Odesa – mai este frumosul oraş-port ucrainean de la Marea Neagră, “fereastră” spre Europa?

Odesa este un frumos oraş-port din sudul Ucrainei, de la malul Mării Negre, vestit prin istoria şi pitorescul său, aflat astăzi, inclusiv în timpul Sărbătorilor pascale, ca în cel mai absurd şi grotesc film science-fiction, dar care, din nefericire, este realitate, sub tirul rachetelor de război ale Federaţiei Ruse, care omoară oameni, distrug obiective civile şi îngroapă în moloz frumuseţi făurite de-a lungul secolelor de către cei care au locuit şi de către cei care trăiesc, în prezent, aici.

O istorie care se desfăşoară sub ochii noştri şi care se sustrage oricărei raţionalităţi. La numai câteva sute de kilometri distanţă, o ţară este distrusă bucată cu bucată, sistematic, de o alta, în timp ce, în ţara lor, invadatorii îşi văd de viaţa cotidiană, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, impasibili la ororile pe care soldaţii lor le fac peste graniţă.

Odesa – oraş-port ucrainean la Marea Neagră

Odesa se află în sudul Ucrainei şi în nord-vestul Mării Negre, fiind reşedinţa regiunii cu acelaşi nume. Este conexată, pe cale maritimă, cu mai multe oraşe de la Marea Neagră şi Marea Mediterană.

Denumirea “Odesa” vine de la “Ulysse”, în greacă, “Odysseos”, celebrul erou mitologic, cunoscut din epopeile homerice, participant la Războiul pentru cucerirea Troiei. Este, de fapt, corespondentul feminin – “Odessa” – al acestui nume, care a devenit denumirea orasului-port la cererea Ecaterinei a II-a, încoronată ţarină a Imperiului Rus, în 1762. Ecaterina a II-a a Rusiei a ales numele Odesa în memoria coloniei grecești Odessos, astăzi Varna, în Bulgaria.

La vremea respectivă, multe dintre oraşele “Noii Rusii” purtau nume greceşti, conform dorinţelor împărătesei. “Noua Rusie” a fost, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, o parte a Imperiului Rus, situată în nordul Marii Azov, de-a lungul ţărmului Marii Negre, şi care cuprindea regiuni cucerite de armata rusă a Ecaterinei a II-a, de la cazaci şi de la Imperiul Otoman, în timpul Războaielor Ruso-Turce, dintre 1768 şi 1774 şi care au fost colonizate intens cu populaţie rusă.

Prinţul Grigori Potemkin, militar şi om de stat, favoritul şi amantul Ecaterinei a II-a, a avut un rol important în colonizarea zonei, tot el fiind fondatorul oraşelor Kherson, Nikolaiev, Sevastopol, Iekaterinoslav.

Actul de naştere al oraşului

Chiar dacă, oficial, actul de naştere al oraşului Odesa datează, ex nihilo, din 1794, ca “oraş nou”, din voinţa împărătesei Ecaterina a II-a şi a a diplomatului şi omului de stat francez Armand-Emmanuel-Sophie-Septimanie de Vignerot du Plessis, duce de Richelieu (care a fugit în Rusia, pentru a scăpa de Revoluţia Franceză), această regiune a fost locuită încă din antichitate, de către sciţi, daci, colonizată apoi, ca toate aşezările de pe coasta Mării Negre, de către greci. Începând cu secolul al III-lea, diverse popoare migratoare şi-au disputat supremaţia în zonă – goţi, gepizi, huni, slavi etc.

Mai târziu, Odesa s-a aflat sub influenţa poloneză şi lituaniană, iar după marea invazie mongolă, din 1241, a devenit un teritoriu stăpânit de tătari, cu care, secole de-a rândul, au luptat şi moldovenii şi polonezii. În secolul al XVI-lea, regiunea Odesa a intrat sub autoritatea Imperiului Otoman.

Odesa, în epoca ţaristă

În urma Tratatului de la Iaşi, din 1792, încheiat între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, la finalul Războiului dintre 1787 şi 1792, regiunea Odesa a devenit parte din Novorusia (Noua Rusie).

În timpul ducelui de Richelieu, care a fost guvernator al oraşului, între 1803 – 1814, oraşul s-a dezvoltat semnificativ, devenind cel mai important port şi al patrulea oraş ca importanţă şi populaţie din Imperiu, după Moscova, Sankt Petersburg şi Varşovia. După 1819, până în 1859, a avut regim de “port liber” (port franc).

Atmosfera cosmopolită a Odesei l-a inspirat pe marele scriitor rus Aleksandr Pușkin, care a trăit aici, o vreme, în exil. El mărturisea, în scrisorile sale, că Odesa are aer “european”, că aici există cărţi şi reviste şi mulţi vorbesc limba franceză. Treptat, s-au construit aici căi ferate (între Kiev şi Harkov şi apoi spre Basarabia şi Iaşi), drumuri, s-a dezvoltat comerţul pe mare, portul devenind şi un loc de vacanţă preferat de mulţi turişti – o veritabilă “fereastră” a Imperiului spre Europa, cu o arhitectură influenţată de diverse stiluri franţuzeşti şi italieneşti. .

Dezvoltarea oraşului Odesa a fost întreruptă de Războiul Crimeei (1853 – 1856), între Imperiul Rus, pe de o parte, şi o alianţă între Impeiul Otoman, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Doilea Imperiu Francez, de cealaltă parte.

