precum o antenă, glanda pineală este capabilă să capteze radiaţiile electromagnetice şi să stimuleze producţia unor neurotransmiţători, care influenţează activitatea fizică şi mentală.

Citește și:  Ce stim despre constelatia Virgo: pozitionare, stele, clustere si obiecte importante

În plus, susţin unii specialişti, glanda pineală este capabilă să capteze câmpuri electromagnetice nu numai din această dimensiune, în care trăim, ci şi din alte dimensiuni. Or, potrivit teoriei superstringurilor, în cadrul fizicii cuantice, ar exista nu mai puțin de 11 dimensiuni diferite în univers, iar comunicarea între ele ar fi posibilă.

Neuropsihiatrul Sergio Felipe de Oliveira, director al clinicii „Minte pineală” (Pineal Mind), din Sao Paulo, Brazilia, specialist şi în fizica cuantică, dar şi în studiul ADN-ului, observa că genele nu pot funcționa fără un “spirit” care să le inducă funcționarea (embriogeneza).

În cazul fenomenelor de mediumitate si clarviziune, susţine neuropsihiatrul Oliveira, glanda pineală este precum “un telefon mobil, care preia undele spectrului electromagnetic, lobul frontal efectuând judecata critică a mesajului, cu ajutorul altor zone encefalice. A crede despre creierul nostru că este cel care produce gândirea ar fi același lucru cu a crede că actorii trăiesc în interiorul televizorului”.

Oliveira, pe baza a nenumărate studii, a mai ajuns şi la concluzia, în privinţa cristatelor de apatită din glanda pineală, că acestea sunt în cantităţi diferite de la om la om, că nu se poate creşte sau scădea cantitatea de cristale, pentru că este o caracteristică biologică, precum culoarea ochilor sau a părului şi că interacţiunea glandei pineale cu alte structuri ale creierului, de asemenea, diferă de la individ la individ.

Alte perspective asupra celui de-al “treilea ochi” – Ochiul lui Horus

Glanda pineală
Glanda pineală

Ca şi neuropsihiatrul Sergio Felipe de Oliveira, Kurt Godel, unul dintre cei mai mari matematicieni şi filosofi ai secolului trecut, cu cercetări fundamentale în matematică şi logică, era convins că un sistem nu poate fi capabil să exprime conștiința de sine. Corpul nostru, care şi el este un sistem, nu poate fi conștient de sine, aşadar conștiința trebuie să fie exterioară lui. Din cauza unei imposibilități matematice, spune Godel, “corpul nostru nu poate produce propria conștiință. Prin urmare, conștiința trebuie să vină din afara lui”.

John P. Rose, cercetător la Oxford University, pornind de la asemănarea frecventă care se face între creierul uman şi un computer, subliniază şi el că nu există computer care să-şi producă propriul program, este nevoie de un programator. La fel, în cazul omului, gândul, imaginaţia, conştiinţa nu pot fi, pur şi simplu, rezultatul funcţionarii unor organe şi atât. Trebuie să mai fie “ceva” care să vină din exterior şi care să fie integrat în felul în care funcţionează creierul, iar glanda pineală (Ochiul lui Horus) poate avea un rol în acest sens. Omul este, spune John P. Rose, o ființă biologică, psihologică și spirituală.

Nevoia de o gândire integratoare – de la Ochiul lui Horus, la vibraţiile cuantice

Imensul potenţial al minţii umane
Imensul potenţial al minţii umane

Roger Penrose, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, în 2020, fără a face referire la glanda pineală, considera totusi că, până la ora actuală, nimeni nu a reuşit să găsească un răspuns convingător la întrebări de felul – “Cum apare conştiinţa?”, “Cum se nasc sentimentele?”

Este vorba, spune cercetătorul, despre “altceva”, de o acţiune care are legătură cu creierul, dar pe care niciun computer nu o poate simula. Apoi, toate marile descoperiri ştiinţifice, observa Penrose, nu sunt neapărat rezultatul unei munci înverşunate sau al unor calcule nesfârsite, ci apar ca urmare a unei intuiţii bruşte, ceea ce înseamnă că s-a produs, la un moment dat, un acces “privilegiat” la o dimensiune spirituală.