Odesa, în epoca modernă

Situat, geografic, la graniţa dintre imperii, prins într-o istorie zbuciumată, în care harta Europei s-a redesenat continuu, orasul-port Odesa a rezistat tuturor vicisitudinilor, păstrându-şi personalitatea, indiferent de incertitudinea unor epoci istorice – Imperiul Rus, Uniunea Sovietică, Ucraina independentă – şi având un profil cultural multietnic (ucraineni, ruşi, evrei, greci, români etc.).

Potrivit unui recensământ din 2018, Odesa are, astăzi, peste un milion de locuitori, dintre care 62% ucraineni, 29%, ruşi, restul aparţinând altor naţionalităţi. Este o bază navală importantă şi principalul punct de export al grâului ucrainean si al altor mărfuri. Nu demult a fost înfiinţată aici “Piaţa kilometrul 7” (la 7 kilometri de Odesa, pe ruta spre Ovidiopol) – cea mai mare piață angro neacoperită, din Europa, unde oameni din toată Ucraina vin să cumpere și să revândă bunuri de larg consum, în mare parte fabricate în China.

Românii din Odesa

Potrivit unui recensământ din anii 2000, în Ucraina trăiesc circa 400 000 de români, adică 0,85% din populaţia ţării, dintre care în jur de 250 000 s-au declarat “moldoveni”. Dintre aceştia, aproximativ 100 000 trăiesc în regiunea Odesa, reprezentând 30% din diaspora românească din ţara vecină.

Cei mai mulţi dintre ei au declarat limba română ca limba maternă. Cu toate acestea, ei nu au posibilitatea de a învăţa în limba maternă şi nu beneficiază nici de alte drepturi, ca populaţie minoritară, nu au reprezentanţi în forurile politice de decizie, nici nu pot să-şi protejeze şi să-şi promoveze obiceiurile şi limba.

În 2006, a fost înfiinţată Asociaţia “Basarabia”, a românilor din Odesa, o organizaţie non-guvernamentală şi apolitică, având rolul să le apere drepturile şi care a pledat constant pentru “Limba română” (nu “Limba moldovenească”), în şcolile lor, refuzul guvernului de la Kiev de a rezolva această problemă fiind considerat “o relansare a cultului sovietic al limbii moldoveneşti, o rusificare şi ucrainizare aproape finalizată a ivăţământului românesc din Sudul Basarabiei, cu un risc major de lichidare totală a invăţământului in limba română această zonă.

Obiective turistice şi culturale in orasul-port

Pitoresc, inconfundabil, cu plaje, faleze, parcuri, cu o arhitectură mai degrabă mediteraneană, cu o climă blândă, portul Odesa, al treilea cel mai important oraş din Ucraina, se recomandă şi prin nenumărate obiective turistice:

• Scările Potemkin – reprezintă un adevărat simbol al oraşului. Se numesc aşa, după numele unui om de stat apropiat de ţarina Ecaterina a II-a (care a dat şi denumirea unui celebru vas de război). Revolta de pe Crucişătorul Potemkin se pare că a fost “scânteia” Revoluţiei ruse din 1905, care a anticipat-o pe cea din 1917. Scările Potemkin inseamnă 192 de trepte şi nouă paliere intermediare, largi de 12,5 metri. Au fost proiectate în 1825, de către arhitecţii Francesco Boffo şi Avraam Melnikov, şi executate între 1837 şi 1841, de către o echipă coordonată de inginerul englez Upton, care a adus aici gresie verde din oraşul italinesc Trieste. Scările au fost restaurate în 1933, când gresia a fost înlocuită cu granit roz. Aici a fost filmată şi o scenă din celebrul film “Crucişătorul Potemkin”.
• Statuia ducelui Richelieu – executată în bronz, statuia se află în capătul Scărilor Potemkin, amintind de primul guvernator al oraşului.
• Palatul Vorontsov – este o bijuterie arhitecturală, construită în 1827, de către arhitectul italian Francesco Boffo, pe locul unei vechi cetăţi turce, pentru prinţul Mikhail Vorontsov.

  

• Catedrala “Schimbarea la Faţă” – a fost construită în 1794, tot de către meşteri şi artişti italieni, şi a fost închinată Sfântului Apostol Nicolae.
• Muzeul de Artă Occidentală şi Orientală – a fost înfiinţat în 1923, în interiorul unui palat impresionant prin dimensiuni şi arhitectură, în care se îmbină diverse stiluri – gotic, baroc, rococo. Aici se găsesc obiecte de artă orientală şi occidentală, picturi, sculpturi, bijuterii etc., aparţinând unor artişti renumiţi.
• Acadia – este cartierul vechi al oraşului Odesa, supranumit “Ibitza din Ucraina”, loc de plimbare şi de distracţii (concerte, cafenele, baruri, cluburi, restaurante etc.) pentru localnici, dar şi pentru turişti.
• Portul şi plajele – reprezintă elementele distinctive ale peisajului Odesei, cu spectaculoase vase de croazieră, dar şi comerciale, faleze superbe (cea mai cunoscută fiind Plaja Lanzheron), buticuri etc.

  

Astăzi, în primăvara anului 2022, Odesa se află sub tirul focurilor de război. Ceea ce ar fi trebuit să fie strălucirea şi forfota primăverii, în Odesa, este acum copleşit de teamă, tăcere, panică şi moarte. Cine, când şi cum va putea pune la loc secole de istorie, cultură şi civilizaţie şi, mai ales, vieţile oamenilor obişnuiţi, toate doborâte de capriciile şi dorinţele de putere ale celor care, la începutul mileniului al III-lea, apelează la forţa armelor? Şi cine va răspunde pentru acest dezastru?