Pentru a pătrunde aceste taine, consideră savantul, este nevoie de o nouă fizică, una “cuantică” şi mai este nevoie de o gândire integratoare, care să nu ignore ceea ce oamenii au înţeles de mii de ani şi au transmis prin ceea ce noi, astăzi, numim mituri şi simboluri.

Poate că teoria “spiritului cuantic” a lui Roger Penrose, prin “vibraţiile cuantice”, definite ca procese care au loc la un nivel mai profund al neuronilor, în structuri intracelulare, ale neuronilor cerebrali, să facă posibilă şi înţelegerea rolului glandei pineale, ca “al treilea ochi”, atât de asemănătoare şi ca formă şi ca proporţii cu ceea ce egiptenii exprimau prin ideograma “Ochiul lui Horus”.

De ce s-au pierdut capacităţile celui de-al “treilea ochi”?

Creierul uman
Creierul uman

În pofida multor necunoscute şi controverse între oamenii de ştiinţă, în privinţa glandei pineale, un fapt este sigur – aceasta face parte din sistemul nostru nervos şi, probabil, cercetători cu “viziune integratoare”, care nu resping “din principiu” că ceea ce suntem noi, ca oameni, nu înseamnă numai un ansamablu de organe şi funcţii, vor putea confirma într-o zi dacă acest “al treilea ochi”, “Ochiul lui Horus”, este cheia legăturii dintre materie şi spirit, este “calea” spre un vivel superior de conştiinţă.

Diverse analize cu rezonanţă magnetică indică, la omul modern, o calcifiere puternică a glandei pineale, ceea ce ar fi dus la pierderea capacităţilor extraordinare ale acestui organ. Cauzele calcifierii ar fi, spun specialiştii, excesul de fluoruri pătrunse în organism, prezente în pastele de dinţi, în sucurile produse industrial, în conserve, în apa de la robinet, în potenţiatorii de aromă, coloranţi, metale grele etc., şi care sunt “magnetic” atrase de glanda pineală. De asemenea, secreţia defectuoasă de melatonină, care depinde de funcţionarea epifizei, conduce adesea la depresii, anxietate, anorexie etc.

Cum poate fi stimulată glanda pineală?

Există mai multe posibilităţi de a stimula funcţionarea glandei pineale, precum: expunerea la lumina soarelui cel puţin o jumătate de oră – o oră zilnic, consumul legumelor şi fructelor de culoare verde, dar şi cartofi, morcovi, banane, orez, coriandru, curmale, prune, roşii, fasole, somon, sardine etc., asigurarea unei cantităţi optime de magneziu pentru organism, deoarece acesta inhibă absorbţia fluorurilor.

Câteva curiozităţi

Ochiul lui Horus
Ochiul lui Horus

Dacă s-ar face o comparaţie între arhitectura Marii Piramide de la Gisek, din Egipt, şi structura creierului uman, s-ar constata că locul în care este amplasată, în piramidă, “Camera iniţiaţilor” ar corespunde locului în care se află glanda pineală în creier. Dintr-o astfel de perspectivă, dobândeşte şi alte semnificaţii fascinaţia pe care piramidele, aceste misterioase si impresionante construcţii, o exercită asupra omului.

Un jurnalist britanic, Paul Brunton, primul european căruia i s-a permis să rămână o noapte în Piramida de la Gisek, spunea că a avut un moment de revelaţie, un preot spunându-i în vis că “Secretul piramidei este secretul sufletului tău”, ceea ce ar putea insemna că “secretul” pe care îl caută oamenii de astăzi este, de fapt, înţelepciunea pe care fiecare trebuie să o caute în sufletul lui. Iar natura sufletului este încă o mare necunoscută.

În mitologia greacă, “Arborele Vieţii”, simbol al evoluţiei cosmice ciclice şi al legăturii dintre cer şi pământ, are în vârful său un con de pin, care trimite la forma glandei pineale, precum şi la Ochiul lui Horus, din mitologia egipteană.

Cea mai vizibilă statuie din Piaţa Vaticanului este tot un con de pin, aşa cum şi Sceptrul Papei are, în centrul său, un con de pin, care simbolizează legătura între Pământ (corp) şi cer (spirit).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.